In ultimul deceniu, piata muncii din Uniunea Europeana a fost o oglindire destul de exacta a realizarilor si esecurilor UE. In aceeasi masura in care am vazut o convergenta economica de succes intre Est si Vest si o divergenta economica in vestul Europei, in pofida apartenentei la zona euro, unele piete regionale ale muncii au fost beneficiare ale apartenentei la UE, in timp ce altele nu au beneficiat sau au fost chiar perdante.
O fragmentare destul de puternica ce nu ar fi trebuit sa existe. Libertatea de miscare a fortei de munca ar fi trebuit sa duca la o distributie mai uniforma a cererii pentru munca, nu-i asa? Care ar putea fi explicatia coexistentei unui somaj de doua cifre in Spania cu un somaj cvasi-inexistent in Germania? Aceasta nu poate sugera decat o limitare importanta a pietei muncii unice, la care care barierele de limba si culturale au avut o contributie importanta.
Pentru ca, realist vorbind, UE ramane un mare spatiu multicultural, in care diferentele culturale au fost conservate si in care lipseste o lingua franca. In opinia mea, un motiv foarte important, pentru care o integrare mai profunda a UE nu va fi deloc o sarcina usoara.
Sa recunoastem: de fapt, cetateanul european nu exista. In cele din urma, europenii raman germani, francezi, romani, italieni etc. Si toti sunt convinsi ca modul lor de a trai si de a munci ar trebui sa fie un model pentru ceilalti. Cu exceptia, poate, a romanilor.
Asa ca, din acest punct de vedere, sunt destul de sceptic ca in viitor piata europeana a muncii va fi mai putin fragmentata decat in trecut.
Dar miza este mai mare decat atat… Pentru ca intrebarea de 100 de puncte legata de viitor s-ar putea sa nu fie “cum cream mai multe locuri de munca pentru nou veniti”, ci “cum cream mai multa prosperitate pentru angajatii deja existenti”. Pentru ca nou veniti pe piata muncii vor fi din ce in ce mai putini. Ceea ce ma duce la urmatoarea schimbare majora de mentalitate care ar trebui sa aiba loc.
Cred ca decidentii europeni trebuie sa renunte cat mai repede la obsesia lor pentru demografie. De mii de ani, indiferent de perioada istorica, indiferent de imperii sau civilizatii, conducatorii si-au bazat dezvoltarea economica pe rate inalte de natalitate si pe imigranti. Cei din urma fiind numiti sclavi, prizonieri de razboi sau pur si simplu imigranti, in functie de perioada istorica.
Sunt uimit, ca sa fiu sincer, ca si astazi, in secolul 21, continuam sa ne bazam dezvoltarea pe acelasi model folosit in ultimii 2000 de ani, in pofida imensului progres tehnologic. Am indoieli mari ca dezvoltarea economica in acest secol si in cele care vor urma va mai depinde de demografie.
Revolutia tehnologica actuala ne duce intr-o cu totul alta directie, care ar trebui sa aiba drept consecinta schimbarea profunda a agendei elitelor politice europene. Cred ca in anii care vor veni principala provocare nu va mai fi “de unde facem rost de mai multi oameni”, ci “ce vom face cu cei pe care ii avem deja”. Ce vom face cu cei care nu vor mai fi necesari si nu se vor putea reinventa (pentru ca nu sunt destul de educati, de motivati sau de capabili intelectual)?
Pana la urma, am convingerea ca principalul motiv al cresterii euroscepticismului in Europa are un fundament economic. In ultimul deceniu, UE nu a mai fost capabila sa genereze in tarile dezvoltate o crestere a prosperitatii , asa cum a facut-o in deceniile postbelice.
Companiile au sarit in vagonul globalizarii, aducand prosperitate oamenilor de pe alte continente. Strigatul unui cetatean britanic in timpul unei dezbateri inainte de Brexit: ”Este afurisitul vostru de PIB, nu al nostru!” spune totul, nu-i asa?
Cum facem ca sa nu auzim acest strigat si in alte limbi europene? Aceasta este intrebarea.
Deoarece companiile vor continua sa ceara forta de munca proaspata si ieftina, adusa din locuri indepartate pana la un punct. Si in timp ce ele isi vor continua avansul in noua era tehnologica, guvernele vor ramane in brate cu problemele si, potential, cu o si mai mare fracturare a pietei muncii decat cea indusa de diferentele culturale.
Ce vor face tarile est-europene cu forta de munca slab calificata care se va intoarce, nemaifiind dorita in Vest? Ce va face Vestul cu emigrantii de departe slab calificati, de care nu va mai fi nevoie in acelasi Vest? Ce vor face tarile europene cu marirea decalajului dintre profesionistii inalt calificati sau antreprenorii foarte bine remunerati si numarul in crestere al celor cu abilitati profesionale de baza, dependenti de ajutoare sociale?
Acestea sunt, de fapt, intrebarile care ar trebui sa le dea de gandit liderilor nostri europeni.
(Aceasta alocutiune a fost sustinuta cu prilejul mesei rotunde “Viitorul Uniunii Europene: progres sau dezmembrare”)
