Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Se protejeaza Romania printr-o Linie Maginot?

Publicat la data de: 11-09-2020

Posted on: September 11th, 2020 by RaduC No Comments

Linia Maginot este un faimos sistem de fortificatii construit de Franta la granita cu Germania, in anii ’30. Suma imensa investita, estimata de unele surse la 3 miliarde de franci la acea vreme, dusese la crearea unui sistem impenetrabil, pe care Franta il opunea unei Germanii potential agresive. Sistemul era atat de sofisticat, incat, dincolo de grosimea betonului folosit pe alocuri si de dispunerea extrem de inteligenta a fortificatiilor, aducea cu un mic orasel, in care trupele gaseau spatii de cazare sau recreere dotate cu aer conditionat, iar in anumite segmente deplasarea trupelor se putea face pe sine pe sub pamant.

Nu a fost suficient. Linia Maginot proteja granita franco-germana, dar nu si pe cea franco-belgiana. Ca urmare, nemtii au ocolit fortificatiile, invadand pe 10 mai 1940 Belgia si atacand apoi Franta la Sedan, in nordul Liniei Maginot. Astfel, au ajuns in final in spatele fortificatiilor, facandu-le astfel total inutile.  A fost un esec major al strategiei de aparare a Frantei, despre care si astazi continua sa curga cerneala. O investitie in aparare de miliarde de franci a fost facuta inutila din cauza lipsei unei priviri de ansamblu asupra situatiei.

Si investitiile in aparare ale Romaniei sunt foarte mari. Chiar daca in cifre absolute ar parea ca nu, cei 2% din PIB reprezinta pentru Romania aproximativ 7% din veniturile bugetare, adica a doua cea mai mare alocare din venituri in NATO dupa SUA.  A doua cea mai mare alocare din venituri dupa SUA…

Nici nu e de mirare. Pana la urma, pretul echipamentelor militare performante nu tine cont de incapacitatea unei tari de a-si colecta taxele si impozitele. O singura racheta Patriot, precum cele achizitionate recent de Romania, costa conform Forbes 5 milioane de dolari. O racheta distruge un avion sau o racheta de croaziera. Deci pentru ca un astfel de sistem de aparare sa fie credibil, este nevoie de un numar consistent de rachete.

Sistemul este atat de costisitor atunci cand e confruntat cu un atac in valuri, incat pana si armata americana incearca sa dezvolte sisteme alternative, mult mai ieftine, precum doborarea rachetelor de croaziera folosind artilerie de mare precizie. Astfel, costurile ar scadea de aproximativ 50 de ori. Si totusi, pentru o tara de prima linie ca Romania, investitia in aparare este justificata. Cu conditia sa nu fie o investitie intr-o linie Maginot.

Alocarea unor sume atat de mari in echipamente militare sofisticate va fi posibila atata vreme cat economia va fi suficient de solida si dinamica pentru a sustine un buget capabil de astfel de cheltuieli. Din acest motiv, calea cea mai ieftina de a subrezi esafodajul militar este subrezirea mediului economic din Romania. Iar pentru asta nu este nevoie de arme sofisticate. Este suficienta catalizarea tarelor cu care ne confruntam ca societate.

Un prim exemplu este promovarea protagonistilor care garanteaza un sistem juridic slab, incapabil sa limiteze coruptia. O tara corupta este ieftin de cumparat si de condus, cata vreme stii cui sa dai banii. In acest context, poate e cazul sa vedem interventiile pro-justitie, pe alocuri neortodoxe, ale unor ambasadori acreditati, ca o masura a disperarii impiedicarii ocolirii Liniei Maginot a Romaniei.

O a doua vulnerabilitate potentiala este calitatea securitatii infrastructurii cibernetice a institutiilor si companiilor cheie ale statului roman. Faptul ca tari mult mai dezvoltate si organizate decat Romania sunt constant tinta unor atacuri cibernetice ar trebui sa ne puna serios pe ganduri. Am motive sa ma indoiesc ca suntem pregatiti serios pentru astfel de incursiuni.

Un al treilea exemplu este incurajarea deciziilor economice dezastruoase. Pentru asta este suficienta sprijinirea acelor vectori politici si mediatici capabili sa promoveze un populism dus la extrem. Desigur, o intrebare ar putea fi de ce populismul prezent din ce in ce mai mult  si in alte state ale Europei nu este la fel de periculos in plan economic ca in Romania. As risca un raspuns, spunand ca ingredientul letal care se adauga este diferenta dintre educatia economica a elitelor lor si a elitelor noastre. Si chiar daca in in istoria recenta astfel de exemple abunda, este suficient sa ne referim la cel mai recent.

Este absolut tulburatoare nonsalanta cu care se discuta despre cresteri de pensii de 40%, o crestere care ar duce bugetul Romaniei in pragul colapsului. Acel buget din care se plateste si armata… Conform unor estimari publicate pe profit.ro, Romania ar putea fi prima tara din UE care ar cheltui pe salariile bugetarilor si pe pensii mai mult decat strange din taxe, impozite si contributii.

Situatia este atat de absurda incat poti sa te intrebi cata inconstienta, cata ignoranta si cata rea intentie exista intr-un astfel de demers.

Pana la urma, o guvernare de calitate a unei tari pentru dezvoltarea unei economii puternice si o justiei eficienta sunt cele mai bune arma de aparare. In aceste conditii, cultivarea si promovarea deciziior proaste si tolerarea coruptiei pot fi cel mai ieftin si la indemana atac prin ocolirea unei costisitoare si sofisticate “Linii Maginot”.

Un weekend placut!

Cititorii acestui material sunt rugati sa consulte disclaimer-ul
prezent in Termeni si conditii de utilizare a continutului

Daca doriti sa lasati un comentariu cu privire la acest articol o puteti face aici

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :