Ministerul de Finante a multumit Bancii Nationale pentru politica sa vizand devalorizarea leului. “Banca centrala este o institutie independenta si isi stabileste propriile politici, dar o slabire a leului va avea cu siguranta un impact pozitiv asupra exporturilor tarii noastre” a declarat reprezentantul Ministerului de Finante.
Ce impresie v-ar face o astfel de declaratie? Ar fi echivalenta unei unde de soc in intreaga economie, o schimbare de paradigma care ar plasa Romania intr-un cu totul alt “film” decat cel in care joaca de doua decenii, perioada in care a fost aparata cu orice pret stabilitatea cursului. Iar daca pentru noi ar fi un film SF, pentru Polonia, o astfel de declaratie este cat se poate de reala. Deoarece aceste multumiri au fost adresate de ministrul adjunct de finante catre Banca Nationala a Poloniei.
Conform estimarilor Citibank, banca centrala poloneza ar fi cumparat valuta din piata locala in valoare de aproximativ 7 miliarde de dolari luna trecuta, in scopul devalorizarii zlotului si cresterii competitivitatii exporturilor poloneze. Putem suspecta Polonia de o devalorizare competitiva a propriei valute si atunci intrebarea este: noi ce asteptam? Ramanem pasivi la pierdere competitivitatii exporturilor romanesti?
Pai asteptam sa avem o politica fiscala si macroeconomica la fel de rationala si predictibila ca a Poloniei. (Din pacate, in trecut, ne-a interesat sa copiem modelul polonez doar cand a fost vorba de demolarea sistemului de pensii private, o masura pe care politicienii polonezi o regreta acum si incearca sa o dreaga.)
Si cum o imagine face cat o mie de cuvinte, iata un grafic obtinut de la colegii din departamentul de analiza al BCR. El ne arata cum era pozitionata Romania in raport cu celelalte tari din UE la sfarsitul anului 2019, adica inainte de a intra in criza indusa de pandemie, din punctul de vedere al deficitului bugetar (axa verticala) si al deficitului de cont curent (axa orizontala).
Englezii ar spune ca Romania era un “outlier”, adica o enitate situata mult in afara plutonului, fara nicio legatura cu situatia in care se gaseau toti ceilati si, in primul rand, suratele din Europa Centrala si de Est. Adica avea deficite mari, produse in mod nenecesar intr-o perioada fasta a economiei. In loc sa ne pastram “gloantele” pentru perioadele dificile, noi glosam in acea perioada pe marginea minunilor pe care le vor produce cresterile salariale din sectorul public. Iar aceasta pozitionare explica modul in care slabiciunea cu care am intampinat (din nou!) criza ne-a limitat extrem de mult miscarile ulterioare menite sa o contracareze.
Practic, prin ceea ce s-a intamplat in ultimele 12 luni, cursul de schimb din Romania, spre deosebire de Polonia, a devenit prizonierul structurii de finantare a deficitului bugetar. Pentru ca, in momentul in care 50% din datoria suverana este denominata in valuta straina, orice depreciere a leului se va traduce intr-o crestere semnificativa a cheltuielilor bugetare. Ceva imposibil de acceptat.
Polonia nu are aceasta problema deoarece dependenta sa de finantarea externa a fost in scadere continua incepand mai ales cu 2016. Acest lucru a fost posibil in conditiile unei prudente fiscale care a facut ca deficitul sau bugetar sa ramana in mod constant substantial mai mic decat cel al Romaniei. In 2018 si 2019 el a fost aproape zero in timp ce in Romania era de 3% respectiv peste 4%. In acelasi timp, in Polonia, emisiunile locale de titluri de stat au fost sprijinite de cumpararile banci centrale, care si-a propus sa scada costurile de finantare ale guvernului si dependenta sa de finantarea externa.
De ce nu a facut si BNR acelasi lucru? Din cauza politicii fiscale unice, care a facut ca Romania sa ajunga sa isi cheltuiasca astazi cvasi totalitatea veniturilor fiscale si contributiilor sociale pe plata pensiilor si salariilor din sectorul public. Deci banii tipariti de BNR s-ar fi dus exact spre pensii si salarii si nu spre dezvoltare si investitii. Iar alegerile generale de la sfarsitul lui 2020 au creat un context defavorabil oricaror corectii fiscale, indiferent cat de necesare ar fi fost. Dovada este discutia neverosimila depre cresterea pensiilor cu 40%, in conditiile in care bugetul scartaia pe la toate incheieturile, iar agentiile stateau cu degetul pe butonul reducerii ratingului de tara.
In conditiile acestea, nu ne-a mai ramas decat sa sarbatorim cu focuri de artificii disponibilitatea strainilor de a ne credita, ignorand dependenta critica de stabilitatea cursului de schimb pe care finantarea externa o aducea.
Putem considera ca strategia devalorizarii competitive a zlotului si anuntul ca ea va continua pun intr-o noua lumina recenta decizie de scadere a dobanzii cheie de catre BNR. Caci daca o depreciere semnificativa a leului prin cumparare de valuta e in afara oricarei discutii, una graduala si limitata prin scaderea dobanzilor poate fi mai usor suportata de economie. (Si de mentalul autohton unde iar ne deosebim radical de polonezi, care sunt mult mai putin obsedati de curs.)
In concluzie, este posibil ca, la un moment dat, sa vedem si multumirile Ministerului de Finante pentru BNR. Dar nicidecum petru deprecierea leului, ci pentru pastrarea stabilitatii lui.
Drumurile abordarilor macroeconomice romanesti si poloneze nu converg nici dupa scurgerea a 30 de ani de la caderea cortinei de fier.
Un weekend placut!
