Nu sunt nici politolog, nici expert in relatii politice internationale. Si totusi imi voi asuma riscul de a face comentariile de mai jos din perspectiva unei persoane analitice, informate, care incearca sa adauge ca ingrediente bunul simt si mintea limpede. Sper sa fie suficient…
Haideti sa incepem prin a respecta dreptul oricarui presedinte ales al SUA sa isi redefineasca politica cu Rusia dupa cum doreste. Domnul Trump nu este primul si, probabil, nici ultimul. Deci planul de a reincalzi relatiile cu Rusia pot fi legitime si acceptabile, ca parte a strategiei unui nou mandat prezidential. Insa,ca om de afaceri versat care a intrat in contact de-a lungul timpului cu cercurile de decizie americane, domnul Trump ar fi trebuit sa realizeze ca un astfel de “game changer” are nevoie de cel putin doua ingrediente esentiale: credibilitate si aliati interni.
In ce priveste credibilitatea, exista doua paliere: in primul rand credibilitatea, a se citi si legitimitatea, victoriei sale la alegerile prezidentiale si, in al doilea rand, credibilitatea sa ca persoana capabila sa elaboreze judecati de valoare fara parti pris-uri si consecvent cu el insusi.
Din punctul de vedere al credibilitatii, din pacate, domnul Trump a esuat pe multiple planuri. Esecul sau fundamental a fost acela ca si-a asumat cu buna stiinta atat in perioada pre- cat si post-alegeri eticheta de prieten si admirator al Rusiei si al presedintelui acesteia. Dar, mai mult si mai grav decat atat, de partener cu acestia in dorinta de a-l dobori pe contra-candidatul sau democrat.
In iulie 2016 d-nul Trump spunea: “Iata ce iti spun, Rusia: Daca asculti, sper sa gasesti cele 30,000 de mail-uri care lipsesc”. O afirmatie care, din pacate, ulterior a fost amplificata de o serie de stangacii greu de explicat: contrazicerea serviciilor de informatii care sugerau implicarea Rusiei in influentarea alegerilor americane pentru ca, in final, domnul Trump sa accepte ca, de fapt, informatiile respective erau credibile.
In contextul dovezilor obtinute de serviciile americane in legatura cu implicarea Rusiei in hacking-ul serverelor democrate merita amintit si faptul ca in ianuarie 2017 doi experti IT, ocupand functii de conducere in FSB (servicul federal de securitate al Rusiei) si respectiv in firma de IT Kaspersky au fost arestati in Rusia pentru a fi judecati sub legea care face referire la “activitati ostile in detrimentul securitatii externe a Federatiei Ruse”. Conform presei din Rusia, suspiciunea este de inalta tradare.
Bun, deci, practic, prin atitudinea sa pe aceasta tema, d-nul Trump a impuscat doi iepuri dintr-o data. A adus daune semnificative atat credibilitatii sale ca persoana neutra, neinteresata, vis a vis de Rusia, cat si credibilitatii si legitimitatii alegerii sale ca presedinte.
Faptul ca a pierdut si votul popular, chiar daca nu a fost primul presedinte in aceasta situatie, nu a facut decat sa slabeasca si mai mult pozitia sa.
Din pacate, demersurile d-lui Trump de a-si slabi credibilitatea ca “reseter” al relatiei cu Rusia nu s-au oprit aici, ele continuand cu afirmatii exprimand admiratia sa nedisimulata pentru liderul rus. Intr-un demers dificil si complex in care credibilitatea si gasirea de aliati interni erau extrem de importante, domnul Trump nu doar ca si-a diminuat credibilitatea, dar a avut grija si sa isi minimizeze sansele de avea aliati.
Deci sa recapitulam. Dupa o campanie electorala impotriva establishment-ului politic de la Washington, dupa un discurs la ceremonia de inaugare indreptat, in premiera, din nou impotriva acestuia, iti doresti ca din partea aceluiasi establishment, mai degraba sceptic in ce priveste intentiile Rusiei, sa capeti increderea totala ca esti capabil sa resetezi relatia cu acest concurent istoric intr-un mod predictibil, profesionist si, mai presus de toate, fara a avea parti pris-uri? Serios? Prin tot ce a facut si a spus, cum si-a asigurat d-nul Trump imaginea unui negociator strict si de incredere al acestei relatii?
Dar ranile auto-induse de d-nul Trump nu s-au oprit aici. Domnia sa a ajuns la concluzia ca un razboi doar cu establishment-ul politic este prea putin. Ca urmare, in paralel, a demarat un razboi si cu serviciile de informatii, pe care a declarat in mod explicit ca doreste sa le restructureze, dupa ce a avut grija sa le gratuleze cu o serie de epitete jignitoare, precum ca folosesc “practici naziste”.
Avand in vedere cele de mai sus, multe din analizele pe care le vad acum, dupa demisia consilierului pe probleme de securitate nationala, Michael Flynn, mi se pare ca scapa din vedere pacatul originar. Conform acestora, in esenta, echipa domnului Trump este sub asaltul celor care isi doresc continuarea razboiului rece sau a celor care isi doresc suspendarea sa, iar episodul Flynn este inceputul decredibilizarii si dezmembrarii echipei din jurul presedintelui printr-o “contra-revolutie a establishment-ului” ( asa cum o denumea apreciatul prof. Valentin Naumescu).
Probabil ca este asa. Dar cand decizi sa pornesti in paralel doua “razboaie” atat de dificile fara a avea o strategie bine pusa la punct, nu faci decat sa te oferi pe tava, pe tine si propria echipa. Iar la nivelul acesta, naivitatea nu este o scuza, ci un mare handicap.