Timp de decenii, companiilor le-a placut sa defileze cu un slogan care suna foarte bine in urechile tuturor stakeholderilor si anume: “Resursa umana este pentru noi cel mai valoros activ”. Cei care ma cunosc, stiu ca nu ma feresc de intrebari incomode, iar intrebarea incomoda pe care mi-am propus sa v-o pun astazi este “In ce masura oamenii nu au devenit in contexul actual cel mai valoros pasiv, nu activ, al revenirii economice?”.
In spatiul public, suntem bombardati zilele acestea cu paralele facute cu alte crize financiare. Asta si din tendinta de a le folosi ca un mecanism predictiv pentru criza cu care ne confruntam astazi, incercand sa anticipam cum si cat de rapid vom iesi din ea. Mi se pare o mare eroare, deoarece criza actuala nu are nicio legatura cu crizele economice sau financiare precedente. Nu are nicio legatura cu ciclicitatea evolutiilor economice, care face ca recesiunile sa fie prezente cu o anume periodicitate.
Nu trebuie sa uitam faptul ca actuala criza economica este o criza autoindusa. Este o criza autoindusa din cauza unei variabile total neeconomice si care este 100% umana. Aceasta variabila poarta denumirea de “frica”, de “teama”. Frica de imbolnavire, frica de moarte, frica de a scapa de sub control evolutii sanitare sau sociale, frica de haos.
Aceasta variabila limiteaza teribil de mult optiunile care stau la indemana guvernelor si bancilor centrale. Pentru ca instrumentele pe care le au ele la dispozitie sunt aceleasi pe care le-au avut mai tot timpul in istoria recenta si pe care le-au folosit cu o anumita eficienta atunci cand a fost vorba de crize economice, hai sa le spunem, standard.
Problema este ca, in momentul de fata, criza cu care ne confruntam nu are o origine economica, ceea ce este un diferentiator esential. Ce vedem in aceste luni? Vedem banci centrale care scad dobanzile si pompeaza bani in piata, masuri de mare succes in criza din 2008 cand sistemul era in pericol mortal de inghet din cauza riscului financiar de contrapartida (financial counterparty risk). Cu alte cuvinte din cauza fricii de a tranzactiona cu alte entitati economice, nestiind cat de solide financiar sunt acestea. Motiv pentru care bancile centrale au sarit in ajutor si s-au erijat ele insele in contrapartide atunci cand a fost nevoie.
Astazi suntem intr-o cu totul alta paradigma si imi place foarte mult termenul gasit de cunoscutul economist Mohamed El-Erian, care a spus ca, spre deosebire de criza precedenta, cand ne confruntam cu riscul financiar de contrapartida, astazi ne confruntam cu riscul uman de contrapartida (human counterparty risk). Adica, prin analogie, teama de a fi expus la o alta persoana a carei stare de sanatate nu o cunosti.
Vestea proasta este ca acest risc, riscul uman de contrapartida, nu se rezolva prin dobanzi scazute. Oamenii nu vor renunta la frica de dragul sau teama unor dobanzi mai mici. Adica nu vor incepe sa consume mai mult sau nu vor inceta sa economiseasca atata vreme cat teama persista. In acest context, nu stiu daca sunteti la curent cu faptul ca, in ultimele 12 luni, economiile populatiei in banci, in Romania si nu doar, au continuat sa creasca.
Depozitele bancare ale romanilor in septembrie anul acesta erau cu 15% mai mari decat depozitele de acum 12 luni. Este un comportament normal al oamenilor confruntati cu un viitor impredictibil. Este ceea ce am vazut si in perioada ce a urmat crizei din 2008 cand, pentru mai multi ani la rand, economiile, depozitele europenilor in banci au continua sa creasca. Asta spre disperarea decidentilor care, dimpotriva, aveau nevoie de o populatie care sa consume, nicidecum sa economiseasca.
Deci care este cheia iesirii din recesiune? Pur si simplu inlaturarea fricii. Fara un astfel de suces sansele sa recuperam pierderile economice sunt foarte mici. Cum inlaturam frica?
Din punctul meu de vedere exista trei solutii care trebui indeplinite preferabil cumulativ si nu alternativ. O prima solutie, probabil cea mai evidenta, este cea medicala: gasirea unui vaccin care sa ne imunizeze. Nota bene: Este o solutie pe termen mediu. In primul rand pentru ca aparitia unui vaccin va mai dura, dupa care vaccinarea intregii populatii va mai dura si ea destul de mult si, in al treilea rand, pentru ca nu stim cat de eficient va fi in timp, odata ce virusul va suferi mutatii.
A doua solutie este la nivel macro si consta in organizarea unui sistem foarte eficient al serviciilor sanitare, o legislatie care sa protejeze oamenii si asa mai departe. Insa ceea ce cred ca este de interes pentru noi, pentru ca se afla sub controlul nostru este a treia solutie si anume cea la nivel micro-economic. Adica, raspunsul la intrebarea “cum isi vor trata companiile proprii angajati in continuare?”.
Cu alte cuvinte, ceea ce vreau sa spun este ca revenirea economica, la care viseaza toate companiile pe care noi le reprezentam aici, va depinde de masura in care companiile noastre vor fi capabile sa dea un sentiment de siguranta si confort propriilor angajati, astfel incat acestia sa se teama mai putin. Deci, o buna parte din minge este in terenul nostru, iar neglijarea sentimentului propriilor angajati se va intoarce ca un boomerang impotriva revenirii economice de care am beneficia cu totii. Cat de usor va fi asta?
Cred ca nu foarte usor, in pofida aparentelor. Deoarece, iata, vorbim foarte mult despre o zona cu solutii relativ facile si prea putin despre zonele cu adevarat problematice. Ce vreau sa spun este ca, pana la urma, marea problema nu este viitorul “gulerelor albe”. Nu discutia despre viitorul birourilor ar trebui sa domine. Lucrurile aici sunt destul de predictibile si la indemana.
Marea problema este ca a “gulerelor albastre”: oamenii din fabrici, din abatoare, din depozite, din curierat. Pentru ca teama lor are in esenta doua cauze. In primul rand teama de contaminare printr-o prezenta fizica la locul de munca, pentru ca asta este specificul muncii lor si altfel nu se poate. In al doilea rand, teama de pierderea locului de munca in conditiile in care acesti lucratori vor fi perceputi ca un pasiv costisitor pentru companie.
Si aici vreau sa fac o paranteza foarte importanta. Business case-urile automatizarii si robotizarii in momentul de fata nu se mai judeca prin prisma diferentei dintre costul fortei de munca si costurile cu amortizarea unor investitii de acest tip. Prespectiva este total diferita si anume cea a crearii unui plan de continuitate a afacerii (Business Continuity Plan), in aceasta noua filozofie costul robotizarii fiind comparat cu costul opririi activitatii din cauza imbolnavirii personalului. Asta inseamna ca barierele in calea unor automatizari/robotizari costisitoare sunt mai joase decat in trecut, ceea ce va face astfel de evolutii mult mai probabile.
Concluzionand,
- Revenirea economica depinde de minimizarea riscului de contrapartida umana, a fricii, iar asta nu o pot face nici politicile monetare si nici politicile fiscale.
- Companiile sunt printre cele care pot contribui la revenirea mult visata a economiilor in care opereaza prin cresterea confortului si sigurantei angajatilor pe scara larga
- Marea provocare nu este in zona “gulerelor albe”, ci in cea a “gulerelor albastre”, care risca sa fie percepute ca principalul pasiv al companiilor, motiv pentru care au un viitor incert.
Si nu pot sa inchei fara a va spune ca, avand in vedere cresterea apetitului oamenilor de a economisi, poate ca si beneficiul unei pensii private va fi mai apreciat in acest context.
(prezentare sustinuta la Conferinta Nationala HR Club: Reshape Conference)
