Războiul secolului și Antihristul războiului hibrid

Privind in jur ramanem perplecsi. Sintagma ca lumea e in schimbare este o declaratie prea timida pentru rasturnarile de valori, de concepte, pentru destramarile institutionale la care suntem martori. Vedem lideri politici care discuta fara nicio retinere despre anexari teritoriale, despre indreptatirea de a dispune de resursele altora, despre inlocuirea fortei dreptului cu dreptul fortei, lideri de business care vorbesc despre Armaghedon si care arata cu degetul spre Antichrist-ul care fie e deja printre noi, sau ar urma sa vina. Totul pare un haos, pe alocuri un delir chiar, alimentat de interese neclare, ambitii personale si ego-uri de politicieni sau oameni de afaceri de succes.

Si daca totusi toate au o noima, fiind simptome timpurii ale unor megatendinte? Daca suntem provocati sa dezbatem la nesfarsit niste teme false, cand, de fapt, motivele reale ale comentariilor si deciziilor scandaloase sunt cu totul altele?

Haideti sa utilizam ca exemplu viata pe un vas de croaziera. O calatorie de placere catre o destinatie clara, cu itinerar stabilit si program perfect predictibil. Totul este planificat in detaliu. La bordul navei exista un cod de conduita respectat de toata lumea, care are menirea sa asigure respectul tuturor segmentelor de calatori: seniori, copii, femei, barbati, persoane mai mult sau mai putin avute, care sunt mai mult sau mai putin in putere. In pofida acestei diversitati, toata lumea se simte perfect si se bucura de calatoria la care participa alaturi de ceilalti. Pentru ca exista reguli respectate de toti.

Lucrurile se schimba dramatic insa in cazul unui pericol de scufundare. La inceput, regulile se incearca a fi pastrate conform planificarii si exercitiilor facute pentru cazuri de urgenta. Insa, odata ce se intra in criza de timp, regulile incep sa nu mai conteze si fiecare incepe sa se lupte pentru propria supravietuire. Cei mai puternici isi fac loc in fata, cei mai slabi si neputinciosi raman in urma. Toata armonia initala dispare si este inlocuita de o lupta pentru supravietuire, in care doar cei mai putenici razbesc sau isi impun vointa.

Planeta este vasul nostru de croaziera. Insa resursele omenirii sunt sub o presiune din ce in ce mai mare, in conditiile in care cererea pentru ele depaseste oferta existenta. Si cand spun “resurse”, ma refer la ele in sensul larg: nu doar resurse minerale, ci si pamant locuibil, apa, inalta tehnologie, capital financiar. Si nu doar ca acestea sunt inferioare cererii, dar ele nu sunt distribuite uniform pe planeta. Vedem tari in care prevaleaza acumularea de capital sau de tehnologie, in timp ce altele sunt foarte bogate in resurse minerale, fiecare avand petitorii lor. In acelasi timp, schimbarile climatice vor modifica ariile geografice prietenoase cu omul, obligand largi populatii sa migreze spre alte zone ale planetei pentru a supravietui, unde vor concura pentru resurse cu populatiile deja existente in aceste arii.

Pe masura ce anii trec, aceste presiuni, aceasta diferenta dintre cerere si oferta de resurse nu va face decat sa creasca. Populatia Pamantului va continua sa se mareasca, iar cresterea economica, accelerata de revolutiile tehnologice, va presupune un consum si mai mare de resurse de toate tipurile: minerale, energetice, financiare. Perspectiva este ca regulile de pe “vasul de croaziera” risca sa fie abolite pentru a face loc legii impuse de cei mai puternici. Este nota in care ar trebui poate sa citim deciziile si evolutiile pe care le vedem acum in jurul nostru.

In acest context, semnele intoarcerii la o lume a sferelor de influenta, a tentatiilor neo-imperialiste, nu fac decat sa conduca la polarizarea lumii in jurul unor mari puteri, dornice sa se inconjoare de tari-vasale, deobicei bogate in resurse complementare. In acelasi timp, marile puteri sunt angajate intr-o competitie intensa pentru acumularea de cat mai mult capital si tehnologie, care vor asigura consolidarea puterii lor pe termen lung si impiedicarea aparitiei de noi puteri aspirante. Combinatia puterii tehnologice, financiare si marimea populatiei le transforma in mari puteri militare, un instrument esential al proiectiei influentei lor in zonele pe care le tintesc: SUA in emisfera vestica, China in Asia si Africa, Rusia in Europa.

Aceasta cursa pentru resurse se extinde acum si in spatiul cosmic si vedem o intensificare a programelor de cucerire a Lunii sau chiar a planetei Marte. Tintele sunt clare si depasesc obiectivele cuminti, de prestigiu international sau cercetare stiintifica pe care le-au avut misiunile Apollo in anii 60-70. Acum se discuta despre baze permanente pe Luna, alimentate de centrale nucleare in scopul exploatarii resurselor minerale existente. Si merita subliniat un lucru: in acest demers, marile puteri vor sa fie singure. Nu vor sa imparta succesul si beneficiile cu alte natii care sa fie co-optate in proiecte internationale. Ca urmare, vedem si alte state lansand propriile proiecte, tot pe cont propriu: India, Japonia, tarile europene.

In aceasta lupta pentru dominatie, viteza avansului tehnologic/economic este esentiala. Si astfel ne apropiem de teoria care face foarte multe valuri de un an incoace, si anume teoria accelerationismului. Multi dintre cei care ii asculta pe propovaduitorii acestei teorii raman consternati si confuzi. Ni se propune o lume in care, in esenta, tehnologia este lasata sa se dezvolte liber, pentru ca doar astfel este asigurat un salt civilizational fara precedent.

In realitate, accelerationismul are doua ratiuni. Prima este detasarea marilor puteri de restul tarilor, printr-o cursa pentru dezvoltarea inteligentei artificiale. O astfel de cursa, asa cum deja se observa, presupune tehnologii extrem de avansate, investitii financiare imense si o crestere masiva a productiei de energie pentru alimentarea bazelor de date. A doua ratiune este detasarea din aceste state a unui nucleu mic de oameni care vor controla masele, fata de care se vor izola in nuclee-statale legate in retele digitale.

Dar asta nu poate fi spus. E nevoie de false naratiuni care sa genereze un sprijin mult mai larg. Astfel, se incearca obtinerea suportului popular pentru accelerarea tehnologica fara constrangeri prin invocarea unor scenarii apocaliptice sau personaje biblice ce timoreaza multimea credinciosilor: Amarghedon sau Antichristul. Argumentatiile sunt slabe, contradictorii si frizeaza absurdul.

Armaghedonul, conflictul care ar duce la sfarsitul lumii, este echivalat, culmea, cu orice incercare de management al riscurilor aduse la nivel civilizational de AI, de schimbarile climatice, de riscurile nucleare sau de orice reglementari menite sa protejeze societatile democratice. Cu alte cuvinte, intr-o logica inversa, sfarsitul lumii este adus de tinerea sub control a riscurilor, si nu de asumarea unei dezvoltari fara limite tehnologice si etice.

Superficialitatea aparenta si lipsa unei argumentatii credibile pentru astfel de abordari este cu atat mai surprinzatoare cu cat ea vine de la antreprenori de mare succes, care nu ar fi putut ajunge la acest nivel fara luciditate si o planificare riguroasa a activitatilor lor. Sau poate planul exista, dar nu este public?

Antreprenorul si investitorul Peter Thiel este unul dintre promotorii acestor idei, el fiind cunoscut pentru multiplele sale investitii de succes precum Pay Pal, Facebook, Palantir, iar prin fondul de venture capital Founders Fund in multe alte companii de inalta tehnologie. Optiunile sale politice de dreapta sunt cunoscute, iar finantarile sale semnificative merg tot in aceasta directie.

In opinia sa, Antichrist-ul este o entitate “ludita”, care se opune unui progres exploziv si nelimitat al tehnologiei, in aceasta categorie intrand organizatii precum Natiunile Unite, Curtea Internationala de Justitie sau activisti pentru protectia mediului.

Merita remarcat un lucru extrem de important si relevant. In prelegerile accelerationistilor despre evolutia civilizatiei umane, resursa umana nu este prezenta. Totul este subsumat tehnologiei. De altfel, in interviul dat de Thiel jurnalistului Ross Douthat in podcastul acestuia gazduit de New York Times, dupa intrebarea “Will the human race endure?” (Va supravietui rasa umana?), Thiel are un moment indelung si straniu de ezitare inainte sa raspunda.

Nu e de mirare, deoarece accelerationismul nu ne va duce spre disparitia totala a lumii, ci spre disparitia lumii asa cum o stim noi. Ne vom indrepta catre o lume in care razboiul secolului dintre munca si capital, despre care am scris cu mai multe ocazii, va fi adjudecat irevocabil de catre capital: cel financiar, cel tehnologic, cel de inteligenta umana si, in final, artificiala. Iar toate acestea se vor afla in mainile unei elite globale extrem de restranse si din ce in ce mai puternice.

Democratia, singurul instrument prin care majoritatea ar putea avea un cuvant de spus in fata elitelor tehno-financiare, este si ea sub un atac concertat. In varianta “soft”, prin manipularea maselor pe retelele sociale, cu ajutorul AI, pentru a le dirija opiniile si votul in directia dorita. In varianta “hard”, prin abolirea ei cu totul. In 2009, Thiel spunea intr-o prelegere “nu mai cred ca libertatea si democratia sunt compatibile”.

O astfel de luare de pozitie este expresia unei miscari ideologice denumita NRx sau “Iluminismul intunecat”, care considera ca democratia a devenit o piedica in calea capitalismului. Mai degraba in calea capitalului, as nuanta eu…

Si, in sfarsit, o a treia cale de “evitare” a democratiei este crearea de noi entitati statale, care sa functioneze dupa propriile reguli, neingradite de principiile democratice si de managementul riscurilor tehnologice. Subiectul zilei este Groenlanda si dorinta nestramutata a administratiei SUA de a o detine din motive geo-strategice. Aceasta este varianta oficiala.

Renumitul analist si strateg pe teme geopolitice George Friedman recunostea insa intr-o postare recenta ca “in conditiile in care SUA detine deja controlul de care are nevoie in Groenlanda”, nu reuseste sa-si explice motivul imperativ pentru care SUA ar trebui sa detina aceasta insula cu orice pret, inclusiv cu pretul alienarii aliatilor europeni.

Pentru a intregi imaginea, un articol de la inceputul lui 2025 publicat in Foreign Affairs, de catre Michael Albertus, profesor de stiinte politice la Universitatea din Chicago, atragea atentia asupra faptului ca Groenlanda se va schimba major in urmatoarele decenii ca urmare a modificarilor climatice, devenind o zona mult mai pietenoasa pentru exploatarile de resurse si capabila sa adaposteasca refugiatii climatici de pe alte latitudini. Sau, as adauga eu, de ce nu, tehno-lorzi dornici sa isi creeze propriul stat cu propriile reguli la adapost de “excesele” democratiei.

Care e solutia?

Un proces complex, care nu are happy end-ul garantat. In noua lume, a celor puternici, care, asa cum primul-ministru canadian semnala, reprezinta o rupere de trecutul dominat de reguli la care sunt sanse mici sa ne mai intoarcem, doar puterea economica, tehnologica, financiara, militara vor conta. Asta va impune puterilor mijlocii sa creeze impreuna poli care sa poata concura de la egal la egal cu marile puteri.

Solutia e evidenta, insa punerea ei in aplicare nu este deloc usoara, deoarece necesita doua ingrediente esentiale, dar rare pana acum: integrare si coordonare pe toate planurile, economic, politic, militar. Este esentiala desfasurarea acestui proces pe toate cele trei dimensiuni, fara exceptie, astfel incat sa poata fi create centre de putere alternative. Multe puteri mijlocii se grabesc acum sa realizeze aliante economice, zone de liber schimb. Insa experienta UE ne arata ca, fara un muschi militar credibil in spate si fara un proces decizional eficient, astfel de aliante economice risca sa nu aiba puterea de persuasiune necesara in viitorul context geopolitic global.

Din aceasta perspectiva, apare ca stringent necesara crearea unui nucleu euopean dur, care sa includa tari cu dorinta de stransa integrare politica, comerciala, financiara si militara. In vremuri de schimbare structurala profunda a relatiilor internationale, UE pare ca se misca mult prea lent in deciziile pe care le ia, in pofida resurselor semnificative de care dispune, fiind marcata de interese fragmentate si divergente. Tratarea acordului comercial Mercosur cu America Latina este un exemplu clar al blocajelor pe care le aduce fragmentarea in UE.

Iar in ce priveste Romania, cea mai buna aparare este aderarea la un centru de putere european prin atingerea rapida a nivelului de putere medie. Relatiile internationale bazate pe comunitatea valorilor sunt cele mai predictibile si solide. Avem resursele financiare, economice si umane necesare pentru a deveni un actor important, de talia Poloniei, in UE. Mai ramane sa le folosim cu inteligenta si profesionalism, intr-un ritm rapid, renuntand la luptele tribale interne. Miza este mult prea mare. Intr-o lume ce se transforma socant de repede, doar cei care se vor adapta rapid vor supravietui.

(Articol publicat in Cronicile Curs de guvernare nr. 71)