Sigur, este o intrebare care la prima vedere li se va parea multora absurda. Cum e posibil ca o tara care beneficiaza de resurse naturale semnificative sa se teama de faptul ca acestea i-ar putea in final crea probleme? Aceste preocupari nu sunt noi si exista o intreaga literatura de analiza a acestui fenomen care poarta diferite denumiri metaforice.
The Economist a fost publicatia care, in 1977, a inventat eticheta de „boala olandeza” (Dutch disease) pentru simptomele aratate de economia Olandei in contextul descoperirii in 1959 de mari rezerve de gaze naturale si exploatarii lor ulterioare. Exporturile olandeze au explodat multumita valorificarii gazelor, dar ceva nu se lega economic. Dinamica exceptionala a exporturilor nu se regasea si in dinamica interna a economiei. In perioada 1970-1977, somajul crescuse in Olanda de la 1,1% la 1,7%, iar investitiile din sectorul privat erau in cadere libera.
Explicatia gasita in cazul Olandei a fost legata de aprecierea gulden-ului olandez. Exporturile de gaz au dus la intrari mari de valuta straina in tara, ceea ce a dus la o cerere in crestere de guldeni si, in consecinta, la aprecierea lui. Consecinta a fost pierderea competitivitatii exporturilor olandeze si, ca urmare, inchiderea multor companii sau sistarea programelor lor de investitii si dezvoltare.
Un alt studiu relevant in aceasta privinta este cel realizat de economistii Jeffrey D. Sachs si Andrew M. Warner in 2001, intitulat „Blestemul resurselor naturale”. In studiul economic pe care il fac, plecand de la un larg esantion de tari, ei concluzioneaza in esenta ca exista date statistice robuste care confirma faptul ca tarile bogate in resurse tind sa creasca economic mai lent decat tarile sarace in resurse naturale.
Ei mentioneaza faptul ca nu exista o explicatie unanim acceptata pentru acest „blestem”, dar amintesc cateva scenarii. O prima explicatie ar fi drenarea de resurse din restul economiei de catre sectorul exploatarii de resurse minerale prin cresterea costurilor cu forta de munca si a preturilor produselor si serviciilor netranzactionabile (care nu pot fi importate). Se creeaza astfel o crestere generalizata a preturilor, care, combinata cu aprecierea monedei locale, duce la pierderi semnificative de competitivitate a celorlalte sectoare economice.
Dar impactul negativ nu se termina aici, deoarece economia tarii respective devine astfel mult mai vulnerabila la variatiile de pret ale resurselor naturale pe care le exporta. Asta inseamna ca atunci cand preturile vor scadea, nu vor mai exista sectoare economice care sa compenseze acest soc prin valoare adaugata produsa. Ceea ce ne duce spre o alta posibila cauza.
Sectoarele cel mai bine protejate la volatilitatea ciclurilor economice sunt cele care inglobeaza multa inteligenta si inovatie. Or efectul de drenare amintit mai sus a impiedicat dezvoltarea unor astfel de sectoare, a impiedicat dezvoltarea unei clase antreprenoriale solide, in conditiile in care resursa umana de calitate a fost atrasa in sectorul exploatarii resurselor.
Tot un efect de drenare este considerat si faptul ca decidenti din institutii guvernamentale ajung sa ia decizii in cautare de foloase personale, ducand la aparitia de institutii corupte, care nu mai au ca prioritate decizii in favoarea cresterii economice generalizate. Cu alte cuvinte, tarile rateaza beneficiile economice oferite de resurse acolo unde exista institutii slabe, incompetente si coruptibile.
In acest sens, expertii FMI au facut un studiu care a incercat sa inteleaga motivul pentru care in tarile cu democratii consolidate cresterea preturilor materiilor prime (commodities) exportate duce la scaderea datoriei lor externe, in timp ce in tarile cu deficit de democratie, autocrate, datoria externa creste in pofida valorii in crestere a materiilor prime exportate. Explicatia, considera ei, este ca in tarile autocrate, in care deciziile sunt concentrate in mainile unei persoane sau ale unui grup de persoane, veniturile din exporturile de materii prime sunt folosite in primul rand pentru cresterea cheltuielilor bugetare, „creand astfel un spatiu discretionar pentru abuzul pozitiilor publice in folosul personal”. Ei remarca faptul ca, in astfel de tari, liderii se simt mult mai putin raspunzatori in fata propriilor cetateni si, ca urmare, prefera utilizari mai putin transparente ale acestor bani prin intermediul bugetului, in dauna reducerii datoriei externe, care este un exercitiu mult mai transparent.
Ar putea crearea unui fond suveran finantat din aceste sume sa rezolve problemele identificate? Cred ca nu obligatoriu. Pana la urma, transparenta si eficienta utilizarii banilor vor depinde si in acest scenariu de independenta si profesionalismul administratorilor de fond. Exista numeroase exemple in lume in care banii acestor fonduri au fost deturnati pentru a servi unor obiective politice sau personale. Din acest motiv, este esentiala punerea lui la adapost de influente politice.
In concluzie, doar existenta resurselor naturale nu garanteaza prosperitatea cetatenilor unei tari. Este nevoie de institutii puternice, democratice si de implicarea profesionistilor, care sa ia decizii bazate doar pe criterii economice.
Iar pe termen lung, pentru dezvoltarea echilibrata a unei tari, calitatea guvernarii depaseste ca importanta bogatia in resurse naturale. Aviz Romaniei…
Un weekend placut!
