Pe masura ce timpul trece si dobanzile nu dau semne de scadere, nerabdarea mediului de afaceri si a populatiei incepe sa creasca. Si unii si altii isi vad bugetele afectate de cresterea costului de finantare a creditelor care erodeaza sumele disponibile pentru investitii sau consum. Aceste frustrari fac politicienii sa se constituie in portavocea asteptarilor si, acolo unde din pacate este posibil, sa influenteze deciziile bancilor centrale. Spun “din pacate” pentru ca, in democratiile consolidate, bancile centrale sunt protejate de orice influente politice care nu pot avea decat consecinte nefaste. Turcia, cu inflatia ei total scapata de sub control de ani de zile, este un exemplu extrem al consecintelor pe care le produce functionarea unei banci centrale la ordin politic.
Un alt exemplu din aceeasi categorie ne-a fost oferit de o tara mai apropiata de Romania din punct de vedere politic si economic: Polonia. Cu sase saptamani inainte de alegerile recente, Banca Nationala a Poloniei a oferit o scadere de de 0.75 puncte procentuale, pana la 6%, a dobanzii de referinta in pofida unei inflatii de peste 10%. Decizia a fost considerata ca fiind neasteptata de analisti si investitori, punand sub semnul intrebarii nu doar independenta bancii centrale, dar si continuarea procesului de dezinflatie.
Astfel de decizii “caldute” aruncate pe economii inca “fierbinti” cu siguranta nu vor ajuta prea mult la racirea lor. Dar, economii “inca fierbinti” cand inflatia da semne de scadere? Da, pentru ca scaderea actuala a inflatiei este in mare parte datorata scaderii pretului energiei si unei evolutii positive a preturilor alimentelor la nivel global. Cu alte cuvinte, cauzele sunt gasite mai degraba pe partea de oferta, in timp ce rolul jucat de cerere este considerat a fi inca incert.
In aceste conditii, guvernatorii principalelor banci centrale par sa priveasca temperarea inflatiei cu scepticism, considerand ca partea mai dificila a procesului dezinflationist de abia acum incepe. Astfel, la inceputul lunii, Jay Powell, Presedintele Fed, atentiona nu doar ca banca centrala americana nu se va grabi cu scaderea dobanzilor, dar si ca e gata sa le creasca in continuare daca situatia o va impune. In egala masura, in aceeasi perioada, Christine Lagarde, guvernatorul BCE, sublinia faptul ca e mult prea devreme pentru a considera lupta cu inflatia castigata, aducandu-i cu picioarele pe pamant pe cei care asteptau inceputul unei perioade de scadere a dobanzilor in zona euro. In fine, galeria guvernatorilor occidentali sceptici este completata de Andrew Bailey, guvernatorul Bancii Angliei, care a afirmat si el tot la inceputul lunii ca “este prea devreme sa vorbim despre scaderi de dobanzi”, chiar daca inflatia din Marea Britanie este asteptata sa scada abrupt in urmatoarele luni.
In aceeasi nota, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, avertiza si el la inceputul lunii, referindu-se la dobanda de politica monetara, ca “deocamdata nici nu putem sa discutam despre o reducere”. Ca si in cazul primilor guvernatori, si temerile domniei sale sunt legate de faptul ca, chiar daca a scazut, inflatia este mare si “nu este clar ca se duce in jos”. In acest sens, domnia sa a dat ca exemplu impactul inflationist pe care il vor avea modificarile de taxe si impozite din 2024.
Asistam in mod evident la o schimbare de atitudine din partea bancherilor centrali catre mai multa precautie in ce priveste deciziile de politica monetara in pofida unui proces dezinflationist care, acum 7-10 ani, i-ar fi facut probabil sa reactioneze mai rapid. Explicatia schimbarii de paradigma este data de Economistul sef al Bancii Angliei, Huw Pill, intr-un interviu pentru FT in care afirma ca volatilitatea fara precedent a evolutiilor globale (pandemie, razboi in Europa, apoi in Orientul Mijlociu) creste probabilitatea ca bancile centrale sa actioneze mai degraba reactiv decat proactiv la evolutiile economice.
Aceasta se intampla pentru ca indicatorii economici pe care ii folosesc, foarte buni in a previziona ciclurile economice, au fost incapabili sa anticipeze socurile pe care le-am vazut in ultimii ani. Asta face ca reactiile bancilor centrale sa fie mai degraba intarziate, necesitand o perioada de asteptare mai indelungata pentru a isi face efectele si pentru ca bancile centrale sa se convinga ca nu apar alte socuri neprevazute.
In plus, Europa pare sa se confrunte cu o piata a muncii mai tensionata, in care somajul mai ridicat nu aduce de la sine si o echilibrare a cererii si ofertei. Principalul motiv este legat de diferenta dintre specialitatile cerute de angajatori si cele pe care le ofera forta de munca existenta. Asta face ca in lupta pentru talent companiile sa intre intr-o concurenta in crestere a ofertelor salariale, ceea ce va impiedica o scadere rapida a inflatiei
Si in Romania atata vreme cat stimularea cererii agregate adusa de consum dar si de investitiile sustinute cu fonduri europene, nu va fi insotita si de o crestere a PIB-ului potential, limitat in esenta de infrastructura, forta de munca si subcapitalizarea companiilor romanesti, presiunile inflationiste vor ramane persistente complicand sarcina BNR.
Dusul rece administrat de atatia guvernatori la unison la inceputul lunii noiembrie sugereaza ca, in pofida asteptarilor alimentate de inflatia in scadere, dobanzile vor ramane ridicate mai mult decat anticipeaza mediul de afaceri, populatia si guvernele.
Astfel de evolutii vor limita potentialul de dezvoltare prin creditare, esentiala fiind economisirea, reinvestirea profitului si programele de dezvoltare de tip PNRR, simultan cu angrenarea si recalificarea populatiei active.
Un weekend placut!
