Un proiect de țară îmbătrânită

De decenii vorbim despre faimosul proiect de tara pe care Romania nu-l are nici macar astazi. Acel proiect care ar fi dus la o dezvoltare echilibrata a tarii si la cresterea profilului ei regional. Vorbesc despre acea dezvoltare echilibrata, atat in profil teritorial, cat si in structura economiei, care ar fi livrat la timp o infrastructura rutiera si feroviara, care ar fi dus Moldova mai aproape de dezvoltarea Transilvaniei, care ar fi evitat ramanerea in urma a productiei de energie sau care ar fi minimizat deficitul comercial adus de industria alimentara. Iar exemplele ar putea continua.

Un astfel de proiect de tara, de care Romania ar fi avut mare nevoie, ar fi fost menit sa asigure o dezvoltare administrata a tarii. In locul acesteia, am avut de a face cu o dezvoltare spontana, pe alocuri haotica, care a dus la dezechilibrele si provocarile pe care le vedem astazi. Cu toate ca ne place sa vorbim in continuare despre dezvoltarea economica a Romaniei si de faptul ca intotdeauna exista, nu-i asa, o a doua (?) sansa pentru elaborarea in sfarsit a unui proiect de tara, realitatea ne ajunge din urma.

SI asta inseamna ca, din pacate, fereastra de oportunitate se inchide incet, incet, iar Romania trebuie sa se gandeasca acum nu la proiectul de tara pe care trebuia sa-l livreze acum mult timp, ci la un cu totul alt proiect de tara: proiectul de tara imbatranita.

Apropierea decreteilor (de 2,5 ori mai numerosi decat media unei generatii) de varsta de pensionare va avea un impact major asupra societatii romanesti din foarte multe unghiuri: economic, social, politic. Un astfel de moment de cotitura nu va putea fi abordat prin extrapolarea politicilor trecute. E nevoie de o abordare proactiva si o planificare pe termen mediu si lung, un tip de planificare in care Romania nu are nicio traditie.

Sustenabilitatea unei Romanii in curs de imbatranire rapida presupune abordarea acestei provocari pe trei directii importante, directii care, asa cum veti vedea, vor necesita asumarea responsabilitatii de catre  intreaga societate, nu doar de catre cei care ne conduc.

In primul rand, asigurarea veniturilor celor in varsta.

Un obiectiv nu foarte usor de rezolvat deoarece, cel mai probabil, Romania va deveni o tara batrana inainte de a fi o tara bogata. Si aici am o veste buna si una proasta.

Aud comentarii catastrofice despre prabusirea sistemului public de pensii in urma valului de pensionari ale decreteilor. Eu sunt convins ca sistemul de pensii publice nu se va prabusi. Impactul social si politic ar fi mult prea devastator pentru ca asa ceva sa fie permis. Insa, pretul platit pentru scaparea de sub control a deficitului bugetului de asigurari sociale va fi erodarea fondurilor din buget alocate pentru investitii/dezvoltare, pentru aparare, pentru educatie si din alte capitole. Intr-un caz mai degraba extrem, ar putea duce la cresterea inflatiei prin tiparirea de bani.

Pentru a nu ajunge intr-o situatie-limita, statul are la dispozitie o serie de instrumente care insa presupun cateva schimbari importante de politici publice. In primul rand, este necesara cresterea veniturilor la bugetul de asigurari sociale printr-o abordare atat cantitativa cat si calitativa legata de platitori. Abordarea cantitativa presupune cresterea populatiei active a Romaniei prin angrenarea celor care astazi nu muncesc si prin acceptarea strainilor care doresc sa vina sa lucreze si sa traiasca in Romania. Insa nu doar marimea populatiei active va conta.

Doar un grad ridicat de educare si sofisticare profesionala va asigura venituri mari populatiei active si, in consecinta, contributii sociale pe masura. Sa nu ne iluzionam, pensia noastra nu depinde doar de nivelul salariului pe care l-am avut, ci si de salariile celor care ne vor plati pensia publica. Cu cat acestia vor fi mai putini sau mai necalificati, cu atat vor exista mai putine resurse financiare pentru plata pensiilor noastre.

Insa saltul calitativ presupune o serie de actiuni absolut necesare:

•  Imbunatatirea calitativa si flexibilizarea procesului educational, astfel incat sa fie adecvat atat diferitelor segmente ale populatiei, cu interese si competente diferite, cat si structurii cererii venite din partea sectorului privat si a celui public.
• Urbanizarea populatiei, in conditiile in care Romania are una dintre cele mai mari ponderi din Europa a populatiei care traieste in rural. Si nu orice fel de rural, ci unul uitat in timp, care furnizeaza putine oportunitati de dezvoltare personala si profesionala. Iar in acest timp centrele de dezvoltare economica ale Romaniei duc lipsa unei forte de munca cu diverse niveluri de calificare.
• Atragerea tintita a anumitor categorii de imigranti cu calificare medie si inalta. Este departe de ceea ce vedem ca se intampla astazi, iar o politica atent calibrata de atragerea de competente din alte tari este cat se poate de urgenta.

Insa, in paralel cu cresterea potentei financiare a statului, oamenii vor trebui sa fie incurajati sa se rupa de traditie si sa depinda mai putin de stat si, din ce in ce mai mult, de o economisire sanatoasa, realizata pe parcursul vietii active. Iar aici, realist vorbind, cheia nu sta doar in cresterea nivelului de educatie financiara a populatiei. Un instrument mult mai puternic, utilizat in multe alte tari europene, este incurajarea economisirii pe termen lung prin acordarea unor stimulente fiscale.

Din pacate, in Romania asa ceva nu exista, motiv pentru care mai mult de jumatate din populatie nu economiseste voluntar pentru perioada de pensionare. Un exemplu graitor despre lipsa de adecvare a politicilor fiscale este regimul fiscal al contributiilor la pensiile private facultative pilonul 3.

De la infiintare, acum 18 ani, salariul mediu in economie a crescut cu un multiplu de 5, perioada in care limita facilitatii fiscale pentru contributiile la pilonul 3 a ramas neschimbata. Cu alte cuvinte, in termeni relativi la salariu, incurajarea economisirii a fost diminuata la o cincime.

In acelasi context, merita amintit si faptul ca pensiile ocupationale, pilonul 4, nu au niciun stimulent fiscal, motiv pentru care ele exista doar pe hartie, nu si in realitate. Angajatorii nu sunt in niciun fel incurajati sa ofere un astfel de beneficiu propriilor salariati.

In al doilea rand, schimbarea atitudinii societatii fata de seniori.

Imaginea publica standard atasata seniorilor nostri este aceea de oameni saraci, izolati, de clasa sociala perdanta si marginalizata. Este o imagine care ii dezavantajeaza prin prejudecatile pe care le intretine si care nu face decat sa amplifice un cerc vicios de excluziune, izolare, saracie si, in final, de demoralizare. Toate studiile arata ca, de fapt, cheia unei batraneti de calitate sta in directia total opusa: in integrarea lor in societate, sprijinind cultivarea si intretinerea relatiilor sociale, mentinerea unei vieti active sau semi-active care sa ii stimuleze fizic si intelectual.

Adevarul politic incomod este ca tendintele demografice ale Romaniei o vor aduce in acest deceniu in randul tarilor cele mai batrane din Europa, iar acest proces va obliga si Romania sa reevalueze varsta de pensionare, asa cum alte tari vest europene deja au facut-o. Si da, ideal ar fi ca varsta de pensionare sa fie strans legata doar de speranta de viata la pensionare (nu la nastere!). In realitate insa, si putinta economiei de a sustine un numar mare de pensionari va juca un rol determinant in stabilirea in viitor a varstei de pensionare. Deci intrebarea nu este „daca”, ci „cand” va creste varsta de pensionare.

Cine ar trebui sa fie catalizatorii schimbarii de atitudine fata de seniori?

• Statul roman ar trebui sa furnizeze scheme fiscale care sa incurajeze asumarea voluntara a unei activitati profesionale prelungite in diverse forme, adecvate varstei.
• Statul in colaborare cu sectorul privat ar trebui sa furnizeze programe de recalificare adaptate seniorilor care sa ii ajute sa ramana conectati si relevanti in raport cu evolutiile tehnologice rapide.
• Sectorul privat ar trebui sa renunte la prejudecatile pe care le are in ce priveste angajarea seniorilor care de multe ori au anumite calitati pe care generatiile tinere nu le mai ofera. Sectorul privat ar trebui sa investeasca in reintegrarea lor, oferind programe flexible si un mediu de lucru prietenos si adaptat.
• Mass-media ar trebui sa produca continut care sa oglindeasca si povesti de succes si recomandari legate de reintegrarea seniorilor in sectorul activ al societatii.
• Seniorii insisi ar trebui sa aiba acea schimbare de mentalitate prin care sa nu mai identifice pensionarea cu sfarsitul vietii, ci cu intrarea intr-o  noua etapa a vietii care poate si ea oferi provocari si oportunitati de dezvoltare personala.

In al treilea rand, pregatirea logistica a societatii pentru imbatranirea rapida a populatiei.

Ar fi o eroare sa consideram ca sustenabilitatea unei societati imbatranite tine doar de bani. Acesta este un lucru adevarat atunci cand vine vorba de pensiile publice. Ceea ce insa se pierde de multe ori din vedere este ca o societate imbatranita va avea nevoie nu doar de sume mai mari alocate pentru pensii, dar si de resurse suplimentare alocate pentru ingrijiri de sanatate sau paleative. Iar ingrijirea medicala, pe langa bani, mai necesita oameni specializati si infrastructura medicala sau de asistenta.

De aici o serie de intrebari la care va trebui sa gasim raspunsuri si sa actionam.

Care este  planul de crestere a capacitatii si calitatii serviciilor medicale si de ingrijire pentru un numar de seniori in crestere semnificativa?

De unde va proveni numarul in crestere al personalul medical si al celui de ingrijire?

Cum se va usura mobilitatea seniorilor in mijloacele de transport, la deplasarea pe strada sau pentru evadarea din blocurile fara ascensor in care locuiesc?

Care este sistemul prin care cei fara resurse financiare si incapabili sa se ingrijeasca singuri vor fi asistati pentru a avea o viata decenta?

Accelerarea imbatranirii Romaniei este o certitudine. Mai mult, stim si ritmul si orizontul de timp in care ea se va intampla. Aici nu mai e vorba de previziuni economice estimative, ci de unele care se pot face cu exactitate. In acest conditii, studierea impactul economic, social si politic al imbatranirii populatiei este esentiala pentru evaluarea tuturor consecintelor si solutiilor posibile. In randurile de mai sus am expus doar o parte din provocarile care ne asteapta si solutiile la indemana. Ele, de fapt, sunt cu mult mai multe.

Un weekend placut!