Atingerea neutralitatii emisiilor de carbon (carbon neutrality) este solutia prin care guvernele europene isi propun sa atinga neutralitatea schimbarilor climatice prin balansare emisiilor si absorbtiei de CO2. Pentru atingerea acestui obiectiv, abordarile vizeaza, aproape in exclusivitate, cai de scadere dramatica a emisiilor si de inmagazinare a lor.
Este o solutie de o miopie care ma uimeste avand in vedere ca, in lista de solutii prin care tarile sau multinationalele isi propun sa atinga un astfel de obiectiv, subiectul protejarii padurilor existente si a cresterii suprafetelor impadurite este cvasi inexistent. Adica subiectul absorbtiei naturale.
De altfel, intr-un document al Parlamentului European se explica negru pe alb de ce padurile nu pot fi considerate o solutie satisfacatoare pentru absorbtia CO2: din cauza incendiilor, a “schimbarii destinatiei terenurilor” (n.a. un eufemism pentru defrisari?) si a exploatarii forestiere. Cu alte cuvinte, distrugerea padurilor este luata ca un dat, fiindu-i practic refuzat rolul esential pe care l-ar putea avea in absorbtia CO2.
Un studiu publicat in iulie 2019 in revista Science arata ca, de fapt, restaurarea padurilor este cea mai eficace metoda de lupta impotriva schimbarilor climatice. Studiul arata ca, lasand deoparte suprafetele agricole si cele locuite, ar exista spatiu pentru inca 0,9 miliarde de hectare de paduri noi pe Pamant, ceea ce ar reprezenta o crestere de 25% a padurilor existente. Cei 500 de miliarde de copaci plantati astfel ar duce la o micsorare cu 25% a bioxidului de carbon in atmosfera.
Din pacate, strategia de “carbon neutrality” nu pare sa isi fi propus in nicio clipa impiedicarea schimbarilor climatice si protejarea padurilor, cu toate ca ar fi doua obiective absolut compatibile. Haideti sa ne imaginam ca, in viitorul apropiat, comercializarea centralelor electrice pe baza de fuziune nucleara (principiul functionarii Soarelui) ar deveni un fapt comun. O cantitate imensa de energie electrica ar putea fi produsa ieftin, ceea ce ar duce la o scadere cu peste 60% a emisiilor de carbon generate acum majoritar de productie de energie electrica si termica si de transport. Intr-un astfel de scenariu, multumiti fiind cu “carbon neutrality” am putea defrisa linistiti toate padurile Terrei asigurand extinctia a mii de specii. Dar incalzirea globala va fi oprita. Este suficient?
Ce vedem acum este o cursa in directia “carbon neutrality” exclusiv prin solutii tehnologice. Pentru o problema globala, solutia ar trebui si ea sa fie tot globala. In schimb, “carbon neutrality”este o solutie punctuala cu dedicatie pentru tarile dezvoltate care isi vor conserva avutia si o vor investi in proiecte tehnologice. Ceea ce este un demers mai degraba egoist si miop.
Pentru ca intrebarea care ar trebui pusa promotorilor acestui demers este: tinta de “carbon neutrality” va fi suficienta si pentru o tara ca Brazilia sau pentru tarile africane? Un raspuns pozitiv ar duce la un adevarat dezastru ecologic, atata vreme cat tari cu largi suprafete impadurite vor putea sa le taie pana la limita la care emisiile de CO2 ale economiilor lor subezvoltate vor fi absorbite.
Graficul de mai jos este o imagine cat o mie de cuvinte.
Tarile cu cele mai mici emisii de CO2 sunt tarile cele mai impadurite, gandindu-ne aici la padurile ecuatoriale si tropicale. Li se va permite si lor sa devine “carbon neutral” sau vor fiind condamnate la subdezvoltare de dragul sanatatii planetei, orice abatere urmand sa fie pedepsita cu sanctiuni economice? Cu alte cuvinte, nefiind stimulate financiar ca sa isi conserve padurile, ci pedepsite atunci cand le taie.
Solutia? “Carbon neutrality” ar trebui sa fie realizata inclusiv prin strategii de impadurire masiva oriunde pe planeta si de transfer de avutie spre tarile dispuse sa isi pastreze padurile neatinse.
Cata vreme o padure la pamant va fi mai profitabila decat una neatinsa, padurile vor continua sa dispara. “Carbon neutrality” risca sa echivaleze cu “deforestation neutrality”.
Un weekend placut!
