Am avut prilejul sa urmaresc recent niste scurte fragmente din interviuri date de D. Trump acum 25-28 de ani si am ramas profund impresionat. Consecventa domniei sale este impecabila. Ideile pe care le sustine astazi le sustinea cu aceeasi tarie si acum 25 de ani. Principiile care considera ca trebuie sa stea la baza guvernarii SUA erau si atunci aceleasi care sunt si acum.
Practic, din punctul sau de vedere, dusmanii si prietenii SUA nu se definesc in functie de valorile pe care le impartasesc sau nu sau in functie de eventuale interese geostrategice. E mult mai simplu atata timp cat tarile sunt privite din perspectiva unui om de afaceri de succes. Principalele tari cauzatoare de probleme pentru SUA, si care trebuie puse la respect, sunt tarile care sunt principalii concurenti economici. Mai mult, unele dintre ele concureaza cu firmele americane, in timp ce beneficiaza de pranzul gratuit al apararii SUA in cadrul NATO, in pofida unor bugete de aparare sensibil mai mici, raportate la PIB. Pe de alta parte, tarile prietene ale SUA sunt cele care pot contribui la prosperitatea firmelor americane.
Acesta este motivul pentru care domnul Trump, cel putin deocamdata, nu are nicio problema cu Rusia. Este o tara care nu va reusi niciodata sa fie un concurent economic credibil al SUA. Dimpotriva, va fi o tara care va avea nevoie de know-how-ul si capitalul american pentru exploatarea resurselor de hidrocarburi pe care le are. Secretarul de stat al SUA, fost CEO Exxon si fost partener de afaceri al firmelor rusesti stie mai bine decat oricine acest lucru.
Si acum 25-28 de ani si acum luneta domnului Trump se indreapta spre alte tari. Atunci domnia sa era indignat de exporturile masive in SUA ale Germaniei si Japoniei, exporturi care puneau in inferioritate firmele americane pe propriul teren si loveau in locurile de munca americane, exporturi din care, considera el, SUA nu avea decat de pierdut.
Domnia sa ramane consecvent acestui crez si in ziua de astazi, lista “dusmanilor” fiind doar actualizata pentru a pune China in capul ei. Dar nu un razboi comercial intre SUA si China ar trebui sa ne preocupe pe noi, chiar daca impactul la nivel global ar putea duce la regrupari interesante. Marii exportatori s-ar putea coaliza intr-o tabara proglobalizare si antiprotectionista, care ar face tari precum China si Germania sa se gaseasca in aceeasi tabara, opusa SUA.
Si astfel introducem in ecuatie tara care reprezinta nucleul economic tare al UE, dar, in acelasi timp, si punctul ei vulnerabil. Germania este o tara care de decenii si-a construit bunastarea plecand de la solida sa orientare strategica in directia exporturilor. Competitivitatea sa economica i-a dat aceasta posibilitate, iar introducerea euro in locul marcii germane nu a facut decat sa stimuleze si mai mult competitivitatea exporturilor germane, denominate acum intr-o moneda mai slaba raportat la forta economiei germane.
O moneda atat de slaba, incat la inceputul lui 2016 trezoreria americana a anuntat ca a inclus Germania, alaturi de China, Japonia, Coreea si Taiwan, pe o lista a tarilor care ar putea fi puse sub monitorizare, fiind suspectate ca isi manipuleaza propriile cursuri valutare, astfel incat sa aiba un avantaj competitiv incorect in raport cu SUA. Mai multe explicatii pe aceasta tema puteti citi in “Germania – manipulatoare a cursului valutar?”
Iata de unde pleaca frustrarea lui D. Trump. La urma urmei, Germania are al doilea surplus de cont curent din lume dupa…China. Ceea ce singularizeaza principalele doua tinte ale domnului Trump. Iar prezenta Germaniei pe lista neagra transforma intreaga UE intr-un inamic economic, pentru ca, explica domnia sa in The Times, ”Vă uitați la Uniunea Europeană și este Germania. Practic un vehicul pentru Germania. Din acest motiv am crezut că Marea Britanie a fost atât de inteligentă în decizia de a ieși (…) Mai multe tari vor iesi”.
Da, oricat de paradoxal ar parea dintr-o perspectiva istorica, domnul Trump isi doreste o Europa slaba pentru a fi un competitor economic slab pentru economia americana. Altceva nu pare sa mai conteze. Pana si angajamentele de securitate presupuse de existenta NATO cad in planul doi. NATO este deja etichetata ca fiind „invechita”, iar majoritatea analistilor sunt de acord asupra faptului ca, in eventualitatea unei interventii destabilizatoare a Rusiei in tarile baltice, cel mai probabil D. Trump nu ar misca un deget. Pe de alta parte, George Friedman anticipeaza ca SUA ar putea substitui alianta prin acorduri de aparare individuala cu diferite tari si ca, pentru limitarea influentei Rusiei, plasarea de trupe americane doar in tarile baltice, Polonia si Romania ar fi suficienta.
UE chiar are acum de ce sa se teama, pericolul dezmembrarii fiind mai mare ca niciodata. Pe langa problemele sale interne deja arhi-cunoscute, noul presedinte american pare sa reprezinte marea sa problema externa. Motiv pentru care UE trebuie sa se miste rapid si sa se coaguleze rapid in jurul unui lider care nu poate fi altul decat Germania. Usor de zis, greu de realizat, in conditiile in care Trump si Putin au un fan-club european care este gata sa puna la cale o revolta impotriva unui leadership bazat pe valorile europene traditionale si pe opozitia prin sanctiuni la anexarile teritoriale rusesti.
In acelasi timp, Germania are o problema de credibilitate ca lider. Episodul gafei majore facute prin incurajarea emigrantilor este inca viu in memoria europenilor, dupa cum si rigoarea economica propovaduita de aceasta nu este catusi de putin populara in zona sudica a UE.
Conform Der Spiegel, constienta de problemele serioase pe care incepe sa le aiba in relatia sa cu SUA odata cu investirea noului presedinte, Germania incearca cu disperare organizarea unei intalniri la varf care sa limpezeasca apele cat de cat. Angela Merkel inca asteapta cu nerabdare sa fie invitata la Washighton, dar noua administratie americana nu da semne de graba.
Deci sa recapitulam. SUA pare sa se pregateasca de un razboi comercial cu China si Germania/UE. Presedintele american incurajeaza dezmembrarea UE, in timp ce arata o atitudine benevolenta fata de Rusia. NATO este considerata de presedinte a fi invechita, plasand un semn de intrebare asupra disponibilitatii SUA de a-si indeplini rolul de aliat. Analisti prestigiosi sunt de acord ca asistam la disparitia ordinii internationale postbelice si la recladirea unei noi lumi, care pare sa puna mai multa baza pe interesele economice nationale ale tarilor decat pe valorile comune.
Bonus la acest context „idilic” sunt noua axa Budapesta-Chisinau-Moscova remarcata de prof. Dungaciu si mesajele stravezii pe care Moscova le da facand cadou presedintelui Dodon o harta a Moldovei istorice. In replica, domnia sa considera ca „o parte din Romania e Moldova, iar o parte e Ungaria”.
Iar in timp ce o lume dispare si o alta apare in jurul nostru, noi ce facem aici, in tara? Pe ce ne consumam energiile si timpul? Pe emitere de ordonate de urgenta care nu sunt urgente? Pe demonstratii, contra-demonstratii, pe talk-show-uri interminabile, pe acuzatii de lovitura de stat, referendumuri, suspendari etc. etc.? Asta este „viziunea” cu care este condusa Romania? Asta este intelegerea prioritatilor pe care le avem ca tara si a pregatirii in avans pentru riscurile si pericolele cu care ne confruntam?
Orbiti fiind de luptele interne pe mize mici, vom ajunge la un moment dat si sa ne trezim. Iar cand ne vom uita in jur, vom realiza brusc ca am ramas…
SINGURI.
