Posibilitatea fondurilor de pensii private obligatorii (pilonul 2) de a investi si in proiecte de infratructura i-a facut pe nu putini sa ma intrebe daca putem spera ca, in lipsa statului, fondurile de pensii private ar putea construi autostrazi.
In primul rand, trebuie explicat noul context. Conform ultimelor schimbari legislative, fondurile de pensii private pilon 2 vor putea investi in trei clase noi de active: fonduri de tip private equity (pana la 10%), in actiuni ale unor emitenti cu expunere la piata imobiliara (pana la 3%) si in infrastructura (pana la 15%). O socoteala rapida pe care unii au facut-o este: 15% din 13 de miliarde de euro, suma acumulata in pionul 2, reprezinta aproape 2 miliarde de euro. Pentru o autostrada care s-ar construi cu 5 milioane de euro pe kilometru, ar rezulta ca s-ar putea construi 400 de km cu cei 2 miliarde de euro. Asa sa stea lucrurile?
Scenariul de mai sus are la origine cateva ipoteze extrem de optimiste. Prima este aceea ca toate fondurile de pensii vor fi interesate sa investeasca, iar a doua, aceea ca vor investi pana la limita maxim permisa. Lucrurile sunt de fapt mult mai nuantate.
In primul rand, fiecare administrator de fond de pensii are propria strategie de investitii pe baza analizelor de oportunitate pe care si le face. Asa cum o arata rapoartele ASF, chiar si acum, strategiile de investitii nu sunt similare. Exista fonduri de pensii cu investitii exclusiv in Romania, in timp ce altele au investitii si in strainatate. Exista fonduri de pensii cu expunere apropiata de 30% pe actiuni, in timp ce altele au o expunere usor peste 20%. Un fond de pensii are expunere la aur, altele nu.
Din acest motiv, este greu de spus in ce masura investitiile in infrastrucutra vor fi considerate a fi interesante de catre toti administratorii. In al doilea rand, o expunere de 15% la o astfel de clasa de active ar fi un demers foarte indraznet. Confruntati fiind cu o noua clasa de active, investitorii sunt mai degraba prudenti. Nu risca sume mari de bani inainte de a intelege foarte bine cum functioneaza investitia facuta si cum vor recupera banii investiti, precum si randamentul aferent. Pana la urma, administratorii de fonduri investesc banii clientilor si trebuie sa isi asume niste riscuri extrem de bine calculate.
Iar din perspectiva riscurilor, istoria nu arata prea bine. Romania nu prea are cu ce parteneriate public-private sa se laude, motiv pentru care orice proiect de acest tip are sanse sa fie privit cu scepticism. Iar fondurile de pensii private e putin probabil sa aiba acel apetit de risc care sa le faca sa experimenteze.
Din acest motiv, probabil ca dintre cele trei clase de active, investitiile de tip private equity si cele in fonduri imobiliare vor fi considerate mai atractive, avand in vedere oferta bogata si functionarea testata. Investitiile in companii nelistate prin intermediul fondurilor private equity vor da posibilitatea plasarii de bani in sectoare ale economiei care nu pot fi gasite la bursa. Cel mai evident exemplu in acest sens este sectorul de IT, un sector extrem de dinamic format din firme mai degraba mici si care se finanteaza mai ales prin intermediul fondurilor de tip private equity. Ofertele din partea managerilor unor astfel de fonduri pentru administratorii pilonului 2 sunt numeroase, asa ca premisele finalizarii unor tranzactii in care sa fie implicate si fondurile de pensii sunt favorabile.
Si investitiile in fonduri imobiliare sunt tentante. In general, fondurile de pensii sunt clienti constanti ai unor astfel de fonduri, avand in vedere ca astfel de investitii pot fi asociate unor instrumente cu venit oarecum fix pe termen lung prin chiriile percepute. Este acel cashflow constant pe termen lung, care se suprapune perfect peste orizontul de investire pe termen lung al fondurilor de pensii.
Inseamna aceasta ca finantarea infrastructurii va fi neglijata? Nu neaparat, dar diavolul e in detalii. Emiterea de obligatiuni garantate dedicate finantarii unor proiecte ar putea fi o varianta mai atragatoare decat investitiile directe. Administratorii fondurilor de pensii nu au experienta in infrastructura, iar angajarea unor experti nu se justifica pentru niste proiecte punctuale. Crearea unui fond specializat condusi de experti credibili ar putea fi un alt “vehicul” de investire, dar pentru a avea credibilitate mai are nevoie si de un cadru legal stabil care sa asigure predictibilitatea randamentelor investitionale pe termen lung.
Ceea ce ma duce la o alta tema: necesitatea unei schimbari importante de mentalitate la nivelul opiniei publice fara de care investitiile in clasele de active de mai sus au sanse mici sa se concretizeze. De 10 ani, discutia predilecta legata de fondurile de pensii private a fost legata de performanta lor pe termen scurt. Au performat mai bine decat depozitele bancare? Au performat mai bine decat inflatia din anul respectiv? Au avut o pierdere in luna X sau Y?
Dupa aproape 11 ani fondurile de pensii private au demonstrat ca au performat excelent si pe termen scurt si mediu si lung. E momentul sa le incurajam sa investeasca cu predilectie pe termen lung, facand abstractie de volatilitatea pe termen scurt. Modificarea legislatiei in sensul masurarii performanteti pe 5 ani in loc de 2 ani a fost o decizie oportuna exact in aceast directie.
O astfel de schimbare de mentalitate este extrem de importanta pentru ca administratorii sa faca investitii si in clasele de active de mai sus, care dau randamente doar pe termen mediu si lung. Diversificarea investitiilor este in primul rand in interesul participantilor. Banii lor sunt investiti astfel in sectoarele economice cele mai dinamice, iar managementul riscului se poate face mai eficient. Fara o schimbare a orizontului de asteptari, activele de mai sus risca sa fie mai degraba ignorate.
Un weekend placut!
