Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Despre mine

Posted on: August 12th, 2015 by RaduC No Comments

Aparent locul in care am ajuns nu are legatura cu locul din care am plecat. Doar aparent, deoarece absolvirea unei facultati precum cea de Inginerie Aerospatiala m-a pregatit pentru a aborda cu flexibilitate orice provocari intelectuale. Am depasit doua decenii de activitate in domeniul economic si al pietelor financiare, avand beneficiul de a activa atat pentru prestatori institutionali de servicii financiare,  cat si pentru beneficiari institutionali de astfel de servicii.

Din martie 2016 sunt Presedinte si Director general al BCR Pensii, dupa doi ani in care am ocupat functia de Economist-sef si Director de cercetare al Bancii Comerciale Romane. Incepand cu octombrie 2016, timp de 3 ani, am fost Vicepresedintele Asociatiei Administratorilor Independenti, fiind si unul dintre membrii sai fondatori. In primavara lui 2014 am avut onoarea de a fi ales pentru doi ani Presedinte al Asociatiei Analistilor Financiar Bancari din Romania, la a carei organizare am contribuit ca membru fondator. Incepand din 2017 sunt membru in Consiliul Director al Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR), in mai 2018 fiind ales Presedinte al APAPR.

Anterior, cei 10 ani lucrati in ABN AMRO Securities si ABN AMRO Bank in functii de coordonare a departamentelor de analiza, au fost urmati de 6 ani in care am administrat activele fondurilor de pensii Eureko in calitate de Director de investitii si Director adjunct.

Imi face o deosebita placere sa prezint si sa dezbat teme economice impreuna cu studentii, iar IMD Lausanne, ASEBUSS Bucuresti si Kenesaw University, ASE Bucuresti, Wirtschaftsuniversität Wien si alte institutii de invatamant mi-au oferit astfel de ocazii. Incepand cu mai 2017 sunt Profesor Asociat la Institutul de Administrare a Afacerilor ASEBUSS.

Cei interesati mai in detaliu despre cum poate un absolvent de Politehnica sa ajunga sa lucreze in domeniul pietelor financiare trecand prin mediile educationale din Marea Britanie, Romania, SUA, Olanda si Franta pot gasi mai multe informatii pe pagina mea de LinkedIn.

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :