La o saptamana de la alegerile europarlamentare rezultatele continua sa produca comentarii si sentinte. Majoritatea analizelor converg catre ideea ca, din fericire, partidele nationaliste, populiste, suveraniste nu au avut un avans semnificativ, cu siguranta sub temerile initiale.
O mobilizare la urne ale europenilor, care au dus prezenta la urne la peste 50%, cu aproape 10 puncte procentuale peste valoarea din 2014, a facut totusi ca declinul partidelor pro-europene sa fie limitat. De aici concluzii rapide si hotarate: europenii au votat in favoarea continuarii integrarii europene profunde.
Sa nu ne pripim. Nu este vorba de un vot neconditionat.
Constat ca in pofida semnalelor date de electoratul european in ultimele decenii, politicienii si o buna parte a analistilor ignora un lucru esential. Pentru europeni, Uniunea Europeana este doar un vehicul, nu este catusi de putin un scop in sine. Este un vehicul in care s-au urcat si pe care l-au sprijinit pentru a fi dusi spre prosperitate, spre o viata mai libera si mai buna. Orice analiza cred ca de la acest adevar cate se poate de pragmatic si poate mai putin inaltator ar trebui sa plece.
Pacea pe continent este considerata a fi un dat si ma indoiesc sincer ca la nivelul maselor europene este un atribut dat existentei UE. SI asta chiar daca istoria a demonstrat cat de usor se pot deteriora lucurile chiar si pe un continent precum Europa.
Lucrurile stau insa diferit cand vine vorba despre salariile luate lunar, puterea de cumparare in scadere sau experientele de viata cotidiene si “inedite” induse de prezenta in crestere a emigrantilor ne-europeni, pentru intrarea carora, la urma urmei, nu a existat nicio consultare populara.
Euroscepticismul in crestere exact din acest punct a plecat. Cel al declinului economic si cel al revenirii economice ulterioare pe alte dimensiuni. Cele ale polarizarii sociale in crestere, cele ale erodarii clasei de mijloc, cel al distantarii elitelor economice de restul populatiei. Si va ramane aici.
Euroscepticismul nu va putea fi invins decat prin re-crearea premiselor prosperitatii pentru populatia UE. Este un obiectiv pe cat de simplu pe atat de ignorat si de mediul de afaceri si de catre politicieni. Acesta este contextul in care tema emigrantilor a devenit una atat de importanta si a dus la ascensiunea partidelor de extrema dreapta sau nationaliste. Acesta este contextul in care miopia de nescuzat a partidelor “main stream” a dus la aparitia partidelor anti-sistem, multe dintre ele noi sau cu o importanta marginala pana acum cativa ani.
Sa fim realisti. Adevarata preocupare a europenilor nu este integrare vs separare. Acestea sunt teme din turnul de fildes al politicienilor si institutiilor UE. Adevarata preocupare a europenilor este prosperitate vs. saracire si polarizare sociala.
Bine, v-ati putea intreba, dar daca aceasta ipoteza este valabila cum se explica ascensiunea doar limitata a partidelor euro-sceptice la alegerile europarlamentare?
Cred ca motivul este dat de faptul ca propunerile partidelor eurosceptice au fost suficient de dure sau “exotice” ca sa sperie o buna parte a europenilor. Posibilitatea ascensiunii lor la putere a creionat un tablou catusi de putin atractiv, indemnand la crearea unei Europe mai putin stabile politic si punand sub semnul intrebarii valorile democratice. Partide care mai degraba erau “contra” decat partide capabile sa ofere ceva convingator constructiv in schimb, care sa convinga marea masa a electorilor sa renunte la o oranduire pe care o cunosc in favoarea uneia incerte si experimetale.
Asta a facut ca in final europenii sa se hotarasca sa voteze raul mai mic. Dar atentie, tot un rau. Ceea ce inseamna ca acele partide care au castigat ar faca o eroare majora sa isi imagineze ca votul a fost pentru obiective politice de tip integrare mai profunda sau alte teme de “laborator politic”. Iar daca nu se vor destepta din aceasta iluzie, urmatorul vot ar putea fi echivalent cu o aterizare fortata pentru ele.
De ce? Pentru ca o continuare a tendintei de polarizare economica va duce la o continua radicalizare. In acelasi timp, partidele eurosceptice isi vor modera discursul devenind din ce in ce mai convingatoarea si acceptabile in randul electoratului. Deja sunt semne importante in acest sens.
Povestea fara de sfarsit si convulsiile politice aduse de Brexit au facut ca partide eurosceptice sa renunte la obiectivul iesirii din UE. Un exemplu graitor in acest sens este partidul Adunarea Nationala condusa de Marine Le Pen care nu si mai doreste sa scoata Franta din UE, ci sa realizeze o coagulare a fortelor de extrema dreapta in interiorul UE. Demn de remarcat este renuntarea la parasirea zonei euro pe care, acealasi partid, o promoveaza mai nou. Retorica ani-emigratie ramane si cu siguranta se va pastra in continuare.
Pericolul este ca, pe masura ce astfel de partide vor veni cu propuneri din ce in ce mai “rezonabile”, popularitatea lor sa fie in continua crestere. Aceasta tendinta, cuplata cu confuzia pe care partidele mainstream o fac intre obiective, care ar trebui sa fie in primul rand economice , si mijloace, care in mod evident sunt politice, risca sa duca la consolidarea in viitor a fortelor antieuropene.
Pentru a evita aceasta situatie nu exista decat o singura solutie. Si ea nu este deloc complicata, motiv pentru care ignorarea ei este de neinteles. Recuplarea agendei politicienilor europeni “main stream” la prioritatile majoritatii europenilor si explicarea, intr-un limbaj pe intelesul tuturor, a modului in care le vor reface prosperitatea pierduta.
Dar pentru asta e nevoie sa coboare din turnul de fildes in care se gasesc acum si sa reechilibreze raportul de forte dintre capital si munca, acum aflat in grava suferinta.
Un weekend placut!
