Avem o noua tinta de aderare la zona euro:2024. Prilej pentru mine de a actualiza graficul ce tine evidenta numeroaselor termene de aderare la zona euro pe care Romania le-a avut de-a lungul timpului. Sagetile pleaca din anul in care a fost facut anuntul si ajung pana la anul de aderare anticipat. Dupa cum se observa, pe baza anunturilor facute pana in 2013, ar fi trebuit sa fim deja in zona euro. Un grafic care oglindeste seriozitatea cu care subiectul aderarii la zona euro a fost tratat de diversi decidenti de-a lungul timpului. (Nu le-am mai mentionat numele in grafic pentru a nu-mi crea “simpatii” suplimentare.)
Sa fie clar. Decizia este in primul rand una economica. Ponoasele pacatului originar, care a dus la crearea unei zonei euro atat de extinse, plecand in primul rand de la o motivatie politica, le trag acum majoritatea tarilor membre euro, iar crapaturile fundatiei au aparut si s-au marit mai ales in perioada de criza. In aceste conditii, astazi, criteriile economice de admitere prevaleaza si vor prevala in fata celor politice. Si nu doar ca criteriile economice prevaleaza, dar ele au fost chiar inasprite in conditiile in care, pe langa criteriile de convergenta nominale (faimoasele criterii de la Maastricht), sunt evaluate acum si criteriile de convergenta reale, care reflecta competitivitatea economica a unei tari. Dar in afara de superficialitatea cu care o decizie, in primul rand economica, este tratata, fiind confundata cu una politica, repetatele tinte de aderare mai denota ceva: atractivitatea monedei unice pentru romani, indiferent de segmentul caruia ii apartin. Doar ca fiecare categorie are propria motivatie, din pacate eronat fundamentata.
Populatia, de exemplu, vede trecerea la euro ca un proces similar denominarii, cand am trecut la “leul greu” prin utilizarea unor bancnote noi, care aveau cu patru zerouri mai putin. Romanii sunt deja psihic pregatiti sa scape de leu in favoarea monedei unice, avand in vedere gradul ridicat de “euroizare” a economiei, realizata cu acordul tacit al autoritatilor. In mod paradoxal, cultivarea utilizarii monedei nationale in tranzactii nu a fost in ultimele decenii o prioritate pentru institutiile responsabile din Romania. Astfel ca astazi, o serie de tranzactii sunt deja facute in euro sau indexate la euro. De aici pana la a-l folosi in mod curent nu este decat un pas, in conditiile in care riscurile trecerii premature la euro nu sunt pe deplin intelese de publicul larg.
Asa cum nu sunt intelese nici de o a doua categorie: cea a decidentilor naivi. In aceasta categorie intra aceia aflati in structurile de conducere a tarii, care vad aderarea la zona euro ca pe un “pranz gratuit”. Un demers prin care se considera ca vom scapa de volatilitatea cursului de schimb, si mai ales de deprecierea leului, si prin care vom avea acces la credite cu dobanda scazuta a zonei euro. Mai mult, statul se va putea imprumuta de pe pietele financiare la dobanzi mai mici, ca sa nu mai vorbim ca va putea beneficia si de eventualele achizitii de titluri de stat de catre Banca Centrala Europeana in perioadele de criza. Deci adio FMI…
Tabloul insa este mult mai complicat decat atat. Si o idee despre rigoarea necesara in acest club este furnizata de politica fiscala extrem de restrictiva a unei tari aflate in anticamera zonei euro, a mai nou invidiatei Bulgaria pentru Consiliul sau monetar, care ii ofera un curs de schimb fix. Rezultatul ignorarii prudentei fiscale ne-a fost oferit chiar de o tara deja membra a zonei euro, care a platit prin ajustari economice extrem de dureroase iluzia ca, odata ajunsa in zona euro (prin manipularea datelor economice…), ii este permis un comportament economic aberant. Si cum in zona euro ajustarile nu se mai pot face prin curs sau inflatie, ele trebuie facute prin decizii (politice!) de a taia salarii si pensii, de a trimite oameni in somaj, de a micsora bugetele destinate educatiei si sanatatii. Razboinicul prim ministru Tsipras, venit pe valurile nemultumirii populare, a trebuit sa isi bage destul de repede sabia in teaca si sa abandoneze masurile cu tenta populista, pentru a impiedica o iesire dezastruoasa din zona euro.
Merita aici remarcat faptul ca acesti concetateni adepti ai intrarii rapide in zona euro ignora faptul ca, in anii dinaintea intrarii in zona euro, BNR va trebui sa lase cursul de schimb sa floteze liber intr-un interval, fara sa intervina pe piata valutara. Adica fara acele interventii care astazi ii sunt cerute cu asiduitate, culmea, de o parte a adeptilor aderarii la zona euro.
Nu. Intrarea in zona euro nu ofera niciun pranz gratuit. Ba dimpotriva. Necesita mult mai multa rigoare economica si o guvernare de o calitate net superioara. Care nu e usor de obtinut. Ceea ce ne duce la a treia categorie.
Este vorba de cea a liderilor de opinie sofisticati pe care ii aud in presa, dar si in intalniri mai mult sau mai putin deschise. Adica a persoanelor educate si informate, dar care fac o eroare majora: confunda aderarea Romaniei la Uniunea Europeana cu aderarea la zona euro, invocand ca principal beneficiu o presupusa accelerare a convergentei cu tarile mai dezvoltate, prin punerea Romaniei pe un fel de pilot-automat care ar suplini traditionala slaba guvernare a tarii. In acest context ei mentioneaza si cresterea rigorii economice, precum si scoaterea BNR de sub tentatia influentei politice.
Intr-adevar, in cazul aderarii la UE, convergenta a functionat pe mai multe directii: juridic, politic, economic. Evaluarile, precum si datele statistice, arata ca diferenta dintre Romania si membrii mai vechi s-a micsorat dupa aderare. Ceea ce nu a fost o surpriza! Si celelalte tari care aderasera inaintea Romaniei beneficiasera de un proces de convergenta similar. Chiar daca Romania aderase mai putin pregatita, acest mecanism a functionat si in cazul ei, accelerandu-i dezvoltarea si progresul. De altfel, pierderea acelei ferestre de oportunitate ar fi intarziat aderarea si, in final, progresul Romaniei, cu cativa ani buni, daca nu chiar un deceniu.
Aderarea la zona euro este insa cu totul altceva si adevarul este ca nu produce mai deloc convergenta. De altfel, analiza evolutiilor economice raportate la o tara precum Germania arata ca, de fapt, traiectoriile celorlalte tari au fost mai degraba divergente, fie ca s-au numit Grecia, Italia, Spania sau chiar Franta. Cat despre rigoare, ce sa mai vorbim. Avem suficiente exemple de notorietate in care apartenenta la zona euro nu a adus si rigoare economica in conducerea unora dintre tarile-membre. In aceste conditii, pledoaria celor care invoca beneficiul accelerarii convergentei printr-o aderare prematura la zona euro este total neconvingator, fiind un pariu riscant pe spezele economiei si populatiei.
Recentul Raport de fundamentare a Planului national de aderare la zona euro este un document care cred ca surprinde in mod corect faptul ca aderarea este un proces extrem de complex, care presupune ca Romania trebuie sa isi stabileasca o serie de obiective intermediare de dezvoltare si sa isi schimbe fundamental modul in care isi gestioneaza economia si bugetul. In aceste conditii, aderarea la euro va fi o consecinta naturala a noului nivel la care este adusa economia romaneasca, prin care diferentele fata de ceilalti membri sunt net inferioare situatiei de acum.
Vestea proasta este ca, sub coordonarea unora dintre semnatarii Raportului, Romania se misca acum exact in directia opusa celei preconizate, ajungand sa mai indeplineasca doar un singur criteriu (de la Maastricht) de aderare la zona euro.
Iar o abordare de tip “daca voi nu ma vreti, eu va vreau” nu poate functiona decat in Tara Romaneasca…
Un weekend placut!
