Planul era si este sa aderam rapid la zona euro. Un plan care ii face pe multi observatori straini sa ridice din sprancene (sau chiar sa se amuze) avand in vedere ca si fostii candidati si actualii membri si-au pierdut pana la disparitie din apetitul largirii zonei euro. Cu exceptia Romaniei. In ultimii ani, creditele in euro au fost lasate sa devina dominante, iar guvernantii si BNR au inchis ochii la faptul ca preturi din Romania au inceput sa fie prezentate fara nicio noima in euro in locul monedei nationale care inca este leul. Telefonia mobila, automobilele (inclusiv cele fabricate in Romania), gradinitele particulare, pana si geamurile si multe altele au preturi denominate in euro. Ni se spune de catre aceeasi oficiali (ca o scuza probabil) ca “ce pot face autoritatile daca asta este preferinta romanilor”. Ca si cum, romanii, platiti cu salarii in lei, ard de nerabdare sa isi asume riscul valutar pe care firmele si bancile, iata, cu consursul autoritatilor, il transfera cu nonsalanta pe umerii lor.
Bun. Dar sa zicem ca aceasta euroizare prematura a economiei romanesti, cu complicitatea autoritatilor, nu era decat o perioada de trecere spre apartenenta la zona euro. In aceste conditii, faptul ca BNR si-a autoasumat captivitatea politicii monetare in colivia cursului de schimb nu parea decat un sacrificiu in plus, dar justificat, pe altarul aderarii la zona euro. Ce conta prabusirea consumului, sau faptul ca economia avea nevoie inclusiv de stimuli monetari pentru a creste, ca inflatia era indusa de masuri pur administrative sau de natura exogena (preturile la materii prime) si nu de consumul desantat al anilor precedenti… Dobanda de referinta a fost tinuta cu stoicism sus de dragul apararii cursului, temerile fiind legate de impactul inflationist pe care o depreciere a leului l-ar fi putut avea asupra economiei euroizate prematur.
Unde suntem acum? Inflatia a ajuns la cea mai scazuta valoare post decembrista datorita in principal preturilor la alimente si datorita lipsei presiunii consumului in general. Pe de alta parte, prognozele de crestere economica a Romaniei sunt ajustate in jos, fiind evident ca o crestere bazata doar pe exporturi spre o economie europeana aflata pe marginea recesiunii nu are cum sa duca la o revigorare semnificativa a economiei romanesti, in lipsa cresterii consumului. Pe de alta parte, tensiunile externe sunt in crestere si induc o presiune in directia deprecierii leului. Este un moment al adevarului pentru BNR, care trebuie sa dovedeasca in ce masura referirile la inflatie in momentul luarii deciziilor precedente de politica monetara erau reale, sau doar un paravan pentru o politica monetara care tintea de fapt cursul.
Deocamdata preferinta pentru tintirea cursului pare evidenta, precum si indiferenta autoritatilor pentru preturile denominate in euro pe care le intalnesti la tot pasul. Totul de dragul respectarii planului initial al trecerii la euro. Si iarasi ma vad nevoit sa invoc imaginea soldatului japonez aflat in lupta in transee la ani de zile dupa ce s-a terminat razboiul, el respectand misiunea stabilita initial intr-un cu totul alt context.
Lumea este intr-un proces profund de schimbare. Zona euro cunoaste provocari fara precedent, punand sub semnul intrebarii insasi existenta ei, dar Romania continua sa defileze cu proiectul initial, sa nu corecteze erorile facute, fara nici cel mai mic semn ca autoritatile si-ar pune vreo intrebare legata de viabilitatea planului initial sau de oportunitatea revizuirii calendarului. Nu ar trebui ca in locul unui mars fortat sa ne acordam ragazul de a astepta sa vedem cum va evolua zona euro si sa stim la ce fel de uniune vom adera? Nu ar trebui sa reinstauram dominatia leului in preturile din economia romaneasca? Nu ar trebui BNR sa inceapa sa se preocupe si ea, alaturi de alte banci centrale, si de stimularea cresterii economice? Nu ar trebui stimulata mai mult creditarea in lei? BNR nu a facut un secret din faptul ca obiectivul de aderare la zona euro este o modalitate de a ancora deciziile politice intr-o zona cat mai realista si sustenabila. Intre timp insa, as argumenta ca ancora pe care aderarea la zona euro o reprezenta pentru deciziile politice este pe cale sa fie inlocuita de vigilenta (daca nu chiar integrarea) fiscala crescuta a UE si de lectiile oferite de dezastrele produse de politicile populiste ale altor tari.
O discutie adevarata pe subiectul aderarii la zona euro lipseste, iar decidentii par incapabili sa isi ajusteze planul initial la noile realitati, care includ o doza mare de incertitudine asupra modului in care va arata zona euro in urmatorii ani. Modelul initial trebuie reanalizat, regandit, iar leului ii trebuie redata importanta pe care zlotul si forintul o au in tarile de origine si care permite acestor tari sa priveasca cu multa detasare problema aderarii la euro. O regandire a modelului initial si ajustarile de politici care vor decurge de aici ne vor permite sa intram in zona euro la momentul oportun, fara a fi sub presiunea consecintelor unor decizii luate intr-un cu totul alt context.
Publicat in Ziarul financiar pe 20 octombrie 2011
