Am fost surprins de entuziasmul fara precedent cu care a fost primit programul noului guvern al Romaniei. Sustinerea reformei statului roman parea sa intruneasca sprijinul unei majoritati consistente a populatiei, calitatea programului guvernamental fiind socotita a fi fara precedent.
Acest sprijin general avea insa ceva scris cu litere mici in josul paginii. Fiecare grup socio-profesional sprijinea din toata inima reformele si ajustarile bugetare, cu o conditie majora: ca ele sa nu-i afecteze pe ei insisi. Pensionari, angajati ai administratiei publice, magistrati, elevi, antreprenori, populatia in general, toti erau de acord cu reformele si ajustarile bugetare, cu conditia ca ele sa fie facute doar pe seama “celorlalti”.
Or o tara in care toata lumea e de acord cu schimbarea, dar mai putin cu schimbarea care ii afecteaza pe ei, devine, nu-i asa, o tara in care schimbarea nu are nicio sansa de reusita, pentru ca toata lumea se coalizeaza impotriva agentului de schimbare. Fiecare din alte motive, dar, in final, cu acelasi obiectiv, “agentul” trebuie demolat.
O societate atat de suferinda precum cea romaneasca are nevoie de schimbari in toate planurile pentru a ajunge in randul tarilor europene fata de care face nota discordanta astazi in multe privinte: plecand de la micimea veniturilor fiscale, pana la nivelul imens al evaziunii la plata TVA, mergand mai departe la slaba calitate a serviciilor publice. Paradoxal, o reforma completa si de succes va afecta intr-un fel sau altul cvasi-totalitatea societatii, tocmai aceasta reprezentand garantia unei abordari exhaustive si nu doar a unor carpeli improvizate. Pana la urma, oricat de neplacut ar suna, cererea agregata excesiva si nesustenabila a Romaniei din ultimii ani a fost generata nu doar de statul roman, ci si de consumul privat. In consecinta, ajustarile trebuie facute pe toate planurile, abordand cu curaj atat ajustarile ritualice, cat si cele de impact.
Ceea ce vedem acum in societate este cazul de manual al rezistentei la schimbare. In companiile supuse unui proces profund de schimbare, grupurile afectate rareori vor recunoaste ca se opun schimbarii pentru ca se simt vizate sau perdante. In schimb, motivele generice invocate sunt: “am mai incercat asta si nu a mers”, “e atat de greu, ca nu avem nicio sansa sa reusim”, “am inceput prost schimbarea, trebuia in alta parte”, “vom ajunge sa muncim mai mult decat inainte”, “asta va face ca lucrurile sa scape de sub control (al meu)”, “cei care promoveaza schimbarea sunt suspecti si nu am incredere in motivele lor”. Iar exemplele ar putea continua.
In cazul Romaniei, obiectiile la schimbare sunt generalizate si ele provin atat din randul celor care au votat de la bun inceput impotriva actualei configuratii politice, cat si din partea celor care au sustinut-o. In aceste conditii, intrebarea legitima este ce sanse de succes are actuala conducere, in conditiile in care intreaga societate, din motive diferite, se aliaza impotriva ei, iar vocile critice sunt apoi multiplicate si amplificate de toate canalele media.
Ceea ce prea putina lume pare sa remarce este ceea ce tocmai s-a intamplat. In timp ce noi, intern, ne-am pierdut rabdarea si ne-am saturat, cei din exterior, care ne-au finantat pana acum excesele, si-au recuperat optimismul legat de Romania si ne asteapta sa servim intreg meniul reformelor, nu doar felul intai.
Si aici mai merita facuta o precizare. In urma discutiei avute la Vorbitorincii Leaders, multi m-au apostrofat pentru afirmatia ca Romania si-a pierdut credibilitatea in fata institutiilor internationale, care vor masuri imediate. Reprosul primit era legat de faptul ca generalizez, folosind un blam colectiv cand, de fapt, au fost anumiti lideri care ar trebui sa fie invinuiti pentru lipsa de credibilitate.
Dupa 30 de ani de expunere la pietele financiare internationale, pot sa va spun ca, pentru cei din exterior, galceava noastra interna este un detaliu cu care nu isi bat capul. Caci liderii Romaniei sunt produsul vointei populare si al sistemului politic si economic pe care tara il are. Deci, din punctul de vedere al celor care ne evalueaza din exterior, atat succesele, cat si esecurile sunt ale Romaniei ca entitate statala, nu ale liderului X sau Y. Predictibilitatea sau lipsa de consecventa sunt si ele tot ale Romaniei. Deci, chiar daca aici aratam cu degetul unii catre altii, in exterior perceptia este a riscului de tara. Se judeca masurile, indiferent de numele celui care le ia, nu promisiunile sau intentiile.
Iar din acest punct de vedere, merita observat faptul ca, in timp ce societatea deja s-a saturat de primul fel al reformelor fiscale, investitorilor straini tocmai ce li s-a deschis apetitul, cerand si felul 2 si 3 de reforme pentru a continua sa finanteze Romania la dobanzi in scadere. Asta ar trebui sa ofere confort si mai multa rabdare celor care critica acum din greu guvernul pentru faptul ca reformele fiscale de etica si echitate se lasa asteptate.
Asa cum explicam si cu alta ocazie, pentru o ajustare bugetara continua pe termen mediu, aceste reforme nu au cum sa fie decat inceputul. Reducerea deficitului si in anii urmatori necesita o continuare a reformelor, mai ales in zonele decisive precum evaziunea fiscala sau optimizarea cheltuielilor bugetare, masuri care nu s-au putut finaliza doar intr-o luna.
Dar asta, doar cu conditia ca anti-reformistii si reformistii din societate sa nu reuseasca, culmea, impreuna, “succesul” stoparii reformelor prin decredibilizarea si eliminarea initiatorului. Motivele total opuse din spate nici nu ar mai conta.
Un weekend placut!
Aboneaza-te pentru a primi notificari cand noi articole sunt publicate