Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Are economia Romaniei nevoie de imigratie ?

Publicat la data de: 18-09-2015

Posted on: September 18th, 2015 by RaduC No Comments

Imi propusesem ca in aceasta saptamana sa discutam despre implicatiile pe care evolutiile internationale analizate in ultimele doua comentarii ar trebui sa le aiba asupra deciziilor strategice ale Romaniei. M-am hotarat insa sa aman comentariile pe aceasta tema, deoarece pentru acest weekend vreau sa propun o tema de gandire tratata din pacate, observ, cu multa lejeritate in spatiul public.

Dupa ce am vazut idei ca Romania a ajuns deja in situatia in care are nevoie de o crestere economica bazata pe consum si nu pe investitii publice, in pofida subdezvoltarii evidente, precum si ai faptului ca rolul statului in economie ar trebui redus si mai mult, in conditiile in care Romania are deja cel mai mic buget raportat la PIB din UE, ultima idee la care nu pot subscrie este ca “Romania si-a epuizat resursele interne de forta de munca“, fiind necesara activarea unei politici de imigrare pentru a rezolva aceasta situatie. Chiar asa sa fie?

In prezent, populatia apta de munca cu varste intre 20 si 64 de ani este de 12 milioane. Dintre acestia, 8,6 milioane sunt ocupati, iar 0,6 milioane sunt someri (cu acte…). Mai ramane o diferenta de aproximativ 2,8 milioane care nu apare in statistici, ei muncind fie la negru, fie fiind someri neinregistrati, fie muncind in propria gospodarie. Tot la un estimat de cel putin 2 milioane ajungem privind Romania si dintr-o alta perspectiva. In Romania, raportul intre populatia ocupata si populatia totala este de aproximativ 30%, in timp ce in UE acest raport pleaca de la 40% in regiune si ajunge la 50% in tarile dezvoltate. Aceasta inseamna ca, pentru a intra macar in randul tarilor din regiune, Romania ar trebui sa aiba potentialul de a aduce in randul populatiei ocupate inca cel putin 2 milioane de oameni.

Insa o astfel de vedere “din elicopter” pierde diferentele regionale semnificative. Exista zone ale Romaniei in care somajul este practic zero, firmele concurandu-se acerb pentru atragerea de oameni calificati. In paralel, exista zone precum Moldova si Oltenia in care gradul de inrolare a fortei de munca este foarte scazut. Sunt zone in care o mare parte din populatie este angrenata intr-o agricultura de subzistenta. De ce aceasta segregare? De ce ii este atat de greu cererii sa intalneasca oferta de munca? Cred ca in esenta este vorba de doua cauze. In primul rand mobilitatea fortei de munca din Romania este scazuta, o tendinta legata de mentalitate, dar si de faptul ca marea majoritate a romanilor sunt proprietarii locuintelor in care stau.

Daca romanii nu merg dupa oportunitatile de angajare, nici angajatorii nu pot merge dupa forta de munca disponibila, chiar daca vor, din lipsa infrastructurii de transport. Din acest motiv, asa cum explicam si in “Cea mai importanta autostrada“, Moldova a devenit o enclava a subdezvoltarii in Romania, vectorul de dezvoltare vest-est, manifest in toata Europa Centrala,  fiind intrerupt de Carpatii Orientali. In prezent, vedem firme care incearca sa atraga si chiar sa relocalizeze forta de munca din zonele cu somaj ridicat, dar succesul este limitat. Solutia de natura a asigura o uniformizare a dezvoltarii Romaniei este dezvoltarea infrastructurii, astfel incat (re)locarea afacerilor in toate zonele Romaniei sa fie la fel de atractiva. In felul acesta, bazinele cu forta de munca subutilizata isi vor gasi motivatia de a munci si de a se califica, generand productivitate si prosperitate.

Insa, pe langa cele doua motive enumerate mai sus, mai exista unul care restrictioneaza satisfacerea cererii de munca de catre oferta. Si anume, diferenta intre specializarile cerute de mediul de afaceri si cele oferite de sistemul de invatamant romanesc. Haideti sa luam zona IT, in care este de notorietate faptul ca cererea este aproape dubla fata de oferta de absolventi. Pana sa ne gandim la importul de imigranti IT-isti, nu ar fi oare mai normal sa ne gandim sa crestem capacitatea facultatilor romanesti de profil? Faptul ca de exemplu admiterea la facultatea de automatica in Bucuresti se face cu 8.50 sugereaza ca o multime de tineri bine pregatiti raman pe din afara pur si simplu din lipsa de capacitate. Si nu este un exemplu singular. Si alte niveluri de scolarizare, precum cele profesionale, fiind incapabile sa satisfaca cererea de forta de munca calificata.

In acest context, merita amintit si faptul ca Romania are o rata a abandonului scolar de 18%, in timp ce media UE este de 8%. Aceasta situatie poate oferi un nou raspuns al motivului pentru care oferta de tineri calificati este atat de scazuta pe piata muncii. Iar problema esta ca invatamantul romanesc nu are doar o problema de capacitate, ci si una serioasa de calitate, testele europene de evaluare a sistemelor de invatamant plasand Romania pe un loc codas. Pentru a intregi tabloul, mai trebuie sa amintim un lucru. Intr-un clasament al cresterilor salariale cumulate pe ultimii 8 ani, cele mai mici cresteri au fost in invatamant, cu 8%. Acesta a fost motivul pentru care in comentariul “O intrebare de 100 de puncte” am semnalat faptul ca “economiile” la buget din lipsa investitiilor publice nu ar trebui sa mearga in impozite mai mici, ci in educatie. Pana la urma, cresterea salariilor in invatamant, mai ales in cel primar si cel liceal, poate fi privita ca, poate, singura crestere salariala bugetara echivalenta cu o investitie in dezvoltare.

Mai exista insa un bazin important de sursa de forta de munca ce asteapta sa fie folosit: cei peste 2 milioane de romani plecati in strainatate. Desigur, nu toti dintre ei, dar o parte semnificativa dintre ei cu siguranta. Vedem de altfel chiar si acum romani cu inalta calificare sau necalificati intorcandu-se atunci cand primesc o oferta atractiva din tara. Celor care privesc cu scepticism aceste afirmatii vreau sa le amintesc doua lucruri, care cred ca vorbesc de la sine. Exista aproape 90.000 de copii in Romania care au unul sau amandoi parintii plecati in strainatate. Este o ruptura dureroasa pentru orice familie si imi e greu sa cred ca, odata confruntati cu o oferta de locuri de munca in Romania, acestia nu s-ar intoarce. Al doilea semn poate chiar mai puternic al faptului ca romanii din diaspora isi vad viitorul inapoi in Romania este activismul electoral de care au fost cuprinsi incepand cu toamna lui 2014. O comunitate rupta de tara de origine si care nu si-ar mai vedea viitorul inapoi “la vatra” nu ar avea motivatia implicarii cu atata pasiune in viata politica a tarii.

In conditiile existentei acestor bazine de forta de munca neutilizata sau subutilizata, sa vorbim de faptul ca Romania si-a epuizat resursele de munca este un lucru prematur, iar luarea unor masuri pripite nu ar face decat sa condamne la saracie sau dezradacinare un numar mare de romani, doar pentru ca au avut ghininionul de a se naste in anumite zone ale tarii, defavorizate de lipsa unei strategii coerente de dezvoltare.

Aceasta nu inseamna insa ca Romania nu are o foarte serioasa problema demografica, abordata in comentariul “Dupa 20 de ani“. Daca acum raportul intre angajati si pensionari este cam de 1 la 1, peste 20 de ani, structura demografica actuala va face ca raportul sa devina 2,5 de pensionari la 1 angajat. Impiedicarea unui astfel de derapaj va trebui sa aiba in vedere pe termen lung, si subliniez “pe termen lung”, o politica pro-imigratie care sa compenseze dinamica demografica puternic negativa. Declaratiile in acest sens trebuie insa sa fie foarte ponderate, deoarece procesul de imigrare zilele acestea are caracteristicile perfecte ale unei bucle de feedback pozitiv.

Ce inseamna asta? Un sistem in care A produce B, B produce mai mult A, care produce mai mult B, s.a.m.d. ducand in final la o destabilizarea majora auto-alimentata a intregului sistem plecand de la un mic impuls. In cazul nostru, un numar de refugiati isi pierd in mod tragic viata pe mare. UE ia masuri logice, umanitare, pentru minimizarea pierderilor de vieti in viitor (feedback pozitiv). Traversarea devine astfel mai sigura, crescand numarul celor care se incumeta sa traverseaze in barci. Centrele de azilanti sunt complesite, UE ia masuri de crestere a capacitatii de adapostire si de realocare (feedback pozitiv) facand UE si mai atractiva si ducand la cresterea in continuare a numarul de azilanti. Germania declara ca are nevoie de forta de munca si ca e dispusa sa integreze cateva sute de mii de azilanti pe an (feedback pozitiv). Un nou impuls pentru cresterea fluxului care creste exponential.

Vazand declaratiile hazardate pe care le-au facut politicienii germani nu pot decat sa presupun ca notiunea de feedback pozitiv le era complet necunoscuta si au invatat-o greu schimbandu-si intr-un tarziu declaratiile cu 180 de grade si  introducand controale la granita (feedback negativ!). Vestea proasta pentru ei (si restul Europei) este ca, in timp ce politicienii pot sa isi schimbe declaratiile hazardate cu opusul lor in cateva zile, valul alimentat pana in acel moment de bucla de feedback pozitiv va avea nevoie de luni sau chiar ani pentru a fi oprit, caci de intors cu 180 de grade nici nu poate fi vorba. Azilantii politici vor deveni cu siguranta azilanti economici si nu se vor mai intoarce de unde au plecat cu niciun chip.

Dar si in privinta imigratiei abordarea ar trebui sa fie tot in trepte. Profesorul Dan Dungaciu facea o observatie foarte corecta joi la Conferinta anuala a Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania, unde remarca faptul ca este pentru prima data cand romanii din Romania au un nivel de viata mai ridicat decat comunitatile de romani din tarile invecinate. In aceste conditii, primul pas logic pe care o strategie de imigratie ar trebui sa il contina ar fi atragere a co-nationalilor nostri in acele sectoare care vor duce lipsa de forta de munca calificata, fiind categoria de imigranti cel mai usor de integrat. Abia dupa aceea ar trebui sa vedem daca mai avem nevoie si de alti imigranti din zone mai mult sau mai putin indepartate.

In concluzie, pe termen scurt si mediu, obiectivul Romaniei ar trebui sa fie angrenarea si calificarea unui numar cat mai mare de romani din tara si diaspora aflati in perioada activa a vietii si, de ce nu, chiar si a celor pensionabili in activitati economice. Evaluarile facute mai sus sugereaza ca in tara si diaspora (inclusiv in tarile vecine)  exista un potential de cel putin 2,5-3 milioane de oameni care pot fi adusi in activitatile economice organizate din Romania. Atingerea acestui obiectiv presupune, e adevarat, o abordare mai complexa decat simpla deschidere a a pietei muncii catre exterior. Presupune o strategie de dezvoltare articulata a tarii pe termen lung, in care investitiile publice sa joace un rol major, presupune reformarea si finantarea puternica a sistemului educational, presupune o alta scara de valori in tara, care, in ultima instanta, sa creeze locuri de munca si romani dornici sa le ocupe.

Doar odata realizate aceste deziderate ar trebui sa ne gandim si la alte solutii.

Un weekend placut!

Share on FacebookShare on LinkedIn

Cititorii acestui material sunt rugati sa consulte disclaimer-ul
prezent in Termeni si conditii de utilizare a continutului

Daca doriti sa lasati un comentariu cu privire la acest articol o puteti face aici

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :