In timp ce cea mai previzionata recesiune din tarile dezvoltate este pe cale sa ignore consensul si sa nu apara, vestile catalogate pana deunazi drept “bune” continua sa provoace ingrijorari si sa duca la scaderi ale burselor. La prima vedere pare a fi un paradox, nu-i asa?
Sa nu uitam insa de contextul cu care economiile dezvoltate nu s-au mai intalnit de decenii: o inflatie extrem de ridicata, pornita inaintea razboiului din Ucraina, amplificata de razboi prin explozia preturilor la energie si care da semne ca nu va disparea prea repede. Acesta este inamicul numarul unu impotriva caruia se indreapta “armele” din dotarea marilor banci centrale: restrictionarile cantitative (quantitative tightening), prin micsorarea detinerilor de obligatiuni din bilanturile lor, si cresterea dobanzilor.
Toate aceste masuri vizeaza in esenta doua lucruri: scaderea consumului si cresterea somajului. Stiu, suna foarte cinic, insa din punct de vedere economic are mult sens. Atata vreme cat, pe termen scurt, nu este realizabila o crestere a PIB-ului potential, dezechilibrul dintre cererea si oferta agregata, care impiedica o scadere sustinuta a inflatiei, nu poate fi rezolvat decat prin credite mai scumpe, depozite bancare recompensate mai generos si o stopare a cursei salarii-preturi printr-o piata a muncii mai putin tensionata. Adica prin somaj.
In acest context, intr-un lant cauzal contra-intuitiv, stirile legate de continuarea cresterii vanzarilor cu amanuntul sau legate de crearea de locuri de munca peste asteptari sunt privite ca aducatoare de vesti proaste de catre investitorii financiari. Asta pentru ca, atata vreme cat economiile nu vor da semnale clare de “racire”, marile banci centrale din Occident nu vor face decat sa continue sa creasca dobanzile pentru a scadea inflatia. Deci, avem nevoie de vesti economice proaste pentru a vedea bursele crescand din nou.
Problema este ca sarcina bancilor centrale occidentale este mai dificila decat pare la prima vedere. Iar asta din cauza bancilor centrale orientale. Un articol recent din Financial Times observa ca, din primavara anului trecut, bilantul Fed a scazut cu 580 de miliarde de dolari, ceea ce, in mod logic, ar fi trebuit sa duca la conditii monetare mai restrictive. Insa, cu toate acestea, pietele par sa se bucure in continuare de o lichiditate abundenta. Explicatia ar putea fi in faptul ca atat Banca Chinei cat si Banca Japoniei continua sa pompeze lichiditati semnificative in piata monetara. Prima pentru sustinerea economiei, iar cea de a doua in procesul de tintire a curbei de randamente, adica a dobanzilor la titlurile de stat.
Conform Citibank, rezultatul net este ca, la nivel global, lichiditatea introdusa a fost de 1.000 de miliarde de dolari, adica substantial mai mare decat lichiditatea extrasa de Fed din piata. E probabil ca o astfel de situatie sa nu continue pe termen mediu in conditiile in care Banca Chinei ar dori sa evite alimentarea unei bule imobiliare, iar viitorul guvernator al Bancii Japoniei nu pare un fan al tintirii curbei de randamente. O stopare a injectarii de lichditati in Orient ar putea induce acea corectie a burselor care in mod suprinzator a intarziat sa apara in pofida cresterilor repetate a dobanzilor in SUA, zona euro si Marea Britanie.
Concluziile sunt poate neasteptate. Sa nu ne dorim rezultate economice excesiv de bune (nici macar in Romania) si sa privim cu atentie nu doar Estul apropiat, ci si pe cel indepartat.
Un weekend placut!