Cine mai este suporter al președintelui Trump în România?

Alegerea presedintelui Trump in 2025 a reprezentat un moment istoric de despartire de acea postura internationala pe care SUA si-a creat-o in ultimele decenii, dar si de o parte dintre valorile traditionale care au consacrat democratia americana.

Tentatia presedintelui de a opera doar in culorile alb-negru a dus pe plan intern la divizarea societatii, iar pe plan extern la o crestere importanta a impredictibilitatii politicii americane, care a resetat relatiile cu partenerii, dar si cu concurentii sai traditionali. Cand o astfel de repozitionare vine de la cea mai puternica tara a lumii, reactia tarilor vizate a fost imaginea in oglinda a reactiei umane in conditii de stress si amenintare sintetizate in cei 4 F: fight (confruntare), flight (distantarea), freeze (tacere), fawn (conformarea).

De multe ori, tari sau grupuri de tari au trecut succesiv prin diferite astel de stari, incercand sa identifice calea cea mai buna pentru a gestiona relatia cu SUA. Scopul final a fost minimizarea impactului negativ pe care noua pozitionare geopolitica a SUA ar fi putut sa o aiba asupra prosperitatii si securitatii  tarii respective.

Si in Romania reactiile la deciziile si pozitionarea presedintelui Trump au fost extrem de diverse, dar de prea putine ori nuantate. Au prevalat atitudinile pro sau contra, intr-o societate in care polarizarea opiniilor este prevalenta din pacate. Pe cei care in Romania s-au manifestat ca suporteri ai presedintelui Trump i-as imparti-o in trei tipologii.

O prima tipologie este cea a oamenilor care chiar au crezut in ratiunea deciziilor sale, fiind convinsi ca ele sunt rezultatul unui “plan mare” pe care noi, oamenii de rand, nu il intelegem. De aici, incercarea de a gasi o justificare rationala, fara nicio nuantare, pentru multe dintre deciziile presedintelui american, indiferent de cat de discutabile erau.

Sa fim obiectivi, unele dintre deciziile presedintelui au fost justificate si cat se poate de rationale. Ma gandesc aici in primul rand la presiunea imensa pusa asupra statelor europene pentru asumarea propriei securitati. Asa cum remarcam in ianuarie 2024, “Donald Trump obliga Europa sa se ia in serios”. Dar de aici pana la a considera deciziile sale ca o consecinta a unor calitati incredibile de negociator, pe care oamenii de rand le subestimeaza sau nu le pot intelege, e o cale foarte lunga.

Regandirea rolului strategic al Groenlandei in contextul intensificarii concurentei geopolitice cu Rusia si China era si ea imperios necesara. Dar, pentru asta, justificarea de catre unii a anexarii ei a fost total deplasata, in conditiile in care Danemarca (deci si  Groenlanda) este membra (fondatoare!) NATO. Regandirea importantei militare a Groenlandei s-ar fi putut face fara nicio problema in cadrul aliantei, inclusiv cu contributia/prezenta majora a SUA. Aceasta din urma are numeroase baze importante in terte tari fara sa fie nevoie sa le anexeze pentru asta.

Din punct de vedere economic, corectarea unor deficite comerciale excesive cu unele tari sau grupuri de state necesita si ea o abordare frontala. Ceea ce insa nu ar trebui sa fie un pretext pentru “jocul” cu modificare intempestiva a taxelor vamale.

 Identificarea Chinei ca principal concurent global si mutarea interesului SUA de la Atlantic la Pacific avusese loc inainte de venirea presedintelui Trump. Acesta a adus insa o nota personala, care a inasprit relatiile dintre cele doua state, in timp ce SUA a semnalat un angajament in scadere pentru alianta transatlantica.

Marea problema a acestor obiective care aveau in buna masura sens si justificare a fost ca modalitatea aleasa pentru a le atinge, abordarea de tip mana-forte, a avut pentru SUA un cost pe care ar fi trebuit sa il evite cu orice pret: pierderea increderii. Iar cei care incearca sa ii justifice deciziile omit cu premeditare aceasta pierdere teribila pentru SUA.

Este imposibil de gasit o justificare rationala pentru nonsalanta cu care establishmentul american a demolat relatiile de incredere pe care le-a construit timp de decenii pe toate continentele lumii. Chiar daca presiunile facute au fost uneori intemeiate, linia rosie care nu ar fi trebuit sa fie depasita era pierderea increderii partenerilor SUA. Iar ea a fost depasita nu doar o data…

Pierderea increderii in SUA din pacate nu s-a limitat doar la tarile prietene si partenere, ci, in ultima instanta, la intreaga lume care a depins si a beneficiat timp de decenii de pax americana. Acesta a fost sistemul care a impiedicat izbucnirea unor conflagratii majore, tinand la respect marile puteri autocratice. In egala masura, incurajarea liberalizarii economice si a globalizarii a asigurat iesirea din saracie si prosperitatea multor tari in curs de dezvoltare.

Lipsa increderii in angajamentele si predictibilitatea politicii externe a SUA a facut ca tari de pe toate continentele sa inceapa sa caute noi parteneri economici si de securitate, uneori prin repozitionari geopolitice surprinzatoare.

Iar marea problema a SUA va fi de acum inainte faptul ca, indiferent cine se va afla la putere in camerele legislative sau la presedintia SUA, increderea intr-un sistem politic care poate sa produca, mai nou, un leadership care renunta atat de usor la aliante si parteneriate construite in decenii nu are cum sa mai revina. In ultimii doi ani, din pacate, SUA a rupt importante conexiuni economice, politice si militare care se vor reface extrem de greu sau deloc.

A doua tipologie este a celor care au considerat ca in lipsa unei alternative, nu aveau de ales si erau obligati sa creada in el.

Liderii politici isi permit sau ar trebui sa isi permita foarte rar sa fie calauziti in deciziile lor de emotii. Real politik necesita cateodata “inghitirea de broaste”, cinism sau chiar o lipsa de consecventa pe care unii are denumi-o adaptabilitate.

Romania are o importanta problema de securitate in extremitatea estica a NATO. In plus, strategia energetica si chiar economica a Romaniei depinde de buna functionare a platformei Neptun Deep.

Eforturile de reinarmare ale Europei sunt laudabile si, pe termen lung, vor da rezultate notabile, fara doar si poate. Dar astazi, ne place sau nu, principala sursa de securitate pentru tari precum Romania sau Polonia este furnizata de SUA. Indiferent de antipatiile sau simpatiile pe care unii sau altii le au fata de presedintele american, cea ce ar trebui sa primeze este gasirea unei formule politice, in colaborarea cu decidentii americani, prin care securitatea Romaniei sa fie asigurata. In momentul de fata Europa are nevoie de sprijinul american si tarile din flancul estic mai mult decat oricine.

Victoria Partidului Democrat in alegerile mid-term nu a schimbat perspectiva si nici nu ar fi trebuit sa o schimbe. Spun asta in contextul in care unii reproseaza presedintelui roman faptul ca, daca ar fi anticipat corect “valul democrat”, ar fi putut sa fie mult mai distant fata de presedintele american. Asertiunea este eronata din mai multe puncte de vedere.

Donald Trump si responsabilii cooptati de el in guvernul american au fost si vor ramane in continuare la butoanele alocarii trupelor americane. Din acest punct de vedere, schimbarile aduse de alegerile mid-term nu sunt dramatice. Decidentii romani nu aveau de ce sa riste sa il antagonizeze pe presedintele american, pariind pe recastigarea Camerelor Parlamentare de catre Democrati, si provocand o decizie prematura si greu de reversat in ce priveste trupele americane in Romania.

Mentinerea unor relatii bune atat cu Europa cat si SUA este perfect fezabila, Polonia fiind un exemplu remarcabil in acest sens. Iar daca Romania a simtit nevoia cateodata sa pluseze fata de Polonia in demersurile facute la Washington, a fost pentru ca Polonia se afla intr-o pozitie mai favorabila decat Romania in angajarea administratiei prezidentiale.

Deci, in acest context, simpatiile sau antipatiile fata de presedintele Romaniei sau presedintele SUA ar trebui sa fie irelevante, pentru ca, cel putin deocamdata, Romania nu are o alternativa credibila la umbrela americana. Iar securitatea tarii ar trebui sa primeze in fata oricaror altor considerente subiective.

 A treia categorie este cea a suporterilor care impartasesc valorile presedintelui Trump.

Sistemul de valori pe care se bazeaza administrarea Romaniei este unul care niciodata nu a fost suficient de solid pentru a garanta pastrarea lui nealterata. De-a lungul timpului, principalele ancore pentru conservarea lui au fost cele furnizate de democratiile occidentale prin aliantele sau organizatiile economice/politice la care am aderat. Fara doar si poate ca apartenenta la UE a jucat un rol major si, in egala masura, monitorizarea si demersurile/presiunile venite din SUA.

Insa o activare a discursului nationalist, odata cu venirea la conducere a echipei presedintelui Trump, a dus la activarea partidelor nationaliste/suveraniste si eurosceptice din Europa. Iar Romania nu a facut exceptie. In acest context, discursul nationalistilor/suveranistilor din Romania a fost nu o data inspirat de discursul elitelor MAGA, cu care au incercat sa stabileasca punti de comunicare pe care sa le capitalizeze ulterior. Dintr-un simbol al liberalismului si globalismului, SUA a devenit un simbol al nationalismului economic si izolationismului. Acesta a fost un catalizator pentru toti cei care propovaduiesc aceleasi prioritati si in Europa sau Romania.

In paralel, estomparea in SUA a granitelor dintre deciziile politice si interesele economice ale unor grupuri bine conectate a dus la stimularea aparitiei unor modele de operare discutabile si in Romania, pe principiul ca “daca la americani se poate, de ce sa nu se poata si in Romania”. Ramane de vazut in ce masura investigatiile Democratilor in afacerile unor persoane care s-au bucurat de sprijinul administratiei prezidentiale americane se vor cascada si in Romania.

In concluzie, Romania ar trebui sa fie preocupata de construirea unei relatii solide cu SUA, indiferent de cine populeaza birourile din administratie si ajustandu-si demersurile pentru a favoriza un sprijin bipartizan al tarii noastre. Simpatiile sau antipatiile personale nu sunt relevante, cheia succesului fiind pragmatismul si flexibilitatea.

Ca public, putem avea libertatea de fi echilibrati si nuantati in evaluarile pe care le facem in legatura cu administratia Trump. Tabloul nu este in alb si negru, ci in nuante de alb si negru. In calitate de reprezentant si conducator al unei tari ai doar libertatea de a fi pragmatic in maximizarea intereselor propriei tari. Iar asta inseamna o abordare echilibrata a relatiei cu Europa si cu SUA.   

Exista insa o linie rosie pe care niciun conducator al Romaniei nu ar trebui sa o depaseasca: ancorarea in standardele democratice si etice care au consacrat prosperitatea lumii occidentale.