Acum, cand tocmai am trecut in noul an si privesc in urma la incercarile prin care a trecut in ultimii doi ani sistemul de pensii private din Romania, acesta este titlu care imi vine in minte. Intr-adevar, de-a lungul ultimului deceniu, amenintarea sistemului privat de pensii din Romania s-a aflat cu o anumita periodicitate in pericol, mai precis, ori de cat ori bugetul se afla in lipsa serioasa de bani. Dar, probabil, glontul nu a trecut niciodata atat de aproape ca in anul 2019.
Culmea este ca raman cu impresia ca toata aceasta situatie s-a creat initial plecand de la o ipoteza eronata. Si anume ca problemele de cash ale bugetului vor fi rezolvate prin cele 10 miliarde de euro detinute la inceputul lui 2019 de fondurile de pensii private obligatorii (pilonul 2). O ipoteza eronata pentru ca fondurile de pensii au mai toata suma pe care o administreaza investita in active financiare. Deci, pentru a umple o eventuala gaura a bugetului, aceste active ar fi trebuit vandute (simultan de catre toate fondurile!) pentru a putea furniza cash-ul necesar. Ceea ce s-ar fi putut intampla intr-o astfel de situatie a aratat bursa in decembrie 2018 cand, pe fondul temerilor legate de obligativitatea fondurilor de a furniza cash, a cazut in trei zile cu peste 17%. Era logic (pentru cunoscatori…). Pozitionarea unor investitori institutionali atat de mari pe partea de vanzare nu putea avea alt impact decat prabusirea preturilor, chiar si inainte ca orice ordin de vanzare sa fie pus in piata. In doar trei zile o parte din economiile romanilor se evaporasera…
Trimiterile la deciziile luate de Ungaria si Polonia impotriva sistemelor de pensii private nu au facut decat sa confirme confuzia existenta. Ambele tari au luat acele decizii nefericite pentru a ajusta datoria lor publica care devenise excesiva. Ele nu aveau o problema de cash flow. Din acest motiv, nationalizarea si anularea titlurilor de stat a dus pe termen scurt la rezultatele scontate (Ulterior datoria lor a crescut la loc…). Romania se afla in cu totul paradigma. Ea nu avea o problema cu datoria publica, ci cu finantarea cheltuielilor bugetare excesive angajate mai ales in zona de protective sociala. Din acest motiv, o “solutie” de tip Ungaria nu avea cum sa aduca rezultatele scontate.
Dar, in pofida evidentelor, reversarea intregului proces care punea sub semnul intrebarii viitorul pilonului doi a fost extrem de dificila. A fost dificila deoarece, de la un punct incolo, discutiile nu mai erau doar tehnice, nu mai erau doar principiale, ci ajunsesera sa aiba o tenta personala prin declararea unei persoane sau a alteia ca fiind persona non grata in cadrul dialogului din cauza activismului lor.
Vestea buna este ca daca ma veti intreba al cui este meritul pentru impiedicarea dezastrului nu voi sti sa va spun. Implicarea in sustinerea sistemului a fost atat de masiva si a provenit din atatea zone ale societatii incat orice enumerare risca sa produca nedreptati. Sunt suficient de batran ca sa pot afirma cu tarie ca nu am vazut niciodata un proiect in jurul caruia sa se manifeste o solidaritate atat de masiva din parte asociatiilor profesionale, a celor de afaceri si de consumatori, a unei parti a mediului academic si a presei precum aparare existentei pilonului 2. A fost un efort cvasi constant de sustinere care a culminat probabil cu Apelul pentru pastrarea arhitecturii sistemului de pensii private din Romania care a avut 15 semnatari institutionali de marca.
In acelasi timp, oricat ar parea de surpinzator pentru unii, a existat o sustinere cel putin declarativa din partea intregului spectru politic pentru pastrarea pilonului doi. As indrazni chiar sa spun ca in niciun moment nu am perceput existenta unei majoritati in parlament impotriva pilonului 2. Motiv poate pentru care abordarea preferata a fost cea a ordonantelor de urgenta. Ordonante care au avut un impact dur asupra industriei.
In final, o linie de aparare extrem de puternica a fost atitudinea opiniei publice, care a devenit din ce in ce mai mult constienta de caracterul privat al detinerilor din pilonul 2 de pensii si s-a mobilizat in sensul apararii acestei proprietati private. Campaniile de educare si informare realizate de APAPR pe canalele TV (in premiera), in online si in presa au fost de o importanta cruciala. Ele au explicat importanta pe care pilonul 2 o are in prosperitatea viitoare a romanilor si in mobilizarea lor in favoarea unui sistem care, pana in acel moment, functionase ireprosabil. Importanta unei comunicari constante cu participantii este, sper, una dintre importantele lectii pe care am invatat-o ca asociatie profesionala.
Astazi ne aflam aparent intr-o alta paradigma. Numeroasele declaratii politice facute in favoarea cresterii importantei pilonului 2, ca furnizor de prosperitate pentru Romania si ca sursa de capital pentru economie, imi dau motive serioase de optimism. Daca este totusi ceva care sa ma ingrijoreze este ecartul dintre dorinta si putinta decidentilor.
Un weekend placut!
