Există viață după „moartea” fondurilor europene!

Mottoul acestei alocutiuni ar putea fi numitorul comun a doua afirmatii facute de curand de un oficial al Presedintiei si un altul al Ministerului de finante. ” Orice vi se spune, realitatea este că, în următorii cinci ani, fondurile publice destinate dezvoltării economice vor fi în scădere.” De aici cred că trebuie să plecăm in identificarea de solutii alternative.

Se discută in ultima vreme foarte mult despre schimbarea paradigmei, trecerea de la o economie care a crescut prin consum, la o economie care să crească prin investiții. Cred că, de fapt, e nevoie chiar de mai mult decât atât, de o a doua schimbare de paradigmă. Și anume, o schimbare de paradigmă în ce privește modul în care finanțăm investițiile. Pentru că, nu-i așa, noi, de decenii, aș spune, suntem obișnuiți să finanțăm investițiile fie de la bugetul statului, fie cu fonduri europene și eventual bani provenind de la multilaterale precum BERD, IFC, FEI și altele. Or, așa cum bine știm, bugetul statului trece printr-un proces de ajustare, iar fondurile europene vor fi în scădere față de ce am văzut până acum.

Care este soluția?

Am fost acum o lună la Berlin, la cea mai mare conferință a fondurilor de infrastructură din lume, Infrastructure Investor Global Summit. Au fost peste 3.500 de participanți, investitori și manageri de fonduri de infrastructură, deci fonduri care, în esență, atrag capital privat pentru a face investiții în proiecte legate infrastructură. Boston Consulting Group estima în 2025 că, la nivel mondial, sunt 1.600 de miliarde de dolari investiți în infrastructură de către capitalul privat. Deci asta este amploarea acestui fenomen.

Și vestea interesantă este că proiectele de infrastructură pe care le finanțează aceste fonduri abordează sectoare extrem de diverse: infrastructură socială precum spitale, școli, universități, cămine de studenți, cămine de bătrâni, infrastructura energetică despre care vorbește in prezent toată lumea, infrastructura de mobilitate, infrastructură de reciclare a apei, infrastructură digitală și, în creștere, infrastructură cu scop dual, civil și militar, de tipul pistelor de aterizare sau al clădirilor care pot să adăpostească și civili, dar și militari. M-am întors de acolo cu niște vești foarte interesante, revelatoare, aș spune.

În primul rând, o surpriză a fost cât de importantă este considerata a fi aderarea României la OECD. Au fost cel puțin patru manageri de fonduri care au spus că de-abia așteaptă ca România să adere la OECD, pentru că interesul investitorilor în fondurile de infrastructură va fi mult mai mare. Și au fost răspunsuri „unprompted”, ca să zic așa. Adică nu eu am fost cel care am întrebat, ci ei, din proprie inițiativă, au menționat acest lucru.

Al doilea element foarte important cred ca este creșterea interesului investitorilor în fonduri de infrastructură pentru Europa Centrală și de Est. Tradiția de până acum era ca investitorii instituționali occidentali să fie interesați în fonduri de infrastructură care investesc în Occident. Nu mai este cazul. Datorită oportunităților în creștere în Europa Centrală și de Est, din ce în ce mai mulți investitori occidentali sunt interesați să finanțeze infrastructura din aceasta regiune.

Managerii de fonduri intalniti au fost filtrati in functie de experienta pe care o aveau in Europa Centrală și de Est. Toți, în evocarea experienței, începeau cu Polonia care, in mod clar, are ani buni de avans, de expertiză în zona asta de utilizare a fondurilor de infrastructură private. Și cred că avem mult de învățat de la Polonia.

Din punctul ăsta de vedere, salut rolul în creștere al Bancii de Investitii si Dezvoltare din România (BID) și știu că este în contact cu instituția omoloagă din Polonia, BGK, de unde sunt convins că are foarte multe de învățat. Pentru că, peste tot in Europa Centrala si de Est, instituții precum BID-ul, precum multilateralele, sunt investitori-ancoră. Adică sunt investitori care sunt primii ce investesc în astfel de fonduri și apoi sunt urmați de fonduri de pensii si alti investitori instituționali. De aceea, este foarte important ca această maturizare a BID-ului din România să se accelereze, mai ales că știm că deocamdata avem o guvernanță temporară.

Vreau să semnalez că discuțiile pe care le-am avut eu și colegii din zona de pensii la Berlin au produs o oarecare efervescență. Adică sunt manageri de fonduri de infrastructură care au început deja să vină în România pentru a se intalni cu institutii relevante precum BID sau ASF sau administratori de fonduri de pensii. Există deja acest bulgăre de zăpadă care a început să se rostogolească și pe care noi trebuie să-l menținem.

Adică, trebuie să ne asigurăm că ei vor rămâne mai departe interesați de România pentru care sa atraga capital autohton si strain pe care sa-l investeasca in proiecte de infrastructura. Și asta cred că trebuie să ne preocupe: cum facem ca să amplificăm acest val de interes pentru România, în condițiile în care până acum preferatele au fost Polonia și țările baltice.

Deci pentru asta trebuie să avem o legislație prietenoasă și stabilă pentru manageri și investitori. Nu vă ascund faptul că cineva, unul dintre ei, îmi spunea că au hotărât să amâne investițiile în România după o experiență nefavorabilă acum șase-șapte ani, cu proiectul de energie regenerabilă, când legislația inițial foarte favorabilă a fost schimbată și mulți au ieșit „pârliți”, ca să zic așa. Și iată cum aceste inconsecvente au un impact pe termen lung.

De asemenea, cred că această coordonare, cu FEI-ul, cu BERD-ul, trebuie să continue, pentru că, așa cum spuneam, sunt investitori-ancoră în astfel de fonduri de infrastructură. Și iarăși mai cred că este esențial ca managerii de fonduri care vin să aibă libertatea să identifice oportunitățile cele mai bune pentru a plasa acești bani. Pentru ca cheia succesului este ca ei să producă randament. Deci, spre deosebire poate de fondurile europene, care nu urmăreau un randament investițional, când vorbim de fonduri de infrastructură, fără doar și poate, ele trebuie să producă un randament în așa fel încât să fie un win-win în care câștigă și țara respectivă, dar câștigă și cei care au investit.

Deci vestea bună este că există capital și modele succes care să înlocuiască fondurile publice sau ale Uniunii Europene. Totul este să le atragem.

Ca să introduc in ecuatie si fondurile de pensii, 1% din activele fondurilor de pensii private din Romania înseamnă patru sute de milioane de euro. Patru sute de milioane de euro înseamnă o contribuție semnificativă la un fond de infrastructură, fără ca fondurile de pensii să aibă o expunere mare. Deci e o sursă de finanțare care cred că poate să fie în beneficiul tuturor, mai ales că ar asigura și o diversificare suplimentară pentru fondurile de pensii.

Al doilea subiect pe care aș vrea să-l abordez este unul care este foarte fierbinte zilele acestea, fiind legat de listarea de pachete de acțiuni ale companiilor de stat la bursă. Și vreau să spun de la bun început – și cei care m-au cunoscut în calitate de președinte al Asociației Pensiilor Private în cei opt ani cât am fost acolo, știu că sunt un mare avocat al listărilor la bursă – ca există însă si un „dar” pe care vreau să-l semnalez și să îl propun ca temă de gândire.

Boala cronică de care suferă firmele mari românești este ca sunt prea mici in context regional. Cred că a fost de curând chiar un articol în presă care semnala că țări precum Polonia, Ungaria, Cehia au firme mari, de anvergură regională. Pe de alta parte, nici macar cele mai mari firme românești nu au anvergură regională. Și asta ține foarte mult de viziunea pe care vrem să o avem în legătură cu aceste companii. Deci, prima întrebare este: ne dorim să avem companii românești de anvergură regională? Și dacă răspunsul, așa cum mă aștept, este „da”, atunci întrebarea urmatoare este:

Nu cumva aceste listări la bursă in loc să vândă acțiuni deja existente, ar trebui să ofere emisiuni noi de capital care să finanteze firmele românești pentru ca acestea să capete o anvergură regională prin achiziții și fuziuni?

Pentru că știm, vedem acum, cât de multe discuții a produs acest plan. Odată el aplicat, nu va mai fi o altă ocazie foarte curând în care o nouă majorare de capital să fie făcută. Adică, ce vreau să spun este că e o ocazie care ar putea fi unică pe termen mediu. Si atunci, dincolo de beneficiile pe care o prezenta mai semnificativa a investitorilor minoritari si o listare la bursa le aduc, ar trebui ca aceasta oportunitate sa fie folosita si pentru cresterea anvergurii firmelor romanesti, in asa fel incat sa poata sa devina jucatori regionali.

Listarea la bursa nu trebuie sa fie un scop in sine, ea trebuie sa serveasca unei viziuni. Haideti sa avem o viziune de campion regional pentru anumite companii si sa le finantam prin bursa daca tot exista acest apetit.

Principalele idei pe care le-am enunțat la conferinta ” Finantarea dezvoltarii: (Re)capitalizarea Romaniei si utilizarea tutror resurselor de irigare financiara a economiei” organizata de Cursdeguvernare.ro. Variant video a alocutiunii poate fi vizualizata aici.

(Alocutiune la conferinta ” Finantarea dezvoltarii: (Re)capitalizarea Romaniei si utilizarea tutror resurselor de irigare financiara a economiei” organizata de Cursdeguvernare.ro.)