Vreau sa ma refer in acest comentariu la o afirmatie facuta recent de un director de la Amundi, cel mai mare administrator de active financiare din Europa. Conform presei, domnia sa a declarat ca renuntarea la pilonul 2 de pensii private „ar fi un lucru foarte bun pentru investitorii institutionali straini. Pentru bursa de la Bucuresti ar arata deplorabil, pentru ca s-ar schimba jucatorii, insa in niciun caz nu vor fi scaderi la jumatate. Daca intr-adevar s-ar pune problema acestor vanzari, cu siguranta vor aparea investitori institutionali”.
Cred ca merita facute cateva clarificari legate de astfel de afirmatii. Bursa de la Bucuresti ar putea arata deplorabil, dar nu pentru ca se schimba jucatorii. Prezenta investitorilor straini pe o bursa este de natura a-i creste acesteia prestigiul si este un lucru de dorit. O situatie in care fondurile de pensii ar trebui sa vanda actiunile detinute ar presupune, intr-adevar, existenta unor contrapartide cu o putere financiara similara sau mai mare.
Astfel de contrapartide nu pot fi decat fondurile de investitii straine. Deci, da, ipoteza este corecta, activele detinute de fondurile de pensii private din Romania, deci cu capital romanesc, ar trece in proprietatea capitalului strain. Este un lucru care trebuie avut in vedere, mai ales in contextul in care dependenta excesiva a companiilor romanesti de capitalul strain in economia romaneasca este o tema recurenta si controversata.
Daca bursa de la Bucuresti are sanse sa arate deplorabil, asta va fi din cauza scaderii preturilor. Este bine stiut in randul investitorilor avizati ca, in orice ipostaza, o situatie de vanzare fortata este o oportunitate speculata la maxim de toti cei care sunt in situatia de a fi cumparatori. Preturile oferite sunt semnificativ mai scazute decat cele in conditii normale de tranzactionare, tocmai pornind de la faptul ca vanzatorii nu prea au de ales si trebuie sa isi lichideze detinerile.
Insa in situatia bursei noastre ar mai exista un element care ar duce la o si mai mare scadere a pretului: riscul de lichiditate. Fondurile de pensii din Romania sunt investitori pe termen lung, a caror strategie este mai degraba „buy and hold” (cumpara si pastreaza). Din acest motiv, lipsa de lichiditate a bursei romanesti e mai usor de tolerat in conditiile in care ajustarile de expuneri nu sunt imperios necesare pe termen scurt si se pot face gradual, inclusiv prin modul de alocare a fondurilor care intra lunar.
Insa pentru investitorii institutionali straini, riscul de lichiditate conteaza mult, chiar foarte mult, acesta fiind nu de putine ori motivul pentru care multi dintre ei au evitat Romania de-a lungul timpului. Perioada de timp de care ar avea nevoie pentru a-si lichida un portofoliu de actiuni romanesti in cazul unui exit precipitat, in care fiecare zi ar insemna o scadere aditionala de pret, este mult prea lunga. In aceste conditii, modalitatea prin care cei suficient de curajosi ca sa investeasca ar incerca sa isi minimizeze pierderile va fi oferirea unui pret suficient de scazut pentru a compensa eventualele pierderi induse de o vanzare mult prea lenta. Deci da, bursa de la Bucuresti ar putea arata deplorabil. Sa mergem mai departe…
„Insa in niciun caz nu vor fi scaderi la jumatate”. Hm, si asta ar trebui sa ne linisteasca? Adica daca preturile ar scadea cu „doar” 30% ar fi un motiv de a nu fi ingrijorati? Ma indoiesc foarte tare ca acesta este un motiv de ne relaxa. Fondurile de pensii private romanesti au investitii de aproximativ 1,5 miliarde de euro pe bursa de la Bucuresti. O scadere de 30% ar insemna disparitia a aproape 500 de milioane de euro din banii acumulati pentru pensie de peste 7 milioane de participanti.
Consecintele ar fi insa chiar mai extinse si i-ar afecta pe majoritatea celor care i-au fost gazde la Conferinta AAF domnului director de la Amundi. Deoarece o eventuala ajustare dramatica a preturilor la bursa ar avea un impact negativ asupra tuturor fondurilor de investitii care detin actiuni romanesti. Deci cu precadere a fondurilor de investitii din Romania. Asta inseamna ca ar fi afectate nu doar economiile celor care au bani in Pilonul 2, dar si ale celor care au hotarat sa economiseasca suplimentar prin plasamente in fonduri de investitii cu expunere la actiuni, indiferent daca au sau nu pensie la pilonul 2.
In concluzie, existenta unor investitori institutionali straini, care sa cumpere actiunile fondurilor de pensii romanesti in caz de lichidare, este doar aparent o veste buna. Vestea cu adevarat proasta este ca preturile vor trebuie sa fie suficient de scazute pentru a-i motiva pe acestia sa cumpere. Iar pierderile participantilor la pilonul 2 ar fi pe masura.
Vindem?
Un weekend placut!
