Intr-o economie globalizata, puterea economica si chiar geopolitica a tarilor depinde intr-o mare masura de vocatia companiilor locale de a investi si de a se extinde in tari terte. Sigur ca la prima vedere cele mai avantajate par sa fie tarile bogate, care au acumulat suficient de multa avutie care sa le permita sa o puna la treaba si pe alte meridiane. Subiectul este insa mai complex de atat.
Deoarece capacitatea de a se extinde a companiilor unei tari si abilitatea acestora de a face fata unui mediu de afaceri diferit de cel autohton, cateodata chiar advers, se construieste mai intai in propria tara printr-o inalta calitate a procesului de guvernanta corporativa. Pentru ca, de la un punct incolo, oricat de buni tehnicieni ar fi angajatii, sau oricat de indestulatoare ar fi resursele, sau oricat de competitive produsele, nu poti face saltul ca si companie la nivel regional fara a trece la nivelul urmator al guvernantei corporative.
Lipsa vocatiei internationale a firmelor romanesti nu este intamplatoare. Si nici nu este consecinta unei conspiratii internationale. Ea spune mai degraba ceva despre lipsa de confort pe care conducatorii companiilor romanesti o au atunci cand vine vorba de extinderi transfrontaliere. Intr-un fel normal. Astfel de decizii nu sunt usor de luat, deoarece presupun asigurarea de resurse si asumarea de riscuri. Tocmai de aceea astfel de decizii necesita o structura de guvernanta a firmelor extrem de articulata, dar care in Romania lipseste de cele mai multe ori.
Din pacate, Romania are o lunga traditie de firme de stat conduse lamentabil si aduse intr-o situatie financiara dificila sau mult mai proasta decat potentialul real al companiei. Din nou, nu strainii le-au pus pe butuci, ci noi insine. In astfel de companii, Consiliile de Administratie (CA) au fost privite mai degraba ca sinecuri pentru cei conectati politic, fiind „mobilate” de prea putine ori cu profesionisti cu competente diverse, dar relevante. In aceste conditii, conducerea executiva a companiilor nu a regasit in propriul CA cutia de rezonanta in care sa isi valideze ideile si impreuna cu care sa creioneze o gandire pe termen lung. In consecinta si obiectivele conducerii executive s-au ridicat mult prea rar la rangul de „strategice”, ramanand de multe ori la nivel de „tactice”: supravietuirea companiei de pe o zi pe alta si propriul buzunar.
Cu un actionar atat de dezinteresat de calitatea guvernantei, companiile de stat romanesti vor continua sa aiba garantia unei prezente internationale cvasi-inexistente. Provizoratul existent in multe firme de stat si numirea uneori a unor persoane fara un nivel de calificare corespunzator nu au cum sa imbunateasca calitatea conducerii firmelor de stat romanesti. Ca urmare, potentialul lor va ramane in continuare sub-utilizat si marginit la teritoriul national. Asta in timp ce vedem din ce in ce mai multe companii din regiune, din tari foste socialiste, care isi extind operatiunile in Romania.
Romania isi clameaza periodic titlul de putere regionala, dar pierde din vedere un lucru important. Un astfel de titlu nu se clameaza, ci in primul rand se dovedeste: prin credibilitatea tarii, prin politica externa pe care o are si prin puterea economica pe care o radiaza in regiune. In acest context, nu exista alternativa la o guvernanta corporativa la standarde internationale daca chiar ne dorim sa contam in peisajul economic regional dincolo de niste declaratii sforaitoare.
Prezenta a cat mai multor membri de CA independenti, a unor oameni cu o experienta bogata, credibila si complementara, echipe de CA inteligente emotional, planuri de succesiune pregatite pentru directorii generali cu ani inainte, comitete de remunerare conduse de membrii CA independenti, accentul pus pe randamentul capitalului investit si nu exclusiv pe profitabilitate, teme recurente in cursurile celor mai prestigioase universitati europene, par sa fie la ani lumina de practicile intalnite in multe din firmele de stat romanesti. Dar sta sectorul privat cu mult mai bine?
Marea provocare pentru sectorul privat este trecerea de la copilarie la adolescenta si apoi la maturitate. Exista numerosi antreprenori de mare succes care se afla acum in fata unei decizii extrem de dificile: isi accepta propriile limitari si apeleaza la ajutorul unor profesionisti cu competente complementare, sau isi imagineaza ca propria firma poate continua sa creasca in continuare ca un „one man show”.
Incapacitatea unui antreprenor de a recunoaste momentul in care e nevoie sa treaca la nivelul urmator al guvernantei propriei firme, prin asamblarea unui CA care sa nu ii accepte neconditionat ideile si sa le puna in discutie, poate face diferenta intre o firma de succes si una care se plafoneaza sau se stinge treptat, intre un antreprenor capabil sa isi dezvolte afacerea si unul care decide sa o vanda altora mai priceputi, intre o companie care e locala si una care este internationala.
Pentru ca, nota bene, calitatea guvernanta corporativa, o sintagma atat de abstracta la prima vedere, este cea care, la nivel international, va face diferenta intre castigatori si perdanti, intre cei puternici si cei slabi. Ceea ce si calitatea guvernarii face in cazul tarilor.
Un weekend placut!
