Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Iluzii din care se moare

Publicat la data de: 18-05-2018

Posted on: May 18th, 2018 by RaduC No Comments

In ultimii 25 de ani statul roman a oferit numeroase exemple in care a fost un administrator lamentabil al activelor pe care le avea in gestiune: companii de stat care au fost incapabile sa se reinventeze dupa 1989 si au sfarsit prin a fi inchise, companii cu potential sau cu o situatie financiara foarte buna care au fost devalizate sub ochii actionarului pentru ca apoi sa fie vandute pe 2 lei, iar exemplele ar putea continua. Partea proasta este ca, inainte de a fi supuse legislatiei UE, in astfel de companii s-au pompat bani cu nemiluita in speranta desarte ca vor fi restructurate si aduse pe linia de plutire pentru ca, ulterior, fie procesul sa esueze, fie, odata incununat de succes, profiturile sa fie apoi sifonate inapoi spre mediul privat.

In final, cum necum, mare parte a companiilor romanesti fie a disparut, fie a fost privatizata, iar cele care au ramas, sub impactul concurentei sau a actionarilor minoritari privati incearca sa tina pasul. Exista insa o uriasa „companie” a statului roman, in care acesta pompeaza in mod constant bani fara a avea capacitatea sau interesul de a verifica eficienta cu care acesti bani sunt cheltuiti. Sau, mai mult, asigurandu-se ca aceasta companie este la adapost de concurenta celor care ar putea folosi aceiasi bani mult mai bine.

Aceasta „companie” este sistemul sanitar de stat.

Pentru mine este uimitor sa vad cum intr-un sistem de o importanta vitala, toti guvernantii au cheltuit atat de multi bani cu convingerea ca acesta va fi capabil sa ii foloseasca in mod eficient in pofida evidentelor contrare. Ar fi fost un miracol! S-ar fi reusit ceea ce nu s-a reusit niciodata! Ca o compania de stat in pozitie de cvasi-monopol in raport cu finantarea de la buget sa fie capabila sa se reformeze si sa devina competitiva. Din pacate, miracolele se intampla foarte rar zilele acestea. Din acest motiv, cu cat se va recunoaste mai repede faptul ca sistemul sanitar de stat nu poate sa fie exceptia ultimilor 25 de ani, cu atat se vor cheltui mai putini bani publici cu o finalitate indoielnica.

Pe de alta parte, sistemul medical privat inca sufera de lipsa unei mase critice care sa ii permita sa isi dezvolte complexitatea interventiilor medicale. Aceasta face ca, mai ales in cazul serviciilor de urgenta sau a interventiilor complicate pacientii sa fie obligati sa mearga doar in sistemul de stat cu riscurile aferente. Lipa de concurenta pentru aceste servicii este practic garantata. O casa de asigurari de sanatate interesata de gestionarea optima a banilor publici ar trebuie sa fie prima dornica de stimularea concurentei in zona serviciilor medicale.

Mai ales ca imbatranirea foarte rapida a populatiei Romaniei va pune o presiune insuportabila atat asupra sistemului de pensii publice, cat si asupra sistemului medical de stat. Iar daca in ce priveste pensiile (inca) avem si sistemul privat care compenseaza scaderea predictibila a pensiilor publice, in sistemul de sanatate continuam sa alocam mai toti banii bugetari pentru finantarea sistemul public de sanatate. Nu are cum sa se termine bine acest proiect avand in vedere cresterea rapida a numarului de persoane in varsta. Singura solutie este utilizarea unei abordari in oglinda a sistemului de pensii private prin care o parte din taxe si impozite sunt alocate spre gestionare in sistem privat. Este un proiect care a avut deja succes in zona pensiilor.

Firma de asigurari de sanatate al carui client sunt imi scria zilele trecute urmatorul mesaj: „In cazul in care prestatorii de servicii medicale solicita preturi incorecte asta poate sa duca la cresterea costurilor pentru dumneavoastra, ceea ce dorim sa evitam cu orice chip. Din acest motiv suntem vigilenti in lupta noastra impotriva fraudei. Depunem eforturi constante pentru a proteja clientii nostri impotriva fraudei: monitorizand ca facturile primite sunt corecte, verificand ca tratamentul pentru care platim este tratamentul pe care il primiti, asigurandu-ne ca tratamentul pentru care platim este medical corect si necesar”.

Vedeti statul roman facand asa ceva cu facturile venite de la institutiile medicale si ele tot de stat?

Un weekend placut!

Cititorii acestui material sunt rugati sa consulte disclaimer-ul
prezent in Termeni si conditii de utilizare a continutului

Daca doriti sa lasati un comentariu cu privire la acest articol o puteti face aici

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :