Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Mostenirea lasata de bancile centrale

Publicat la data de: 28-09-2018

Posted on: September 28th, 2018 by RaduC No Comments

Criza inceputa in 2008 a testat la maxim abilitatea bancilor centrale de a pune in biblioteca manualele de economie si de a incerca cele mai neortodoxe masuri pentru a evita aluncarea intr-o depresiune economica similara anilor ‘30. Probabil marea sansa a lumii a fost ca la carma Fed s-a aflat un expert tocmai in Marea Depresiune a anilor ‘30 si care a inteles pericolul extrem cu care se confrunta nu doar economia SUA, ci economia mondiala.

Ben Bernanke, caci despre el este vorba, remarca: “In septembrie si octombrie 2008 am asistat la cea mai serioasa criza economica din istoria omenirii, incluzand si Marea Depresiune.” (…) Dintre cele 13 cele mai importante institutii financiare ale SUA, 12 prezentau riscul de a se prabusi in una sau doua saptamani. (…) Prabusirea AIG ar fi fost o catastrofa si ar fi putut rezulta intr-o  disolutie financiara si economica cu implicatii catastrofale pentru productie, venituri si locuri de munca”.

De ce consecintele nu au fost la fel de catastrofale ca cele din anii ’30? Pentru ca presedintele Fed a considerat ca tocmai pasivitatea bancii centrale din acea perioada, care a asteptat ca pietele sa regleze socul, a prabusit economia americana. Ca urmare, a decis ca, de data aceasta, Fed trebuie sa actioneze in loc sa astepte.

Sigur ca multa vreme se va dezbate in ce masura este etic sa folosesti bani publici pentru a salva institutii financiare private. Iar din punct de vedere etic, raspunsul este simplu. Mult mai dificil insa este raspunsul in ce priveste alternativele care ar fi existat. Deoarece responsabilitatea nu a fost in niciun moment al chibitilor, care, de pe margine sau post-factum, pozau in cavaleri ai dreptatii, care ar fi lasat institutiile financiare sa pice una dupa alta.

Efectul de domino ar fi fost cert. Si nu doar la nivel american. El s-ar fi intins pe mai multe continente. Caci tocmai interconectarea transcontinentala a institutiilor financiare a creat premisele pentru cea mai mari criza din istoria omenirii.  Interconectare care in 1930 nu exista.

Si atunci intrebarea este: Cine ar fi fost atat de inconstient incat sa lase sistemul financiar sa intre in disolutie, stiind ca exista o mare probabilitate (de acord, nu certitudine) ca, in final, consecintele sa fie chiar mai grave decat in cazul Marii Depresiuni? Iar solutia americana a fost urmata ulterior si de alte banci centrale de referinta.

Si iata-ne astazi martori ai tendintelor de supraincalzire a economiei americane, calmate cu cresteri graduale de dobanda, ai cresterii economice rezonabile din Europa, ai performantelor bursiere foarte bune din economiile dezvoltate, ai unei inflatii scazute si ai somajului in scadere. Ar trebui sa deschidem sampania impreuna cu bancile centrale?

Cred ca este mult prea devreme pentru asa ceva. Amplitudinea masurilor neortodoxe chiar daca au evitat criza, au creat efecte perverse care vor persista multa vreme de acum si ale caror efecte in plan economic, dar si politic, am inceput deja sa le vedem.

Sa recapitulam. Din 2009 pana in prezent, patru dintre cele mai importante banci centrale, Fed, BCE, Banca Angliei si Banca Japoniei au tiparit bani in valoare de 13 mii de miliarde de dolari. O valoare uriasa, bani care in cea mai mare parte exista in continuare in economia mondiala. Prima inversare de sens a acestor lichiditati va avea loc in 2019 cand se estimeaza ca aproximativ 100 de miliarde de dolari vor fi extrase din sistem. Da, 100 din din cele 13 mii de miliarde…

In mod evident, banii noi tipariti de bancile centrale nu vor putea fi retrasi decat intr-o masura extrem de limitata din sistemul financiar si economic. Si asta in functie de momentul urmatorii recesiuni.

Insa o forma mult mai subtila de a-i “extrage” s-a instaurat deja: tolerarea de catre bancile centrale a dobanzilor real negative, care apropie treptat valoarea masei monetare existente de valoarea bunurilor si serviciilor aflate in circulatie. O evolutie care loveste in toti cei care au economii in banci sau investitii in obligatiuni, dar, in primul rand, in cei care nu au un grad de sofisticare care sa le permita sa se puna la adapost.

O situatie la care am fost martori si pe perioada crizei, cand elitele economice si financiare  au beneficiat de pe urma banilor publici sau de pe urma unei abordari mai sofisticate a investitiilor personale. Consecinta? Clasa de mijloc s-a subtiat, iar polarizarea economica a crescut. Iar fenomenul nu da semne de oprire.

Ceea ce ne duce la o prima mostenire. Economiile au fost puse pe picioare cu pretul polarizarii societatilor. Desigur polarizarea sociala din tarile dezvoltate nu are ca unica sursa politica bancilor centrale. O parte provine si din globalizarea economica care a lasat fara locuri de munca cetatenii tarilor dezvoltate in folosul celor din tarile emergente. Dar cred ca o parte din vina o poarta si faptul ca, in perioada crizei si ulterior, o patura restransa a populatiei a fost mult mai bine echipata sa navigheze si chiar mai protejata decat marea majoritate a populatiei.

De aici nu a mai fost decat un pas catre nationalism, populism si punerea sub semnul intrebarii a partidelor traditionale. Problema emigratiei nu a facut decat sa puna gaz pe un foc care deja mocnea.

A doua mostenire este inflatarea activelor financiare (actiuni, obligatiuni) si a pietelor imobiliare (din nou!) in care s-au dus o buna parte din banii pompati in economie. Volumul lichiditatilor pompate a fost mult mai mare decat capacitatea sistemului bancar de a-i da mai departe sau a economiei de a-i absorbi. O astfel de situatie a dus la ruperea corelatiei intre pretul activelor si nivelul de risc al acestora, ducand in final la distorsiunea alocarilor de capital.

Un studiu al unuia dintre cel mai mare administrator de active financiare, Pictet, arata ca pentru fiecare 1000 de miliarde de dolari tiparite de banci indicele global bursier MSCI a crescut cu 20 de puncte. O astfel de corelatie are toate sansele sa se manifeste in sens opus pe masura ce banii vor incepe sa fie retrasi.

In concluzie, bulgarele de zapada rostogolit si marit de marile banci centrale este departe de a se fi oprit din miscare. El produce consecinte economice, politice si marea problema este ca nu stim unde se va opri in final.

In urmatoarea criza? Economica sau geopolitica? Si atunci vom crea un nou bulgare al lichiditatilor? Pana cand?

Un weekend placut!

Share on FacebookShare on LinkedIn

Cititorii acestui material sunt rugati sa consulte disclaimer-ul
prezent in Termeni si conditii de utilizare a continutului

Daca doriti sa lasati un comentariu cu privire la acest articol o puteti face aici

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :