Cam asta i-as spune d-lui prim ministru daca as avea onoarea sa îi fiu consilier. Si cand spun asta nu ma refer doar la Tarom… Nuclearelectrica, CE Oltenia și altele își așteaptă rândul. Există în mod evident iluzia ca este suficient ca firmele de stat să fie doar “aruncate” pe bursa si investitorii se vor repezi ca niste ulii sa cumpere toate actiunile oferite. Aceasta iluzie a fost oarecum intreținuta de-a lungul timpului chiar de oficialii bursei si de comunitatea participantilor la piata de capital, care au solicitat in cor, imperativ, listarea firmelor de stat la bursa, sugerand indirect ca succesul acestor listari va fi garantat. La aceasta s-a adaugat si naivitatea cu care FMI-ul a solicitat in cadrul acordului listarea unor firme romanesti de stat care de fapt nu se calificau pentru așa ceva. In topul recomandarilor, hai sa le spunem “neobisnuite”, ale FMI este listarea TAROM, o firmă care n-a mai avut profit din timpuri imemorabile.
Problemele pe care le au firmele ce urmeaza sa fie listate le-as imparti in doua categorii. Prima categorie este aceea a firmelor care nu au o istorie recenta de profitabilitate. Niciun investitor de portofoliu intreg la minte nu ar cumpăra o poziție minoritara in astfel de firme. Singura sansa a acestor firme este să fie vandute unui investitor strategic, de preferat dupa ce au fost restructurate. A doua categorie este cea a firmelor de stat care au fost profitabile dealungul timpului. Acestea ar putea fi atractive teoretic. Practic insa, ele trebuie sa stie “sa se vanda”. Nu este admisibil de exemplu sa iti propui sa te listezi si sa vii in fata investitorilor fara un plan de afaceri pe 5 ani pe care sa ti-l asumi ca echipa de conducere. Nu este posibil sa te astepti ca investitorii sa manifeste interes atat timp cat persista incertitudini majore legate de evoluția viitoare a firmei. Ceea ce vreau sa spun este ca o firma se pregateste pentru listare, nu se arunca pur si simplu in fata investitorilor in speranța ca cineva o “inhata”. Au fost suficient de multe cazuri de firme de stat profitabile care in cativa ani au devenit total neprofitabile, intrand eventual in cele din urma si in insolventă. Ceea ce ma duce la urmatorul aspect extrem de important si in mod clar subestimat: calitatea guvernantei firmelor de stat in general si a celor care se vor listate în special.
Este de notorietate faptul ca lipsa de performanta a firmelor din sectorul de stat s-a datorat modului neprofesionist in care ele au fost conduse. Exemplele sunt nenumarate, si unele dintre ele se regasesc inclusiv printre firmele care se doresc a fi listate. Aplicarea cu jumatati de masura a procesului de profesionalizare si recrutare pe criterii de competenta a managementul actual nu face decat să pună gaz pe foc. In aceste conditii, de ce si-ar dori un investitor sa ia o pozitie minoritara intr-o firma in care actionarul majoritar are o lunga istorie de neperformanta? Sau in condițiile in care reprezentarea investitorilor minoritari in consiliile de administratie nu este garantata? Faptul că o firma ca Hidroelectrica a fost restructurata, pudrata si parfumata o face dintr-o data interesanta pentru investitorii minoritari? In istoria ei, Hidroelectrica a avut perioade in care arata la fel de bine ca acum. Deci ce garantie avem ca, in calitate de investitori minoritari, vom putea preveni repetarea derapajelor recente? “Baieti destepti” vor fi mereu prin preajma, iar institutia “insolventei” va ramane mereu la indemana. Inseamna asta ca nu vor exista investitori minoritari interesați? Pentru firmele neprofitabile, clar nu. Pentru cele profitabile probabil că da, dar preturile oferite vor fi expresia tuturor ingrijorarilor de mai sus si vor duce eventual la esecul listării.
Ce ar trebui facut pentru ca investitorii sa ofere prețuri mai bune? Cheia de bolta este îmbunatatirea calitatii guvernanței acestor firme. Un proces care in momentul de fata pare sa faca pasi inapoi. Etapa urmatoare ar fi pregatirea unora dintre ele pentru listare. Pentru aceasta, in locul hei-rup-ului actual, ar trebui agreata cu FMI o agenda a listarii, in care noii manageri profesionisti sa vina cu un plan de afaceri atractiv pentru potentialii investitori minoritari, precum si cu o norma de reprezentare la nivelul consiliului de administratie. Aceasta înseamna ca FMI ar trebui sa fie de acord ca decat repede și prost (sau deloc), listarea sa fie usor intarziata pentru a fi facuta ca la carte. Intrebarea este dacă ne dorim doar sa bifam niste actiuni, indiferent de rezultat, sau se doreste in mod real deschiderea portilor pentru investitorii privati.
In incheiere, in același context vreau sa ma refer la un alt subiect la moda zilele acestea: fondul suveran de investiții. O idee teoretic buna. Practic însa, atât timp cat nu va exista o formula clara de selectare a unor manageri profesionisti in sectorul de stat, un astfel de fond nu ar fi decat o noua sinecura pentru cei mai degraba privilegiati decât competenti. Lipsa unei astfel de formule de performantă va face tot timpul ca ideile bune care au functionat in alte tari să fie pervertite pe plan local in vehicule de alocare deficitară a putinelor resurse pe care le mai avem, in folosul unei minoritati. Mingea, ca de obicei, e in terenul nostru.
Publicat in Ziarul financiar pe 19 iunie 2013
