R.C: Vasile Iuga, multumesc pentru acceptarea acestui dialog. Ceea ce putina lume stie este faptul ca noi doi am facut frigul impreuna in hangarele Fabricii de avioane Baneasa, lucrand cot la cot la constructia avioanelor ROMBAC 1-11. Tu, in calitate de inginer de testare a aparatelor de bord, iar eu ca inginer de motoare. Deci in cu totul alte ipostaze decat cea de acum. Una in care tu, Senior Advisor la PricewaterhouseCoopers, iar eu, administrator al unui fond de pensii private , suntem preocupati amandoi de strategiile de dezvoltare ale Romaniei. Stiu ca tu ai fost foarte implicat in aceasta strategie care se numeste “Romania competitiva”, dar pana sa ajungem la ea, as fi vrut sa te intreb daca nu cumva Romania are deja prea multe strategii de dezvoltare.
V.I. Ba da! Cred ca Romania a avut prea multe strategii! Vreo 50 pana acum, si, daca am lua numai strategiile care sunt inca active, pentru implementarea lor ar fi nevoie cam de noua bugete sau trei PIB-uri ale Romaniei. Este clar ca sunt prea multe si cred ca aceasta situatie este legata si de cultura noastra.
R.C. De ce? Ma intriga ce spui. Pentru ca impresia mea este ca noi, ca popor, nu avem vocatia planificarii actiunilor noastre pe termen lung.
V.I. Ma refeream la un alt aspect al relatiei romanilor cu strategia. 800 de ani am fost in urma Occidentului. Acum vrem sa recuperam totul foarte repede. Ni se pare ca, scriind multe strategii, acestea se vor realiza de la sine. Noua ne-a lipsit in istorie cultura alergatorului de maraton, caci asta inseamna pana la urma implementarea unei strategii, si am avut mai mult cultura unei serii de sprinturi. Vrem ca printr-un sprint sa recuperam decalajele, apoi obosim sau ne plictisim, dupa care mai facem un sprint. E un lucru care reflecta poate instinctul nostru de supravietuire care s-a dezvoltat de-a lungul istoriei. Apoi, avem strategii multe si stufoase si pentru ca nu vrem sa suparam pe cineva. Orice idee propusa este acceptata. Strategia devine un pom de Craciun care se incarca cu dorinte.
R.C. Tu ai pus problema in niste termeni foarte politicosi pentru noi ca popor, dar sunt si adevaruri mai incomode. De exemplu, in ce masura avem cultura punerii in aplicare a unor planuri. Tintim niste planuri prea ambitioase, pierzand din vedere faptul ca ele vor trebui si puse in aplicare la un moment dat. Nu e vorba si de naivitate aici? Sau de superficialitate?
V.I. Nu as vrea sa spun ca suntem superficiali. Cred insa ca vrem sa ardem etapele.
R.C. Dar chiar am ars etape? De exemplu, din studiile pe care le-am facut de-a lungul timpului rezulta ca decalajul nostru fata de Polonia nu s-a micsorat, ramanand undeva in jur de 8-10 ani. Nu am reusit sa invatam din succesele lor, din erorile lor, astfel incat sa ardem etapele si sa ne apropiem de nivelul lor de dezvoltare. Intr-adevar, fata de Europa de Vest, si noi, alaturi de alte tari din regiune, micsoram intervalul.
V.I. De acord cu tine. Sa luam de exemplu investitiile publice. Romania a avut printre cele mai mari investitii publice ca procent din PIB din Europa. Dar calitatea infrastructurii este foarte scazuta. Motivul este legat de faptul ca nu prioritizam, nu bugetam, nu urmarim investitiile si, in consecinta, nu recuperam decalaje. Iti dau doua-trei exemple. Sa luam Ungaria si infrastructura ei rutiera. Ungaria are o densitate rutiera cu 50% mai mare decat media UE 15. Noi inca nu am construit o autostrada care sa traverseze Carpatii. Apoi infrastructura de tranzit al gazelor naturale. Pana acum cativa ani Ungaria depindea de importuri rusesti in proportie de 70%. Intre timp, dependenta s-a redus la 50%. Vecinul de la vest, care are un consum similar Romaniei, de circa 11 miliarde de metri cubi anual, are interconectari cu toti vecinii pe unde poate tranzita 26 de miliarde de metri cubi. Capacitatea de interconectare este de peste doua ori mai mare decat consumul si, in plus, este diversificata. Asta arata viziune strategica. La un consum de 11 miliarde, noi avem capacitate de interconectare de 14 miliarde de metri cubi. Dar toate sunt cu Ucraina, deci gaz rusesc, fara diversificare.
R.C. Dar cum se explica faptul ca ei au dus la indeplinire aceste proiecte pe parcursul mai multor guverne? In cazul Romaniei in schimb, vedem ca la fiecare schimbare de guvern avem un reset, totul se reia de la zero, alte proiecte, alte prioritati. Cum sa facem sa avem si noi o continuitate a proiectelor?
V.I. Ungaria a avut o politica coerenta inca de la inceputul anilor 90’, de transformare a pozitiei geografice a tarii intr-un avantaj strategic. Ea vrea sa fie ca o poarta de intrare sau tranzit obligatorie pentru toti cei sapte vecini ai sai. Iar lucrul asta e valabil si pentru transportul feroviar, aerian sau pentru telecomunicatii.
R.C. Cum putem avea si noi o strategie care sa exceada ciclurile electorale?
V.I. Eu cred ca societatea civila si societatea in general trebuie sa puna presiune pe politicieni pentru ca pe marile teme de interes national lucrurile sa se intample cu adevarat. Nevoia de infrastructura din Romania, de educatie, de sanatate sunt teme care rezoneaza larg cu publicul romanesc si ar fi momentul ca politicienii sa fie presati in directia includerii unor astfel de prioritati in proiectele pe termen lung.
R.C. Profit de faptul ca ai adus in discutie exemplul Ungariei, care are o imagine mai sifonata acum in mediul politic european. Crezi ca asta ar putea fi o oportunitate economica pentru Romania? Pentru ca vad ca deocamdata Romania continua sa piarda investitii straine in favoarea Ungariei. Ceea ce duce la intrebarea daca situatia politica din Ungaria chiar conteaza in orientarea investitorilor, sau diferenta dintre calitatea infrastructurii este atat de mare incat compenseaza orice alte impedimente de ordin politic.
V.I. Eu cred ca Romania are acum o imagine foarte buna in Europa Occidentala, si la Berlin, si la Paris, si la Londra, si la Haga, si la Washington. Asta deoarece in Romania functioneaza statul de drept, nu au avut loc derapaje de la democratie, iar Romania se comporta ca un membru responsabil al comunitatii europene si euro-atlantice si nu joaca poker cu marile mize.
R.C. Cum monetizam aceasta imagine?
V.I. Am constatat ca in comunitatile de afaceri din strainatate se vorbeste foarte mult de bine despre Romania. Este deci o fereastra de oportunitate pe care este important sa nu o inchidem prin excese populiste si nationaliste si sa ne facem temele pentru a micsora decalajul de dezvoltare fata de alte tari din regiune. Romania ar trebui sa dea semnale clare ca este hotarata sa recupereze o parte din decalajele din zonele critice: infrastructura si educatia. In Transilvania avem economie care duduie, dar nu avem demografie, in timp ce in Moldova noastra avem demografie, dar nu avem economie. Doar prin infrastructura putem cupla demografia cu economia din cele doua zone. Pe de alta parte, o mare parte din sistemul educational furnizeaza un numar ingrijorator de analfabeti functionali. Pana acum, invatamantul la nivel mediu a fost un monopol al statului si constatam ca nu mai produce meseriasi de calitate: tamplari, matriteri, faiantari, electricieni etc, ci doar materie prima pentru fabricile de diplome.
R.C. Am doua intrebari delicate. Care sunt excesele si derapajele cu care putem strica imaginea noastra la Bruxelles?
V.I Este importanta stabilitatea, predictibilitatea si domnia legii. Pe aceste teme nu se pot face compromisuri nici macar in campaniile electorale.
R.C. A doua intrebare delicata este: ti se pare sustenabil ca Romania sa aiba invatamant gratuit la scara pe care o are acum? De ce tinerii romani sunt dispusi sa plateasca studiile in strainatate, dar intr-o tara ca Romania, o exportatoare neta de absolventi de facultate, invatamantul trebuie sa fie gratuit pentru toata lumea?
V.I. Ideea de invatamant gratuit este una nobila si cred ca este o valoare adanc inradacinata in societatea romaneasca. Problema este ca invatamantul s-a degradat atat de mult, incat nu cred ca gratuitatea ar trebui sa mai fie valoarea suprema. Cred ca valoarea suprema ar trebui sa fie calitatea. Altminteri ajungem la vorba “cat dai, atata face”… Din acest motiv ar merita explorata si varianta unui invatamant superior doar in parte gratuit, care sa puna la dispozitie si mecanisme de finantare avantajoase pentru studenti. In acest fel, studentul stie ca are un contract cu universitatea si atunci cand plateste poate avea si pretentii. Un astfel de contract ar obliga mai mult si universitatea si studentul, ceea ce ar duce la cresterea calitatii invatamantului. Dar asta ar insemna o revolutie si riscam sa fim catalogati ca ”eretici” daca am propune acum asa ceva. Poate peste 10-15 ani, cei care vor urma.
R.C. Probabil, dar cineva trebuie sa spuna ca nu vom putea niciodata sa finantam un invatamant de calitate cu un buget national atat de mic cu care vrem sa finantam si asistenta medicala de calitate, si armata de calitate, si asa mai departe.
V.I. Senzatia mea este ca invatamantul romanesc este orientat excesiv catre profesori si nu catre studenti si elevi, nu catre nevoile societatii. Exista o lipsa de adaptare la cerintele pietei.
R.C. Explicatia mea aici este ca nu exista nicio corelatie intre performantele celor care termina o facultate si bugetele facultatilor care produc acesti profesionisti. Cati isi gasesc loc de munca dintre absolventi ar putea fi un criteriu de performanta. Acum chiar daca o facultate produce someri sau licentiati care trebuie apoi sa se recalifice, bugetul ei ramane neschimbat.
V.I. Perfect de acord cu tine. Bugetele ar trebui sa tina cont si de locul ocupat de universitate in clasamentele internationale si de numarul si calitatea lucrarilor de cercetare, ale cadrelor didactice si ale studentilor etc. In mod clar ar trebui facuta o diferentiere, pentru ca acest aparent egalitarism si gratuitatea ne duc incet in epoca de piatra. Si se constituie intr-o vulnerabilitate strategica.
R.C. Spuneai ca avem vreo 50 de strategii de dezvoltare. Acum avem 51, daca adaug si strategia “Romania competitiva”. Mai era necesara si a 51-a?
V.I. Strategia “Romania competitiva” are ambitii mici. Ea este diferita de alte strategii prin faptul ca nu isi propune sa rezolve toate problemele Romaniei, ci sa identifice un numar de masuri in anumite domenii, care sa duca la o crestere sustenabila a PIB de 5% pe an in urmatorii 8-10 ani.
R.C. Dar nu isi propuneau acelasi lucru si celelalte strategii?
V.I. Celelalte propuneau cu mult mai multe obiective. Aceasta strategie are un obiectiv mult mai “modest” in comparatie cu gama larga de probleme pe care celelalte isi propuneau sa le rezolve. Ea ar trebui ca pana in 2025 sa duca PIB-ul pe cap de locuitor la 75-78% din media UE, orizontul strategiei fiind de 7-8 ani. Ce o mai diferentiaza de celelalte strategii este ca toate masurile care sunt incluse in ea sunt trecute prin trei filtre: 1) masurile duc la cresterea PIB-ului potential, 2) bugetul pentru implementarea masurilor este rezonabil, astfel incat sa nu genereze derapaje macroeconomice si 3) lipsa coloraturii ideologice pentru a obtine mai usor consensul politic.
R.C. De cate PIB-uri e nevoie pentru strategia asta?
V.I. Foarte putin. Initial era nevoie de 10,5% dintr-un PIB-ul actual, adica 17 miliarde de euro. Deci, avand in vedere intervalul de timp, asta inseamna cam 2% dintr-un PIB anual. A doua veste buna este ca 2/3 din masurile identificate sunt incluse in diverse strategii guvernamentale, deci au bugetele gata prevazute. Prin urmare, doar pentru 1/3, deci 0,6% din PIB, mai trebuie identificate surse de finantare. Pentru tinerea costurilor sub control, aceasta strategie prioritizeaza obiectivele, iar pentru a asigura implementarea isi propune sa genereze consens pe aceste prioritati. Aceasta strategie arata ca se pot face foarte multe lucruri bune cu bani putini.
R.C. De ce ar trebui aceasta strategie sa aiba mult mai multa audienta in randul factorilor de decizie politica decat cele precedente?
V.I. Viitorul va decide ce se va intampla cu aceasta strategie. Nota bene, ea nu este a guvernului. Ea are mai multi contributori si sustinatori: Presedintia Romaniei, Guvernul, specialisti din cadrul BNR si al Academiei Romane. Patru institutii fundamentale ale statului roman au fost implicate in proiect, care a fost declansat in martie. Eu am fost moderator independent pentru cele 17 seminarii in care au avut loc consultari legate de obiectivele propuse. La aceste consultari au participat aproximativ 650 de politicieni, mediul de afaceri, sindicate, societatea civila, experti independenti, mediul academic, deci o reprezentare destul de larga.
R.C. Dar care era obiectivul acestor seminarii? Se strangeau toti acesti oameni ca sa vada un document propus de echipa de lucru si apoi…?
V.I. Apoi sa il critice, sa il completeze, sa il confirme. S-au facut propuneri, iar acestea sunt in curs de incorporare, cu conditia trecerii prin cele trei filtre de mai sus. In final, aceasta larga consultare nu face decat sa adauge la credibilitatea si calitatea procesului, facand din materialul final o opera colectiva cu o anumita reprezentativitate. In aceste conditii, un astfel de document ar trebui sa intereseze mult mai mult mediul politic.
R.C. Intrebarea pe care am primit-o de la unii cunoscuti a fost: acum 1-2 ani a mai fost demarata o strategie produsa de Academia Romana. Atunci cum se pozitioneaza strategia “Romania competitiva” fata de acea strategie a Academiei? Mai ales ca aceasta nou creata Comisie prezidentiala include si persoane care au contribuit la acea strategie si persoane care au contribuit la aceasta strategie.
V.I. E foarte bine sa facem clarificari. Vorbim aici de trei proiecte. Un prim proiect mare este cel demarat de Academia Romana. El isi propune sa acopere urmatorii 20-25 de ani, avand o arie de cuprindere mult mai larga decat “Romania competitiva”. Nu are bugete, nu include responsabilitati institutionale si termene si este mult mai general decat “Romania competitiva”. De al treilea proiect se ocupa Comisia prezidentiala, care isi propune sa ofere o viziune pentru Romania.
R.C. Punerea in opera a masurilor propuse de “Romania competitiva” va mai necesita o parafa din partea Comisiei prezidentiale?
V.I. In niciun caz. Masurile din “Romania competitiva” pot fi deja implementate si speram sa fie macar parte incluse in proiectul de tara.
R.C. Bun, si cum veti “vinde” acest proiect decidentilor” ?
V.I. Il vom promova atat in spatiul public, cat si in cadru privat.
R.C. Vasile, metaforic vorbind, vad Romania ca pe o coaja de nuca pe un ocean involburat, in care se scufunda insule, iar vulcani activi produc insule noi. Ai aceeasi perceptie de pericol? Pentru ca pe mine ma preocupa acest context. Pana de curand am putut merge cu ”turma”. Insa jocul acesta geo-politic si economic incepe sa devina din ce in ce mai individualist. Tarile sunt din ce in ce mai preocupate de ele insele si mult mai putin de largile comunitati din care faceau sau fac parte. Intrebarea pe care ti-o pun, pentru ca tine de strategie si viitor, este: cam ce ar trebui sa facem ca sa minimizam acest pericol?
V.I. Radu, si eu percep, ca si tine, anumite riscuri. Pentru Europa, sfarsitul istoriei l-a reprezentat prabusirea comunismului. Era o perioada de mari incertitudini, pentru noi, ca tara. Dupa care au inceput sa apara mugurii sperantei: NATO, intrarea in UE… Si dintr-o data se parea ca s-a sfarsit istoria si pentru noi, ca suntem in clubul bogat al aliantei euro-atlantice si ca de atunci incolo va avea altcineva grija de noi. Adica sindromul “printului strain” care ne rezolva toate problemele. Si ne-am linistit complet si prea devreme… Constatam insa azi ca au aparut pericole mari si ca intreaga constructie “Europa” se afla intr-o furtuna perfecta. Sunt cel putin 7 crize care se suprapun peste batranul continent. Deci resimt si eu o ingrijorare in legatura cu schimbarile rapide, profunde si violente care au loc in structurile din care facem parte.
R.C. Ce inseamna pentru noi, ca tara, faptul ca se schimba regulile jocului la nivel international? Ar trebui sa ne schimbe prioritatile? Acum, ca se sparge valul care ne-a adus pana aici, nu e nevoie oare de o schimbare a modului in care am facut lucrurile pana acum?
V.I. In esenta, cred ca reperele sunt apartenenta la NATO si UE, si mai cred ca actuala criza este o oportunitate pentru Romania, cu conditia sa fim capabili sa generam consensul national pe temele mari.
R.C. Da-mi cateva astfel de teme.
V.I. Infrastructura, domnia legii, o politica inteligenta de reindustrializare a Romaniei, nu de catre stat, ci de catre capitalul strain si romanesc, educatie si sanatate.
R.C. Tu ce intelegi prin reindustrializarea Romaniei?
V.I. Sa-ti spun ce nu inteleg. Nu inteleg ca industrializarea trebuie sa o faca statul dupa modelul de dinainte de ’89 pe care il invoca unii nostalgici. Ea trebuie facuta de sectorul privat, statul asigurand infrastructura, forta de munca calificata, in clustere industriale, care, pe langa capacitate de productie, sa includa centre de cercetare dezvoltare, pentru a face ca business-urile sa prinda radacini in solul romanesc si sa fie mai putin tentate sa migreze.
R.C. Deci reindustrializarea se refera inclusiv la domeniul serviciilor. Nu inseamna doar otel, chimicale…
V.I. …pe cap de locuitor. Absolut. Foarte multa valoare adaugata se poate produce in domeniul serviciilor prin inglobarea de cat mai multa inteligenta.
R.C. Vasile, ne oprim aici. Multumesc pentru aceasta discutie interesanta si, cred eu, lamuritoare.
