Am participat recent la o conferinta pe teme de securitate regionala cu o participare internationala remarcabila. Bineinteles ca tema care a dominat toate prezentarile si dezbaterile a fost razboiul din Ucraina: ce l-ar fi putut preveni, cum decurge, ce castiguri/pierderi va aduce pentru Ucraina si Rusia. Si, avand in vedere evaluarile militare sintetizate mai jos, nu ar trebui sa fie o surpriza faptul ca proiectiile privind deznodamantul au fost optimiste.
Fortele NATO s-au pozitionat rapid si flexibil la granitele de est ale aliantei.
Motivatia armatei ucrainiene este remarcabila si nu fusese anticipata. Mai mult, un general american, care a avut o functie importanta de comanda, a plusat spunand ca dintre toate fortele armate cu care a intrat in contact, inclusiv cele americane, militarii ucraineni se dovedesc a fi cei mai inventivi.
Ucrainienii au inrolat in armata 700.000 de oameni, iar alti 100.000 doresc sa se inroleze. Un contrast izbitor cu criza de personal a armatei ruse.
Tarile NATO continua sa furnizeze echipament militar in volume substantiale si sunt gata sa continue acest proces.
Marea majoritate a ucrainienilor sprijina cu convingere recuperarea tuturor teritoriilor pierdute, reprezentand o sustinere puternica pentru orice decizie politica de a nu ceda si a continua razboiul.
Vestile sunt bune si nu pot decat sa sper ca ele se vor confirma. Insa, dincolo de o discutie despre punctele tari ale Ucrainei si sprijinului dat ei, o discutie cel putin la fel de atenta cred ca ar trebui sa se poarte in legatura cu punctele vulnerabile ale razboiului de aparare a Ucrainei. Pentru ca, o astfel de analiza ar ajunge probabil la concluzia ca principala vulnerabilitate nu este de ordin militar, ci provine din zona civila.
In timp ce rezilienta ucrainienilor este ferma si nu poate fi pusa la indoiala, rezilienta populatiei din tarile care vor suferi sub impactul embargoului energetic al Rusiei este mai putin certa. Desigur este foarte usor si “cool” sa arborezi steaguri ale Ucrainei, sa luminezi cladiri in galben si albastru, sa iti pui cocarde, ecusoane si asa mai departe. Nimic din asta nu cere cu adevarat un sacrificiu si costurile pe care le presupun sunt la ani-lumina distanta de costurile financiare si umane pe care le suporta ucrainienii.
Insa sa fii obligat sa reduci consumul de gaze sau electricitate prin preturi sau limitarea cantitatilor livrate, sa accepti o temperatura mai scazuta in casa, este o cu totul alta poveste. Este o situatie care, in cazul unor tensiuni sociale majore, ar putea pur si simplu sa duca la o schimbare de atitudine semnificativa a politicienilor din tarile NATO in legatura cu razboiul din Ucraina, facandu-i sa promoveze o incheiere rapida a razboiului in locul uneia juste.
Asta face ca veriga cea mai slaba a apararii Ucrainei sa nu fie de ordin militar, ci sa provina din zona civila a tarilor europene, mai ales din vestul Europei, mari consumatoare de energie importata si aflate la o distanta confortabila de zona de conflict. Un astfel de risc este cu atat mai mare cu cat calitatea comunicarii liderilor politici este indoielnica, fiind expresia unui leadership in mare suferinta in Europa si intr-o anumita masura chiar si in SUA.
Sa nu uitam ca, acum cateva luni, politicienii europeni, dar mai ales cei germani, isi “incurajau” propriii cetateni explicand imposibilitatea renuntarii la gazele rusesti pentru ca ar arunca strazile in bezna si ar aduce frigul in locuinte. Acum mesajul s-a schimbat si basculeaza intre un optimism exagerat de tipul “fiti linistiti nu veti avea cu nimic de suferit” si unul care incearca sa anticipeze “ce” evolutii in alimentarea cu energie/gaze s-ar putea intampla la iarna si “cum” am fi afectati de aceste lucruri. Au vreo sansa sa motiveze lumea sa accepte o astfel de situatie, sa le “cumpere” pledoaria pentru intransigenta fata de santajul Gazprom? Extrem de mica.
Pentru ca mai toti politicienii europeni fac o treaba foarte proasta in a explica “de ce” e necesara acceptarea unui astfel de sacrificiu si ce s-ar intampla in caz contrar. Practic, ei ignora in totalitate cat de important este ca orice proces de vanzare a unor produse, dar si a ideilor politice, sa inceapa prin a raspunde la intrebarea “de ce”, nicidecum la “ce” sau “cum”. Probabil ca daca liderii politici ar fi petrecut 18 minute pentru a vizualiza acest filmulet cu prezentarea lui Simon Sinek intitulat “Modul in care marii ideri ii fac pe altii sa actioneze” (How great leaders inspire action) abordarea lor ar fi fost diferita, comunicarea lor cu mult mai mai inspirationala si motivanta, iar noi, populatia civila a UE, am fi fost o veriga cu mult mai putin slaba a proiectului de aparare a Ucrainei.
Asa cum Sinek explica, comunicarea trebuie conceputa din centrul “Cercului de aur” (Golden circle) unde se gaseste “de ce” si continuata spre exteriorul cercului, trecand prin “cum”si “ce”. Explicatia rezida in faptul ca partea creierului responsabila cu deciziile este acea parte care reactioneaza la explicare “de ce-ului” si nicidecum la “cum” si “ce”.
Cu cat ni se va spune mai mult “stati linistiti nu veti fi afectati cu nimic”, cu atat mai greu va fi de explicat “de ce” va trebui ulterior sa acceptam o temperatura mai scazuta in locuinte. Oamenii nu vor face “ce” li se spune daca primul pas nu va fi o explicatie clara si motivationala care sa arate “de ce” ar trebui sa accepte si ce s-ar putea intampla la nivel geopolitic daca nu ar face-o. Din pacate, este exact ceea ce nu se intampla, motiv pentru care ramanem veriga slaba a rezistentei in fata agresiunii.
Un weekend placut!
