In martie 2014, Washington Post a realizat un studiu in SUA pe un esantion national reprezentativ in contextul invaziei Crimeei de catre Rusia. Intrebarea pusa a fost: cum ar trebui sa actioneze SUA in Ucraina?
In conditiile in care 2/3 dintre americani sustineau ca urmaresc situatia cel putin “oarecum indeaproape”, rezultatele sondajului au fost surprinzatoare. Desi doar unul din sase americani au putut identifica Ucraina pe harta, s-a descoperit o stransa corelatie intre ignoranta lor si preferintele in ce priveste calea pe care ar trebui sa o urmeze SUA: cu cat eroarea de pozitionare pe harta a Ucrainei a fost mai mare, cu atat apetitul pentru o interventie militara a SUA a fost si el mai ridicat. Cu alte cuvinte, cu cat populatia a fost mai ignoranta in ce priveste situatia geopolitica, cu atat a avut opinii mai ferme in ce priveste interventia militara a SUA.
Este doar o ipostaza a unei tendinte extrem de ingrijoratoare cu care ne confruntam, iar Romania nu face exceptie. Este vorba de o aversiune generala la opinia specialistilor intr-un domeniu sau altul. Ca este vorba despre utilizarea vaccinurilor, forma Pamantului, politica monetara a Bancilor Centrale, ca sa dau cateva exemple, oricine este calificat sa se pronunte si sa decida. Spoiala de cunostinte pe care internet-ul poate sa o ofere celor pana mai ieri novici creeaza iluzia unei discutii de la egal egal cu cei care au acumulat o experienta de o viata intr-un domeniu. Iluzia acestui egalitarism de carton face ca promovarea in functii de decizie la nivel de stat sa nu mai aiba competenta ca criteriu major in conditiile in care, nu-i asa, toti suntem la fel de competenti. In acest conditii, criteriile sunt mai degraba legate de afilieri la diferite grupuri si retele, iar sprijinul publicului se obtine prin lozinci populiste si nu prin abordari rational-stiintifice a problemelor cu care se confrunta societatea.
Astfel, ajungem la situatii in care oameni cu un fundament extrem de subtire sau inexistent ajung in functii de mare responsabilitate, unde sfarsesc prin a se califica eventual la locul de munca. Cel mai scump training pe care cineva l-ar putea primi… De aici pana la decizii care sfideaza orice ratiune stiintifica nu este decat un pas, decizii luate pe picior si fara nicio fundamentare trebuind sa fie apoi reversate cu un imens consum de resurse de catre corpul profesionistilor. Si uneori doar dupa ce si-au produs efectele dezastruoase.
In acest conditii, nu mai este de mirare ca ajungem sa discutam despre falsitatea schimbarilor climatice, despre inghetarea cursului de schimb sau a dobanzilor sau alte minunatii. Iar multitudine spetelor absurde ne arata ca aici nu este vorba doar de oameni carora puterea politica le creaza iluzia atotcunoasterii. E vorba de multimi de omenii obisnuiti, care cad usor in aceeasi iluzie, mai ales in conditiile in care retelele sociale le dau posibilitatea sa se grupeze in jurul acelorasi “adevaruri de necontestat”.
Aceste abordari de grup sunt un amplificator al unor tendinte individuale documentate de psihologi si numite“efectul Dunning-Kruger” dupa numele psihologilor care l-au studiat. Concluzia studiului lor este ingrijoratoare: cu cat cineva esta mai incompetent cu atat mai mare certitudinea ca este foarte calificat pentru ceea ce face. Aceasta tendinta nu doar ca ii afecteaza procesul decizional si rezultatele acestuia, dar il impiedica si sa constientizeze si sa corecteze situatia in care se gaseste.
Suntem atat de increzatori in noi insine si atat de siguri ca Adevarurile noastre sunt mai presus de oricare adevaruri ale altora, indiferent cine sunt ei, incat, de multe ori incompetentii sfarsesc prin a fi ultimii care realizeaza ca gresesc. Iar cand realitatea ii contrazice, fie apeleaza la crearea unei realitati paralele, fie apeleaza la o solutie fara gres: teoria conspiratiei.
Teoriile conspirationiste sunt ocazional populare in randul unor categorii ale populatiei, dar in unele cazuri si in randul elitelor mai ales din tarile cu tendinte autocratice. Asa cum mentionam in in postarea si “Si esecurile sunt tot ale noastre”, un studiu al European University Institute remarca ca, spre deosebire abordarile avute in secolului 20, regimurile autocrate contemporane au o cu totul alta abordare: “In loc sa isi propuna sa inaugureze “o noua oranduire”, astfel de regimuri simuleaza democratia, organizand alegeri pe care se asigura ca le castiga, mituind si cenzurand presa privata si nu interzicand-o, si inlocuind ideologia cu un resentiment amorf anti-occidental. Liderii lor beneficiaza de cele mai multe ori de o popularitate reala (dupa eliminarea rivalilor credibili) bazata pe “legitimitatea performantei”, o competenta perceputa ca asigurand prosperitatea si aparand natiunea impotriva amenintarilor externe si interne”. Din acest motiv apararea cu orice chip a “legitimitatii performantei” este cruciala si orice esec va trebui pus pe seama unor evolutii externe care nu pot ameninta perceptia de competenta a liderilor.
Iluzia unor competente inexistente exista peste tot in lume, iar ele sunt cu atat mai periculoase cu cat sistemul de accedere la putere nu are parte de un set clar de criterii de competenta, crescand astfel inclinatia spre abordari populist-utopice. Iar lipsa de educatie a populatiei nu face decat sa incurajeze impostura. Asa ceva este o bomba cu ceas la temelia oricarei natiuni.
Un weekend placut!
