Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Agresiunea impotriva Romaniei incurajata si de ei si de noi

Publicat la data de: 26-05-2017

Posted on: May 26th, 2017 by RaduC No Comments

Recent, asistand la prelegerea pe teme de securitate a unui domn general in rezerva, am invatat un nou termen: agresiune acinetica. Probabil ca nici dumneavoastra nu va este familiar, in conditiile in care am constatat ca o cautare in romana pe Google nu da aproape niciun rezultat. Este un termen care defineste acel tip de agresiune la care poate fi supusa o tara, in opozitie cu atacul clasic, care presupune echipamente militare aflate indeobste in miscare: tancuri, avioane, vapoare, rachete, infanteristi etc. Este un tip de agresiune la care astazi sunt supuse din ce in ce mai multe tari si care este purtata pe canale ne-ortodoxe.

O enumerare care nu isi propune sa fie exhaustiva ar identifica printre astfel de mijloace de agresiune: generarea de stiri false, atacurile cibernetice, finantarea anumitor miscari politice, cultivarea neincrederii in conducatori sau aliante, radicalizarea si polarizarea societatilor in scopul slabirii lor etc. Agresiunea acinetica a prins tarile din NATO nepregatite si de abia acum incep sa fie puse in aplicare strategii coordonate de contracarare. Rezultatele cred ca nu sunt convingatoare inca.

In aceasta actiune de raspuns coordonat s-a inrolat si Romania. Ca este vorba de centre de securitate cibernetica ce acopera, la solicitarea NATO, inclusiv securitatea cibernetica a Ucrainei, sau ca este vorba de infiintarea Laboratorului pentru Razboi Informational si Comunicare Strategica (LARICS), ca sa ma refer doar la doua proiecte, in esenta obiectivul este comun: neutralizarea agresiunilor acinetice. Demersuri similare vedem si in alte state europene, Romania nefiind nici pe departe o exceptie.

Si totusi exista o dimensiune pe care Romania este unica in acest tablou, prin faptul ca ofera o oportunitate unica celor care isi propun sa o agreseze acinetic. Aceasta vulnerabilitate este cu atat mai importanta cu cat, ca tara de frontiera, Romania se afla printre statele cu cea mai mare expunere geopolitica. Deoarece visul oricaror puteri regionale este existenta unor tari de frontiera cat mai slabe, cat mai usor de penetrat. Realitatea ne arata ca si in cazul altor tari de frontiera un astfel de obiectiv este tintit prin cultivarea neincrederii, a dezbinarii si frustrarii generale, prin punerea la indoiala a sistemelor liberale.

Insa in cazul Romaniei toate acestea vin cu un bonus. Bonusul oferit de posibilitatea de a sapa la temelia dezvoltarii economice a tarii prin incurajarea, alimentarea unui sentiment adanc inradacinat in societate. Acel sentiment de neincredere profunda in modul in care este gestionat banul public, sentiment care a dus de ani de zile la o presiune permanenta in directia scaderii bugetului national raportat la PIB (Produsul Intern Brut), adica la marimea economiei.

Incurajarea la nivelul opiniei publice a aspiratiilor pentru cheltuieli cu educatia si sanatatea, care, raportate la PIB, sa aiba un “nivel european”, concomitent cu incurajarea scaderii impozitelor, este Ignorancereteta sigura care duce in final la generarea frustrarilor colective ce nu fac decat sa slabeasca o natiune. Iluzia statului utopic cu cheltuieli bugetare generoase si venituri minuscule este cat se poate de atractiva, chiar daca economic nu are niciun sens. Si tocmai pentru ca este atat de atractiva, clasa politica din ultimul deceniu s-a repezit sa o satisfaca.

O arma perfecta pentru o agresiune acinetica astazi, care, pentru a-si atinge scopul, nu trebuie decat sa intretina o astfel de iluzie. Incet, incet, crapaturile economiei se largesc, iar dezintegrarea ei va servi perfect obiectivului avut in vedere: oprirea investitiilor publice, mentinerea in subdezvoltare a zonei de … est a tarii (deci asigurarea penetrabilitatii ei), teribila frustrare a populatiei prin servicii de sanatate si invatamant subfinantate, pierderea increderii in liderii tarii, incurajarea indiferentei tinerilor si a emigrarii lor. O tara de frontiera cu astfel de crapaturi este o victima sigura, cu atat mai mult cu cat faliile de dezvoltare dintre regiunile istorice vor continua sa se largeasca.

Eronat, vor spune unii. Cum sa fim victima, cand tocmai au crescut cheltuielile de aparare la 2% din PIB? Intrebarea pe care militarii ar trebui sa si-o puna este “pentru cat timp?”. Pentru ca o tara care in loc sa se dezvolte economic echilibrat si sustinut urmeaza cantecul sirenelor vazute sau nevazute ce o incurajeaza sa isi scada veniturile bugetare nu are cum sa sustina pe termen lung un astfel de buget de aparare. Desi, culmea, pastrarea lui la acest nivel ar putea servi de minune agresorului. 

Coexistenta dintre un buget de aparare la standardele europene si bugete de sanatate si educatie la standarde africane va fi calea sigura pentru a transforma, in perceptia publica, armata intr-o casta. chelt-mil-vs-venit-bugIn spiritul agresiunii acinetice, aceasta fisura aparuta intre armata si populatie ar veni manusa, si cu cat o astfel de discrepanta majora va fi mentinuta mai mult, cu atat mai bine. Pana la urma, armata este in momentul de fata in topul increderii populatiei, deci orice fisura in acest fundament de incredere, prin alocarea, ca tara europeana, a celui mai mare procent din veniturile bugetare pentru aparare, nu ar face decat sa subrezeasca in timp simpatia populatiei, din cauza perpetuarii lipsurilor in alte domenii.

Exista si opinii care sustin ca, de fapt, Romania nu se confrunta cu o situatie de anormalitate. Pentru ca statele europene dezvoltate, in perioada lor initiala de dezvoltare, au avut si ele venituri bugetare raportate la PIB scazute, raport ce a crescut apoi odata cu gradul de dezvoltare economica si institutionala a tarii. Cu alte cuvinte, gradul de colectare a putut fi imbunatatit doar in timp, odata cu atingerea unor standarde mai inalte de dezvoltare.

Intr-adevar, daca analizam ultimii 50 de ani vom observa ca multe state vest europene au plecat de la o pondere a veniturilor din taxe si impozite de aproximativ 30%, pentru a ajunge acum la 43-50%. Problema este ca Romania, dupa 25 de ani, nu doar ca nu reuseste sa treaca pragul de 30%, dar politicile fiscale planificate pentru urmatorii ani nici nu ne dau sperante in acest sens. Ceea ce sugereaza ca ceva este profund in neregula.

Pentru ca problema nu tine de fapt de gradul de dezvoltare economica, un argument pertinent in acest sens fiind servit de presedintele Consiliului Fiscal care spunea: “Daca Romania ar avea aceleasi venituri raportate la PIB ca si Bulgaria, am avea surplus bugetar”.

La finalul prezentarii domnului general am indraznit sa ii pun o intrebare. “Nu considerati bugetul minuscul al Romaniei o problema de securitate nationala?”

“Imi pare rau, nu ma pricep la subiecte economice”, a raspuns domnia sa.

Un weekend placut!

Share on FacebookShare on LinkedIn

Cititorii acestui material sunt rugati sa consulte disclaimer-ul
prezent in Termeni si conditii de utilizare a continutului

Daca doriti sa lasati un comentariu cu privire la acest articol o puteti face aici

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :