(R*) Raspunsul aparent mai eficient al Chinei la pandemie realimenteaza o discutie mai veche legata de succesul economic al acestei tari. Cifrele sunt graitoare. Conform Bancii Mondiale, pana in 2018, 800 de milioane de oameni fusesera scosi din saracie, China avand astfel o contributie majora la micsorarea de la 40% la 10% a populatiei aflate intr-o astfel de situatie. De aici pana la glorificarea sistemului politic chinez nu este decat un pas, pe care unii analisti il fac nepermis de usor: sistemul chinez este superior sistemul occidental si exista riscul sa se impuna ca un model.
Un astfel de rationament functioneaza dupa urmatorul model “logic”. Avand in vedere ca
A. China este o tara comunista/autocrata
B. China a avut un mare succes economic
atunci rezulta ca
C. Daca vrei sa ai succes economic, trebuie sa ai un regim autocrat precum cel chinez.
Bineinteles ca o astfel de logica este franta. Pana la urma, nu exista nimic care sa dovedeasca faptul ca, daca in China s-ar fi construit o societate democratica, aceasta nu ar fi putut prospera intr-un mod similar. Nu trebuie uitat faptul ca dezvoltarea Chinei a avut la baza marile capitaluri venite din tarile dezvoltate carora acum doreste sa le dea lectii de eficienta economica si democratie. Sa intelegem cumva ca aceste companii au fost atrase in China de sistemul politic autocrat si ca in cazul unui regim democratic nu ar mai fi venit? Bineinteles ca nu are niciun sens.
Marile investitii de capital in Rusia, Arabia Saudita sau China arata ca investitorii nu au prea multe scrupule cand este vorba de oportunitati importante cu foarte multe zerouri, fie ca ele se cheama resurse minerale sau piete de desfacere. Asta este ceea ce conteaza, motiv pentru care, asa cum scriam in “Cat de scurta va fi memoria marilor capitaluri?” , am indoieli serioase ca vom vedea o marginalizare economica a Chinei de catre marile companii occidentale ca urmare a netransparentei legata de pandemie. Sau, in orice caz, nu fara o compensare generoasa din partea tarilor de provenienta.
Iar intrarile de capital, cuplate cu mentinerea timp de decenii a unui curs de schimb subevaluat (si ca urmare a unui surplus substantial de cont curent), au dus la acumulari masive de valuta care permit acum guvernului sa tina in viata colosi falimentari, sa subventioneze pretul de dumping al otelariilor, sa finanteze zeci de tari mai mult sau mai putin solvabile printr-un proiect precum “O centura, un drum” sau sa achizitioneze companii tehnologice occidentale si resurse minerale in tarile in curs de dezvoltare.
In acelasi timp, o alta intrebare ar trebui de fapt pusa. Este criteriul economic singurul valabil in definirea succesului unui sistem? Cu alte cuvinte, chinezii de dragul prosperitatii economice, chiar apreciaza sistemul politic chinez? Adica, oferindu-li-se un sistem democratic pluripartinic l-ar refuza preferand partidul unic care, pe zi ce trece, utilizand avansurile tehnologice, seamana din ce in ce mai mult cu Big Brother? Chiar sunt fericiti de sistemul de credit social care le va da note si acces la anumite libertati in functie de cat de “cuminti” sunt? Prin “cumintenie” intelegand, printre altele, sa laude guvernul si sa nu il critice pe retelele sociale, sa nu raspandeasca zvonuri pe retelele sociale sau sa nu participle la proteste considerate de autoritati ca fiind ilegale.
Sa presupui ca o astfel de societate ar putea deveni un model pentru societatile occidentale dezvoltate ar fi o mare naivitate. Nimeni din Europa de Vest si cu atat mai putin din Europa de Est nu viseaza la un regim politic autocrat cu un partid unic. Ceea ce nu inseamna ca nu exista un alt gen de pericol: declararea prematura a decesului populismului.
Populistii au inceput sa piarda din viteza prin asocierea lor cumulata sau separata cu cazurile de mare coruptie (Israel, Brazilia) sau cu managementul prost al raspunsului la pandemie (SUA, Brazilia, India). Iar atunci cand vine vorba de hotie institutionalizata sau de sanatate, opinia publica arunca la gunoi pretinsa onestitate si competenta a celor care avanseaza promisiuni populiste.
Cu toate acestea, nu ar trebui sa credem ca valul populist a trecut. Sa nu uitam ca unul din motivele importante care l-a generat a fost polarizarea economica si decuplarea partidelor “main stream” de la agenda economica a cetateanului. In conditiile unei polarizari economice din ce in ce mai preocupante in tarile dezvoltate, principalele partide politice aveau cu totul alte prioritati, ascunzand sub pres inegalitatile din ce in ce mai flagrante care apareau in societate. Asta a reprezentat vant in pupa partidelor si liderilor populisti, care s-au grabit sa identifice vinovatii: strainii si elitele.
Vestea proasta esta ca aceste “gloante” vor ramane in continuare la dispozitia tragatorilor populisti. Dupa o pauza luata in contextul pandemiei, valurile migratorii au toate sansele sa revina. In acelasi timp granitele deschise vor continua sa fie prezentate ca o sursa de raspandire a oricarei pandemii viitoare.
Pe de alta parte, statisticile economice arata ca, in perioada pandemiei, ecartul dintre bogatii si populatia planetei a crescut si mai mult. Prabusirea economica temporara a fost folosita ca o oportunitate de achizitii de catre cei care aveau suficient de mult capital la indemana. Fenomenul a fost amplificat de politicile bancilor centrale care, prin tiparirea de bani, au inflatat activele financiare si imobiliare detinute majoritar de elitele economice. Afacerile mici si mijlocii, creatoare ale clasei de mijloc, s-au luptat cu supravietuirea sau pur si simplu au disparut.
Atata vreme cat partidele main stream nu vor trata cu seriozitate maxima acest clivaj in crestere intre cei bogati si restul populatiei, precum si temerile legate de tensiunile sociale induse de o emigratie scapata de sub control, politicienii populisti vor avea sanse reale sa revina la putere in societati democratice. Insa modelul chinezesc nu are nicio sansa sa se impuna.
Un weekend placut!
- Republicat
