Cu Sergiu Manea ma cunosc de peste 16 ani, de pe vremea cand imparteam un birou de 9 metri patrati in trezoreria bancii ABN AMRO din Bucuresti. Este o persoana cu peste 20 de ani de experienta in zona pietelor financiare, iar evaluarile sale legate de provocarile cu care ne confruntam ca natie, dar si ca civilizatie ma intereseaza astazi, in primul rand din postura sa de profesionist, rugandu-l sa-si scoata astazi “palaria”de presedinte al BCR.
R.C. Sergiu, din perspectiva unei persoane cu experienta ta, daca te uiti la evolutiile economiei globale, ale pietelor financiare, cat de exceptionale sunt vremurile pe care le traim? Sau, de fapt, am mai trecut prin asta…
S.M. Ne aflam intr-o etapa de evolutie economica, evolutie sociala, poate alimentate de globalizare si mai ales de globalizarea prin tehnologie si date, nu de globalizarea prin forta capitalului. De aceea, cred ca traim mai degraba momente in evolutie.
R.C. Si totusi, insist. Daca ne uitam la bilantul Fed-ului, are o marime istorica. In acest context crezi ca bancile centrale mai mult au stricat sau au ajutat prin politicile lor monetare?
S.M. Cred ca Fed-ul a inteles devreme faptul ca iesirea dintr-o criza provocata de indatorare in primul si in primul rand are nevoie de un cumparator de ultima instanta. Banca Central Europeana a inteles asta destul de tarziu.
Problema este insa ca poti injecta in piata oricat de multa lichiditate, ajuta pe termen scurt, insa bancile centrale au nevoie de transmisie. Iar transmisia observam ca se face pe alte canale decat cel de lichiditate. Pentru ca, pana la urma, este esential ca masina economiei reale sa fie repornita. Iar economia reala are probleme de acces, nu de lichiditate, acces care presupune riscul de credit.
Si atunci intrebarea este: ok, daca am nevoie de un mecanism de trasmisie, nu cumva acel mecanism la nivel european ar trebui realizat prin intermediul unui proces de garantare de catre state a finantarii IMM-urilor?
R.C. Dar de ce in SUA aceste injectii de lichiditate par sa fi avut succes si in Europa nu? E vorba doar de alegerea corecta a momentului interventiei, sau de ceva mai mult?
S.M. E vorba de un cumul de factori. Pe de o parte, economia americana si-a dovedit rezilienta prin aceea ca traverseaza ciclurile economice mai rapid decat economia europeana. Recunoasterea creditelor neperformante a fost foarte rapida in SUA., Fed-ul intrand ca supraveghetor intr-un proces foarte pragmatic si foarte conservator. Rolul mai important al pietelor de capital in finantarea economiei (70% din finantare), sau in descarcarea unor instrumente de credit aflate in bilanturile bancilor comerciale, a dus la o asanare mai rapida si la crearea unui context in care bancile americane, odata ce au rezolvat problema mostenirii grele, au putut sa mearga spre crearea de business nou. Mai mult, masurile economice luate dupa 2008, care au dus la o restartare a industriei americane, au creat din nou rezilienta, pentru ca profitabilitatea creeaza capital, iar capitalul da rezilienta.
Eu nu cred intr-o Europa cu un euro tare si un alt euro slab, intr-o Europa cu doua viteze. Iesirea a 1-2 tari din zona euro va fi sfarsitul monedei unice.
R.C. Cat de optimist esti in legatura cu viitorul UE? Te astepti sa fim martorii unei crize majore existentiale?
S.M. Din pacate, Europa, in pofida unei idei initiale supergeneroase si superaplicabile de creare a unui spatiu economic si de valori comune, s-a caracterizat in ultimii 15 ani prin doua cuvinte: “muddle through”, daca vreti colocvial „s-a descurcat cumva”. S-a descurcat, dar nu a creat o aspiratie la nivelul cetatenilor.
Paradoxul este urmatorul: daca Europa intra din nou in criza, indiferent ca acel factor declansator se cheama Italia, Spania sau Franta, sau daca Europa reuseste sa intre intr-un ciclu prin care creeaza din nou bunastare si prosperitate, ambele scenarii vor genera mai putina Europa. In acest moment nu stiu care scenariu ar putea sa duca la mai multa integrare.
Ar trebui sa vorbim mai putin si sa facem mai mult pentru integrare: spatiul Schengen, alinierea reformelor pe piata muncii si asa mai departe, dar nu la modul declarativ, ci la modul unui laborator de idei care sa identifice best-practice pentru a fi apoi replicate si in alte tari.
Intrebarea este: existenta zonei euro ajuta Europa sau nu? Se poate realiza un compromis in jurul monedei unice? Din pacate vom reveni tot la discutia de mai multa sau mai putina Europa. Noi avem o moneda unica care circula in spatiul European, dar care nu sufera niciun fel de comparatie cu situatia dolarului american. Vorbim de economii si populatii comparabile, dar ceea ce lipseste este un stat federal. In schimb, avem o moneda care incearca sa fie compromisul unui drum economic comun al unor tari care mai de care mai diferite: istoric, cultural, economic. De ce un compromis? Pentru ca euro sa aiba o sansa trebuie sa i se dea o sansa. Eu nu cred intr-o Europa cu un euro tare si un alt euro slab, intr-o Europa cu doua viteze, dupa cum nu cred in euro daca ne punem problema de a avea mai putin integrare europeana. Iesirea a 1-2 tari din zona euro va fi sfarsitul monedei unice.
R.C. In contextul european fluid de astazi, cum vezi pozitionata Europa Centrala si de Est?
S.M. Europa Centrala si de Est (ECE) a demonstrat ca ramane o zona de crestere, o zona care traieste povestea expansiunii in interiorul unei structuri economice si de securitate destul de solide. Cred ca ECE traieste Europa.
R.C. Nu ti se pare totusi ca semnalele sunt contradictorii? Tari care in ultimii 10-15 ani au beneficiat de pe urma unei Europe integrate, in momentul de fata par sa isi doreasca o inversare a integrarii…
S.M. Din punctul de vedere al integrarii sociale si economice in Europa, cred ca sunt foarte putine semne de intrebare, in pofida declaratiilor oficiale. Hai sa ne gandim ca o tara utopica din Est, sa o numim Estia, se rupe complet, pentru a fi singura. Ce poate face ea? Va crea si mai mult context pentru prosperitatea propriilor cetateni: educatie, tehnologie, infrastructura, calitatea vietii. Dar acest context va crea tocmai conditiile necesare ca firmele europene sa vina sa investeasca in acea tara. Deci vom avea mai multa, sau mai putina Europa, in pofida intentiilor initiale? Pentru ca, pana la urma, despre asta e vorba, despre crearea de prosperitate. Prin asta se masoara succesul. Si ca sa creezi prosperitate vei crea deschidere, transparenta, adica vei apela la valori de baza ale UE.
Convergenta nu poate fi decat una singura: reala.
R.C. Pai atunci ar trebui sa ne mai propunem ca tara sa aderam la zona euro?
S.M. Eu cred ca iar vrem sa incepem povestea cu rezultatul si riscam sa cadem in capcana convergenta vs. divergenta. Convergenta nu poate fi decat una singura: reala. Si nu ma refer absolut deloc la parametrii macro, ci la puterea de cumparare a gospodariilor din Romania. In momentul in care ea se va afla in jurul unei medii europene la nivel sustenabil, de abia atunci putem avea o discutie. Iar decizia aderarii la euro, in acel moment, va fi una mai degraba formala. Trebuie sa ne propunem sa cream context, obiectiv pentru care sa avem un plan care sa faca Romania sa produca suficient capital, bunastare si prosperitate pentru cetatenii sai.
In ultimii 3-4 ani, mediul privat a continuat sa isi perfectioneze modelul de management, modelul de organizare, modelul operational, astfel incat sa faca fata provocarilor pe care le aduce noua economie. Problema este ca, in momentul asta, mediul privat atinge niste limite din cauza contextului ramas nemodificat.
Vorbim despre infrastructura, transport, logistica, comunicatii s.a.m.d. Vorbim despre probleme in educatie, care se reflecta in aceasta capcana in care suntem pe punctul sa cadem, capcana veniturilor medii, dar capcana care e anuntata si de faptul ca sunt zone in care forta de munca calificata e o problema. Vorbim in al treilea rand despre tehnologie, cercetare-dezvoltare. Si, nu in ultimul rand, calitatea vietii, adica conditii de locuit si sanatate. Toti acesti patru piloni creeaza potential. Dar acestia sunt o conditie necesara, nu si suficienta. Pentru ca, in plus, ar mai trebui reformat statul ca administrator de avere sau facilitator de colectare de taxe si impozite. Acestea fiind realizate, sunt convins ca Romania nu va avea o problema sa isi gaseasca locul in UE, indiferent de organizarea sa viitoare.
Cred in echilibrul dintre capitalul strain si cel autohton. Este absolut critic sa oferim context unor investitii straine, care se afla cat mai sus pe lantul trofic tehnologic
R.C. De acord. Dar ce ne facem cu lipsa acumularii de capital autohton? Exista scurtaturi, inlocuitori?
S.M. Scurtaturi nu, inlocuitori da. Conform unor evaluari ale BNR, economia romaneasca este subcapitalizata cu aproximativ 11 miliarde de euro. Exista modalitati prin care aceasta lipsa poate fi suplinita. In primul rand, prin fonduri europene, care sunt de fapt injectii de capital in economie. In al doilea rand, celelalte instrumente si utilitati ale UE: planul Junker, diverse forme de garantare pe care ar trebui sa le folosim. In al treilea rand, ar trebui sa redescoperim parteneriatele public-private in lucrarile de infrastructura. Si asta, fara sa iesim cu declaratii de genul celor vazute la autostrada Comarnic-Brasov, prin care toate cash flow-urile pe urmatorii 30 de ani erau insumate fara a fi discontate pentru factorul timp si rezulta cea mai scumpa autostrada.
Diferenta pe care o face PPP este foarte simpla. Intre a-ti construi din capitalul propriu, chiar si cu un imprumut, o autostrada si a o construi cu un PPP, diferenta consta in faptul ca, atat timp cat va exista acea autostrada, in PPP nu va trebui sa te intereseze nimic. Nici ca ploua, nici ca ninge, nici intretinerea. Practic, cel care va opera acel proiect va fi responsabil pentru rezolvarea oricaror probleme, asumandu-si costurile aferente. Ar trebui sa ne uitam la exemplele din jurul nostru: Ungaria, Slovacia, care au reusit sa creeze intr-o structura PPP lucrari de infrastructura extrem de folositoare intr-un timp relativ scurt. Iar termenul “folositor” l-am utilizat nu intamplator.
Cred ca surmontarea sau suplinirea lipsei de capital prin folosirea instrumentelor enumerate, sa le spunem clasa A, trebuie sa fie rodul unei strategii asumate, astfel incat selectia proiectelor sa aiba la baza in primul rand utilitatea lor pentru tara.
R.C. Cine se afla in a doua grupa de surse de capital?
S.M. A doua grupa include in primul rand investitiile straine directe (ISD). Este esential ca ele sa urce pe treptele crearii de valoare. Acum vreo cateva luni, Daimler spunea ca va construi o mare fabrica in Rusia, o fabrica in Polonia, inca o fabrica in Ungaria si un centru de reparatii pentru cutii de viteze in Romania. Mi-ar fi placut sa fie invers. ISD in economia reala sunt absolut critice, pentru ca ele vor antrena orizontala, care va angaja oameni in Romania. Sunt companii romanesti, detinute de romani, care au atins deja perfectiunea tehnologica si operationala ceruta de campioni ai industriei de automobile.
Eu cred ca in orice tip de ciclu si in orice tip de perioada istorica exista economii si societatii tractoare, dupa cum exista si categoria celor tractati. Ceea ce este foarte clar in aceasta lume confuza este ca economiile care sunt centre de valoare adaugata vor fi cele care vor genera progres. Ceilalti vor tinde sa convearga spre ele fie prin primirea relocarii unor industrii care si-au depasit ciclul de viata in tarile-tractoare, dar care sunt necesare in continuare, fie prin furnizarea de servicii auxiliare catre economiile-tractoare.
De fapt, eu cred in echilibrul dintre capitalul strain si cel autohton. Si mai cred ca, daca vorbim de patriotism economic avand ca obiectiv dezvoltarea capitalului autohton, este absolut critic sa oferim context unor investitii straine, care se afla cat mai sus pe lantul trofic tehnologic, astfel incat sa “fortam” Romania sa creeze cat mai multa valoare.
A doua grupa mai include si sursele autohtone, pe care le-as numi fonduri de pensii sau de investitii, definite deja de legi existente, sau un fond al statului roman care va mobiliza activele statului.
R.C. Esti un adept al unui astfel de fond? Nu ai temeri?
S.M. Nu am temeri si cred in el atata vreme cat va avea un nivel clar in ce priveste guvernanta si transparenta. De ce cred? Cred pentru ca exista deja fonduri in Romania administrate in mod corect si coerent si care vor putea genera presiune competitiva (peer pressure) pe un astfel de fond. In primul rand ca model de guvernanta.
Va trebui sa cream un context pentru ca firmele sa primeasca injectii de capital de la fondurile de pensii sau de la alte tipuri de fonduri
Revenind la fondurile de pensii si celelalte fonduri, cred ca ar trebui sa modificam putin legea. Fondurile de pensii joaca in momentul de fata un rol doar pe pietele financiare “publice”. Adica pe bursa.
Si ma tem ca Romania nu are nevoie de actori foarte agresivi in acest tip de piata astazi. Pentru ca crearea de valoare in Romania si lipsa de capitalizare nu o constatam acolo. O constatam la nivelul pietei financiare “private” sau private equity. Si cred ca legea ar trebui sa permita cumva alocari in private equity si sa oblige chiar alocarea in private equity, fortand astfel aparitia unui numar din ce in ce mai mare de cautatori de talente. Dar pentru un tango e nevoie de doi. Va trebui sa cream un context si pentru companiile mijlocii care au actionari responsabili, au o piata, au un viitor, pentru ca ele sa primeasca injectii de capital de la fondurile de pensii sau de la alte tipuri de fonduri. Chiar si de la fondul de administrare a averii statului.
R.C. Deci viitorul pare sa ne ofere foarte putine momente de plictiseala si ramane doar sa ne hotaram daca vom vedea cu predilectie jumatatea plina sau cea goala a paharului.
S.M. Intotdeauna jumatatea plina, iar jumatatea goala o vom privi ca pe o oportunitate
R.C. Sergiu, multumesc pentru aceasta discutie.
