In ultima perioada, odata cu aparitia “Memorandumului pentru demararea demersurilor privind crearea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii”, prescurtat FSDI, s-au intensificat dezbaterile pe marginea oportunitatii infiintarii unui astfel de fond. Cred ca este un proiect ambitios si, din pacate, istoricul de administrator al statului roman nu il recomanda ca o entitate capabila sa demareze si sa duca la bun sfarsit un astfel de proiect. Deci riscurile sunt mari.
In opinia mea, exista doua conditii absolut esentiale pentru ca un astfel de fond sa aiba o sansa de succes. In primul rand, definirea foarte clara a obiectivului sau, a mandatului sau, a motivului pentru 
care se infiinteaza. Ceea ce ma ingrijoreaza in momentul de fata este faptul ca asteptarile legate de fond sunt total confuze si nerealiste. Masura confuziei este sugerata din plin de faptul ca, in sprijinul motivatiei existentei unui astfel de fond care se doreste sa investeasca in dezvoltarea Romaniei, se amintesc modelele oferite de Norvegia, Italia, Franta, Polonia sau tarile arabe. Problema este ca mandatele acestor fonduri sunt total diferite intre ele.
De exemplu, un fond suveran precum cel al Norvegiei nu are absolut nicio similitudine cu FSDI. In primul rand datorita motivului existentei lui. Fondul suveran al Norvegiei a fost creat pentru a fi utilizat, in perspectiva, ca un fond de finantare a pensiilor viitoare in momentul in care petrolul se va termina. Totusi, 4% din fond, ceea ce echivaleaza cu castigul mediu anual de capital, poate fi folosit de bugetul statului. Cu active in valoare de aproximativ 900 de miliarde de dolari, este unul dintre cele mai mari fonduri de acest tip.
A doua diferenta majora provine din faptul ca investitiile sale sunt directionate doar pe pietele financiare internationale, deci nimic in Norvegia, in active majoritar lichide si plecand de la urmatoarea alocare strategica: 60% actiuni, 35-40% obligatiuni, maxim 5% investitii imobilare.
Mai apropiat cumva de un fond de dezvoltare nationala este cel de al doilea fond norvegian, care este de peste 40 de ori mai mic si care investeste 85% in Norvegia si restul in alte tari scandinave. Dar si acesta investeste 60% din active in actiuni, cu preponderenta listate.
Mai mult, fondurile suverane precum cele din Norvegia si tarile arabe sunt administrate ca fonduri de investitii de la care se asteapta sa maximizeze randamentul investitional prin plasamentele pe care le fac. Asta isi propune si FSDI? Practic e imposibil de spus. Pentru ca atunci cand anunti ca principalele investitii ale FSDI vor fi un spital republican si 8 spitale regionale, despre ce randament investitional vorbim? Acestea vor fi pur si simplu cheltuieli, care nu vor intoarce niciun fel de venit in Fond.
Dar pentru a face lucrurile si mai complicate, aparent Fondul isi doreste si participarea la recapitalizarea unor firme de stat care, da, ar putea sa produca randamente investitionale prin dividendele pe care le platesc. Deci cum faci managementul performantei unui fond care a investit, pentru simplitate, intr-un spital si o companie? Orice administrator de fonduri iti va spune ca asa un ghiveci nu se face, fiind extrem de greu de administrat si evaluat.
De altfel, nu ai cum sa faci performanta ca administrator avand pretentia ca te pricepi la constructia de spitale, cai ferate rapide, autostrazi, companii din industria extractiva, prelucratoare, auto, a procesarii agroalimentare, siderurgica, de armament si de aparare. Si pe langa toate acestea, sa mai creezi pe ici pe colo si companii de la zero (un lucru pe care, apropo, niciun fond de investitii nu l-ar face de unul singur, fara un co-investitor expert in acel domeniu de la care sa plece de fapt initiativa).
La o asemenea complexitate si varietate a proiectelor nu exista decat doua variante: fie lucrurile vor sfarsi prin a fi scapate de sub control, cu pierderile financiare asociate, fie costurile administrarii vor fi nejustificat de mari. In ambele cazuri, performanta financiara a unui astfel de proiect ar fi foarte discutabila. Deci este imperios necesara micsorarea numarului de activitati si de domenii in care FSDI isi propune sa activeze.
Da, dupa cum observati, “performanta” este cuvantul cheie in jurul caruia se invartesc toate comentariile de mai sus. Pentru ca evaluarea performantei unui fond de investitii se poate face doar daca acesta are un mandat foarte clar, care ii stabileste o serie de obiective cuantificabile, in baza carora sa ii poata fi evaluata perfomanta. In lipsa unui mandat clar, nu exista obiective clare si, ca urmare, nu se va putea stabil in ce masura administratorul fondului performeaza sau nu. Banuiesc ca nu ne dorim acest lucru.
Lucrurile nu sunt clarificate nici macar de Memorandumul Ministerului, care vorbeste despre “dezvoltarea si finantarea proiectelor de investitii rentabile si sustenabile in sectoare competitive”, referindu-se in acelasi timp la contributia FSDI la “cresterea lichiditatii pietei de capital”. Cum s-ar putea realiza asta prin investitii in 9 spitale si in infrastructura de transport de utilitate publica, pentru mine ramane un mister.
A doua conditie esentiala pentru ca FSDI sa opereze intr-un mod eficient si cu impact economic maxim este asigurarea unei guvernante de inalta calitate profesionala. Asta presupune neutralitate politica, transparenta, responsabilitati si ierarhii clar stabilite, precum si oameni care chiar au experienta in acest gen de activitati. In acest context, punerea unui astfel de Fond sub umbrela unui minister mi se pare discutabila. Cred ca de fapt el ar trebui sa aiba un Consiliu de Supraveghere format din profesionisti numiti mai degraba de Parlament, sau, de ce nu, daca tot ne place Norvegia, aflat sub umbrela BNR.
In al doilea rand, executivii si personalul chemat sa lucreze in FSDI ar trebui selectati pe niste criterii profesionale clar stabilite, pentru a nu da loc interpretarilor. Si ma vad nevoit sa ma intorc la importanta existentei unui mandat clar. Deoarece selectia profesionistilor nu se poate face decat prin prisma unui mandat care va defini in mod implicit profilul experientei pe care acesti oameni vor trebui sa o aiba pentru a administra Fondul.
In final, marturisesc ca privesc cu scepticism vizita preconizata in Polonia pentru a invata de la ei cum se organizeaza un astfel de Fond, iar informatiile primite ar trebui tratate cu mare precautie. In primul rand, pentru ca Fondul polonez are mai putin de un an vechime, deci cu greu se poate vorbi de o experienta care sa fie relevanta in vreun fel. In al doilea rand, pentru ca si mandatul fondului polonez este ametitor de variat si confuz.
Cred ca un astfel de fond romanesc, atata vreme cat este facut cu buna credinta, poate sa gaseseasca suficient de multi profesionisti in Romania care sa asigure functionarea lui optima. Cu conditia insa a respectarii celor doua conditii de mai sus.
Un weekend placut!
