Am fost invitat zilele acestea la o conferinta a antreprenorilor de succes din Romania pentru a prezenta asteptarile mele legate de evolutiile macro in 2017. La urma urmei, este o traditie cel putin a ultimei decade ca, la inceput de an, mediul de afaceri sa isi doreasca sa faca anul in curs mai predictibil.
Si totusi, interventia mea s-a referit intr-o mica masura la 2017. Deoarece cred ca miza momentului nu este anul 2017. Anul in curs este doar un element de detaliu al tabloului general si cred ca am face o mare greseala daca in analiza perspectivelor ne-am limita doar la el.
Sigur, am putea expedia rapid si superficial perspectivele economice ale acestui an spunand ca inflatia la sfarsit de an va ajunge la o valoare aproape ideala, de 2%, ca cresterea economica, chiar daca probabil mai scazuta ca in 2016, va ramane printre cele mai mari din Europa, ca impozitele isi vor continua drumul spre noi si noi minime. Cresterile salariale vor ramane substantiale si consumul va inregistra si el rate bune de crestere, ceea ce va face ca problema mediului de afaceri sa fie mai degraba cum sa satisfaca cererea si nu cum sa o gaseasca.
Cu o astfel de imagine la minut, toata lumea ar putea sa plece linistita acasa pentru a-si imbunatati planurile de afaceri, pentru a gandi ce dividende mai distribuie sau ce investitii mai face. Ar fi o miscare pripita. Pentru ca noi am mai fost aici…
Am mai fost in situatia in care economia Romaniei crestea cu cifre record. Am mai fost in situatia in care consumul “trecea prin tavan”. Insa problema noastra este ca volatilitatea economiei romanesti este una dintre cele mai mari din Europa. Adica avem cifre record de crestere, dar si cifre record de scadere in recesiune. Tocmai datorita faptului ca politicile fiscale ale Romaniei, in loc sa incerce sa modereze miscarile extreme ale economiei, nu au facut decat sa le alimenteze. Asa cum se intampla si acum: intr-un context de crestere economica record, aplicam noi si noi stimulente fiscale.
Deci cred ca, de fapt, perspectiva anului 2017 nu ne da motive sa plecam linistiti acasa, pentru ca suntem intr-un context in care, poate mai mult ca niciodata, mediul in care operam trebuie analizat in dinamica lui. Si pentru ca a sosit poate momentul ca mediul de afaceri din Romania sa isi asume un rol pe care nu si l-a asumat niciodata pana acum.
Spun ca mai mult ca niciodata ar trebui sa analizam evolutia mediului in dinamica deoarece suntem martorii, sa speram ca in curand nu si victimele, unor evolutii geopolitice nu doar rapide, dar care, odata consolidate, vor avea consecinte pe termen lung, definind istoria viitoare a Romaniei. Nota bene, evolutiile economice in pietele dezvoltate de interes pentru noi sugereaza riscuri in scadere.
In SUA, economia da de mai multa vreme semne de revenire, iar Fed pregateste momentul cresterii dobanzii de referinta. Stimulul fiscal prin investitii in infrastructura si cheltuielile militare in crestere nu vor face decat sa stimuleze economia SUA, evolutie care ar putea fi atentuata numai de intrarea intr-o politica izolationista.
Europa da si ea semne incurajatoare de revenire economica insotita de mult asteptata crestere a inflatiei, iar retragererea SUA de pe pietele asiatice va reprezenta o minge ridicata exceptional la fileu pentru economiile UE si in primul rand pentru power-house-ul german al exporturilor europene. Efectul de antrenare a economiei romanesti puternic integrate in economia UE ar trebui sa fie manifest. Deci principalul risc extern pentru Romania nu provine din zona economica, ci din zona geopolitica.
Iar cea mai buna cale de a ne proteja este o guvernanta de inalta calitate a tarii. Din pacate insa, evolutiile recente din Romania parca isi propun sa confirme necesitatea organizarii unei Europe cu doua viteze. Pentru ca nu e suficient sa spui ca nu vrei sa pici in grupul tarilor de rang doi al UE, ci trebuie sa si demonstrezi prin ceea ce faci ca poti aspira sa fii o tara de rangul intai. Iar Romania nu face asta intr-un mod convingator.
Romania este intr-un proces continuu de auto vulnerabilizare care isi doreste parca sa asigure faptul ca nu ne dam nicio sansa sa decolam si noi definitiv si sa aratam, in sfarsit, ca putem fi, ca tara, mai intelepti politic si mai atractivi economic decat, pana nu demult, “tocilarii” Europei Centrale, Ungaria si Polonia, acum cazuti in dizgratie.
Vulnerabilizarea se face pe multiple planuri, dar in primul rand bugetar, prin asigurarea faptului ca Romania are cel mai sarac buget din UE raportat la PIB. Si cred ca a venit momentul in care mediul de afaceri sa faca o schimbare totala de atitudine si sa puna piciorul in prag. Da, stiu, dintotdeauna si pe toate meridianele, oamenii de afaceri au incercat sa isi minimizeze indatoririle fiscale. Acesta a fost si cazul Romaniei pana acum, dar cred ca linia rosie a fost depasita.
Caci argumentatia conform careia “statul e un administrator prost, deci sa ii lasam cat mai putini bani”, chiar daca corecta in principiu, nu poate functiona la nesfarsit. Deja aceasta filozofie ne-a adus la cele mai mici venituri bugetare raportate la PIB din Europa. Cam cat de jos mai vrem sa scadem? Cam cat de naivi putem sa fim ca sa ne imaginam ca vom face cu venituri bugetare de 29% din PIB ceea ce Franta face cu venituri de 50% din PIB? Atat de slabi administratori sa fie francezii sau atat de decuplati de realitate suntem noi?
Miza nu trebuie subestimata. Pentru a o intelege, va amintesc o analiza pe care am facut-o recent. In varianta in care cheltuielile cu apararea ar creste la 2% din PIB pentru toate tarile NATO care acum se afla sub acest prag, raportate la veniturile bugetare, cheltuielile de aparare plaseaza Romania pe locul 2 dupa SUA si imediat inaintea Marii Britanii. Repet, dupa SUA, care are 10,9%, Romania ar aloca cea mai mare parte a veniturilor bugetare pentru aparare, adica 6,3%.
In consecinta, pentru cheltuielile bugetare altele decat cele de aparare, raportat la venituri, Romania va avea cea mai mica alocare dintre tarile UE. Iar aici sunt incluse toate categoriile bugetare de care mediul de afaceri este in mod constant interesat: educatie, infrastructura, sanatate. Din acest motiv nu putem continua sa scadem la nesfarsit impozitele.
Aceasta ma face sa lansez mediului de afaceri provocarea de a spune “STOP”: impozitele nu mai trebuie sa scada, veniturile bugetare trebuie sa creasca pentru a produce dezvoltare.
Este iluzoriu sa credem ca putem sa ne dezvoltam ca tara pe un buget minimal. Iar afacerile antreprenorilor romani, in lipsa unei infrastructuri de transport decenta, in lipsa unor absolventi care sa corespunda calitativ si cantitativ nevoilor lor, in lipsa unor angajati sanatosi, vor sfarsi prin a stagna, sau, si mai rau, prin a disparea. Banii castigati prin reduceri de impozite se vor duce astfel pe apa sambetei.
In momentul in care ambasadorul unei tari respectabile din UE ne asigura de interesul neschimbat al tarii sale in a-i aduce acolo pe cei mai valorosi romani, noi ar trebui sa fim recunoscatori si fericiti pentru acest lucru? Iar mediului de afaceri autohton ii vor ramane cei mai putini valorosi? Pana la urma sistemul educational si evolutia societatii ar trebui sa-i faca pe cei mai buni romani sa ramana, nu? Dar asta necesita bani publici mai multi si administrati mult mai bine.
In concluzie, intrebarea de 100 de puncte pe care vreau sa o pun si pentru care eu am deja raspunsul este: asociatiile din mediul de afaceri ar trebui sa reprezinte in continuare strict interesele specifice ale grupurilor pe care le reprezinta sau ar trebui sa isi asume o agenda nationala, tinand cont de provocarile majore ale mediului international, dar si de provocarile interne cu care se confrunta firmele romanesti din cauza subdezvoltarii?
Pana la urma, cred ca principala provocare a anului 2017 nu are nimic de a face cu 2017. Ea este de fapt sa nu sacrificam iremediabil evolutiile din 2018, 2019, 2020…
