Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Elefantul din camera UE

Publicat la data de: 12-08-2016

Posted on: August 12th, 2016 by RaduC No Comments

(Comentariu republicat) Suferinta UE continua si nu sunt semne ca s-ar apropia de sfarsit. Solutiile intarzie sa apara sau, atunci cand apar, nu fac altceva decat sa amane deznodamantul. Iar directia catre care se indreapta UE este reflectata de simptome precum scorul incredibil de strans la care se joaca Brexit-ul sau ajungerea unui candidat considerat de extrema dreapta in finala prezidentiala din Austria si cu sanse mari de reusita.

Pentru toate problemele economice si financiare cu care a inceput sa se confrunte UE in ultimii 9 ani s-a gasit o cauza: lipsa unei integrari mai profunde. O integrare care ar fi trebuit sa se desfasoare pe multiple planuri: fiscal, financiar/bancar si, nu in ultimul rand, politic. Nu o data am fost asigurati ca lectia a fost invatata de liderii europeni si ca, de acum incolo, vor fi desfasurate actiuni menite sa creasca gradul de integrare a membrilor UE si sa consolideze institutiile de conducere ale UE. Si, intr-adevar, o astfel de teorie avea foarte mult sens. Divergentele economice dintre tari nu ar putea fi micsorate decat printr-o si mai mare coordonare politica si integrare economica, menite sa le faca in final sa ajunga faimoasele State Unite ale Europei.

Dar intrebarea ramane. Ce ne facem cu diferentele culturale si nationale? Pentru ca, intr-o casa deja subrezita de divergentele interne ale zonei euro si criza greaca, o decizie politica unilaterala a Germaniei, care a indreptat valurile de imigranti catre Europa, a aruncat tot esafodajul proiectului european in aer. A fost bobarnacul final pentru o Europa deja slabita, care a vazut ca unii sunt mai egali decat altii la masa deciziilor, care a fracturat din nou continentul pe directia est-vest, care a ridicat vantul din pupa partidelor nationaliste, care, iata, face acum Brexit-ul un scenariu posibil.

Care este solutia la aceasta situatie? Stoparea imigratiei din Orient printr-un acord de eliminare a vizelor pentru Turcia? Adica sa inteleg ca europenii vor fi mult mai fericiti si mult mai putin nationalisti cand vor fi confruntati cu emigratia turca in urma liberalizarii vizelor? Sau ca amendarea tarilor care nu primesc emigranti va contribui la apropierea est-vest din UE? Sau ca instalarea de controale la granite inseamna ca zona Schengen traieste si e sanatoasa? Sa fim seriosi. Acestea nu sunt solutii. Ci “solutii” care de fapt sunt cauzate de faptul ca decidentii europeni pur si simplu nu vad, sau se fac ca nu vad elefantul care le-a crescut in camera.

Elefantul din camera la care vreau sa ma refer este ipoteza ca UE pur si simplu si-a atins limita integrarii. Adica mai mult de atat nu se poate. Cel putin pentru o buna bucata de timp. Nu este o certitudine pe care o pot clama, dar este un lucru la care ma gandesc cu toata seriozitatea. Inseamna asta ca sunt eurosceptic? Cred ca as fi fost daca as fi contestat necesitatea unei Europe mai integrate. Dar nu este cazul. Ideal ar fi fost ca, intr-adevar, acest obiectiv sa fi fost atins. Eu doar contest fezabilitatea acestui proiect, cel putin pentru o buna perioada de timp de acum incolo. Pentru ca ceea ce se intampla in Europa ma trimite cu gandul la o caruta incarcata, la care este inhamat un cal slab si bolnav, dar care este biciuit ca sa traga caruta. Bineinteles ca nu va reusi si, in final, isi va da obstescul sfarsit. Oare nu ar trebui de fapt sa mai usuram caruta?

Ultimele decenii ne arata ca, pe masura ce procesul de integrare europeana a devenit din ce in ce mai profund, entuziasmul europenilor a fost in scadere. Insa politicienii europeni au continuat sa impinga acest proces al integrarii, chiar si cu riscul aparitiei unor disfunctionalitati majore, cum a fost in cazul aparitiei zonei euro. Un proces general alimentat de un soi de naivitate, care a statuat ca deciziile politice pot inlocui legitatile economice si pot inchide rapid diferentele culturale si nationale, pe care altminteri europenii au dovedit ca si le apara cu indarjire.

Adevarul este ca natiunile europene au dovedit in mod constant un apetit mai degraba scazut de a renunta la prerogativele nationale. De aici slabiciunea institutiilor europene, de la parlament la presedinte, in a fi foruri cu o larga putere de decizie si reprezentare. A fost o situatie care a convenit intr-o anumita masura si marilor puteri europene care, in felul acesta, nu si-au vazut amenintat statutul de maestri de ceremonii. Aceasta reticenta prezenta latent in Europa a fost mai recent catalizata si de problemele economice ale unor tari din flancul sudic, in frunte cu Grecia, care au alimentat discursuri nationaliste ce clamau superioritatea unor tari si inferioritatea altora. Mai mult, deciziile transnationale luate in ultimii 6-7 ani in interiorul UE au alimentat temerile tarilor mijlocii si mici ca mai multa integrare va insemna de fapt delegarea atributelor nationale catre 1-3 tari care vor profita de situatie in propriul interes.

Confirmarea temerilor a venit relativ repede. Bomboana de pe coliva integrarii a reprezentat-o criza refugiatilor, prin care o problema grava creata de un comportament unilateral a decidentilor germani s-a cerut sa fie apoi rezolvata pe baza solidaritatii europene. Calea sigura spre decesul calului, nu-i asa? Ce sa facem, sa il batem in continuare? Sa vedem cate partide nationaliste vom reusi sa aducem la putere in Europa continuand sa fortam solutii  comune, europene, unor natiuni preocupate din ce in ce mai mult de apararea identitatii si prerogativelor lor? Cam asta e planul? Catre ce?

Ma intreb, si nu este o intrebare retorica, ce-ar fi daca am observa elefantul din camera si ne-am intreba daca nu cumva solutia evitarii dezastrului sta de fapt in stoparea procesului de integrare? Integrarea, chiar daca este rational necesara, pur si simplu nu poate fi desfasurata in pofida europenilor. Daca clasa politica europeana si-ar recunoaste esecul si ar face un reset prin care ar aduce UE la acel numitor comun acceptabil pentru toti cetatenii ei, astfel incat sa nu alimenteze frustrari, spaime si, in final, nationalismul? Desigur, se vor gasi foarte multi care  sa spuna ca acest lucru nu mai este posibil. Poate. Dar s-a gandit cineva cu adevarat la un astfel de plan de “limitare a pagubelor”care in momentul de fata par sa se extinda de la o luna la alta?

Miza mi se pare mult prea mare pentru ca, din motive de miopie sau vanitate, sa nu fie gandit la rece un plan B pentru proiectul european. Capatul liniei incepe sa se vada si ar fi timpul sa oprim trenul cat se mai poate. Daca pasul a fost deja facut spre recunoasterea faptului ca modelul multi-culturalismului s-a soldat cu un esec in tarile vestice, nu cumva ar trebui sa analizam indeaproape cat este realitate si cat utopie in modelul unei Europe strans unite, la bine si mai ales la greu, dar totusi a natiunilor?

Un weekend placut!

P.S. Intr-o dezbatere despre viitorul UE organizata ieri la Roma, presedintele Consiliului european, Donald Tusk, a spus printre altele: “Astazi trebuie sa admitem ca acest vis al unui stat european unic, cu o viziune unica…o natiune europeana, aceasta a fost o iluzie”.  Tusk a mai spus ca prioritatea trebuie sa fie “sa ne convingem cetatenii ca suntem capabili sa le furnizam sentimentul de securitate si stabilitate”. Hm, unii incep sa zareasca elefantul de langa ei?

Share on FacebookShare on LinkedIn

Cititorii acestui material sunt rugati sa consulte disclaimer-ul
prezent in Termeni si conditii de utilizare a continutului

Daca doriti sa lasati un comentariu cu privire la acest articol o puteti face aici

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :