Acum o luna, in comentariul intitulat “Sub tirul ricoseurilor germane”, referindu-ma la clivajul major dintre politicienii est si vest-europeni in ceea ce priveste problema imigratiei, care a si dus la “urecherea” in public a primilor, spuneam: “Liderii est-europeni care dau glas si reflecta ingrijorarile propriei populatii sunt mai de condamnat decat liderii vest-europeni? Adica decat cei care au facut o pirueta de 180 de grade, de la gafele declaratiilor initiale de incurajare a imigratiei, dupa ce au fost confruntati cu schimbarea masiva a sentimentului propriei populatii? … Dupa doi ani de absorbtie a milioane de refugiati, cum isi vor schimba europenii scara valorilor si cine vor fi noii politicieni care ne vor predica atunci noile valori?” si incheiam cu o intrebare “La urma urmei au ajuns “pripa” si “razgandirea” cele mai recente valori europene la care suntem chemati sa aderam?”
Se pare ca raspunsul a venit mult mai repede decat anticipam. Premierul francez Valls a declarat zilele acestea ca “Europa trebuie sa spuna ca nu poate primi mai multi emigranti, pur si simplu nu este posibil. (…) Daca nu facem asta, oamenii vor spune ne-am saturat de Europa!” Aparent am fost optimist. Nu a fost nevoie de doi ani pentru razgandire…
Revenind la teme mai economice, va atrag atentia asupra unui raport special din Financial Times, legat de dezvoltarea industriei auto in Europa Centrala si de Est. Vestea buna data de raport este ca Romania se afla printre singurele 3 tari din UE care au raportat cresteri ale productiei auto din 2008 pana in prezent, alaturi de Cehia si Slovacia. Insa eu la vestea proasta vreau sa ma refer, care creioneaza problemele stucturale pe care le va avea Romania in viitor. O remarca facuta de un consultant specializat din Polonia ne face un dus rece. El spune ca, in comparatie cu situatia de acum 5-7 ani, comportamentul investitorilor straini s-a schimbat. Daca atunci erau evaluate atribute nationale care faceau diferenta, in conditiile in care standardele de calitate, calificarea fortei de munca, calitatea furnizorilor, ca sa nu mai vorbim de infrastructura as adauga eu, s-au uniformizat in tari precum Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, investitiile se face in regiunea luata ca un tot, si nu intr-o tara anume. Odata standardele mentionate atinse, ce conteaza acum pentru investitori este masura in care statul poate sa vina cu sprijin financiar, cu o extindere a zonelor economice speciale sau cu scheme de deductibilitate fiscala pentru cercetare si dezvoltare tehnologica.
Din pacate, Romania, in mod evident, nu este in aceasta liga si, din acest motiv, risca sa dispara cu totul de pe radarul investitorilor straini. Concluzia este ca, inainte sa ne repezim la masuri financiare si fiscale, primul pas este dezvoltarea infrastructurii tarii si cresterea numarului de oameni calificati pentru activitati industriale complexe cu valoare adaugata mare. Lentoarea cu care ne miscam in aceasta directie si neintelegerea pana la inversare a prioritatilor nu fac decat sa scada sansele unor investitii straine viitoare de amploare. Iar intarziatii risca sa ramana sub-dezvoltati…
Un economist de la Harvard, Dani Rodik, citat de Wall Street Journal, constata simptome din ce in ce mai clare pentru ceea ce el numeste “dezindustrializarea prematura”. Ideea este ca toate tarile dezvoltate au trecut initial printr-o perioada intensa de industrializare, in urma careia s-au imbogatit inainte de a vira spre sectorul serviciilor. Asa cum arata si graficul de mai jos provenind dintr-un studiu al Universitatii din Groeningen, astazi, tarile in curs de dezvoltare nu mai reusesc sa atinga acelasi varf al implicarii fortei de munca in industrie, iar declinul incepe mult mai rapid. Cauzele sunt considerate a fi calitatea proasta a infrastructurii, birocratia si coruptia din aceste tari, dar si robotizarea in crestere. Mai mult, de-a lungul timpului, venitul pe cap de locuitor al diverselor tari in in perioada de maxima angrenare a fortei de munca in industrie au fost de-a lungul timpului intr-un declin continuu.
Cred ca rezultatele, extrem de relevante si pentru Romania si sprijinind comentariul meu recent “Despre iluzia re-industrializarii Romaniei“, nu ar trebui sa surprinda si sunt o consecinta a avantajelor de care se bucura orice prim-venit pe o piata. In timp ce primele tari industrializate nu aveau prea multi concurenti pe glob, ultimele tari candidate la procesul de industrializare sunt obligate sa isi gaseasca nise care nu sunt deja ocupate de alte tari mai avansate, in timp ce progresele tehnologice reduc necesarul fortei de munca sau pun presiune asupra salariilor. Iar aceasta provocare pentru intarziati poate fi extinsa nu doar in raportarea Romaniei la Grupul tarilor de la Visegrad, dar si in interiorul zonei euro. De exemplu, excelenta germana in domeniul auto face ca aceasta oportunitate sa fie inchisa pentru orice alta tara din zona euro, know-how–ul si sofisticarea tehnologica si logistica fiind serioase bariere de intrare. Extrapoland, aceasta situatie face ca oportunitatile prin care tarile mai sarace din zona euro pot converge cu tarile mai bogate sa fie reduse. Nisele economice ramase disponibile nu mai sunt multe si nu sunt dintre cele mai atractive. Un element in plus care ataca viabilitatea zonei euro asa cum este ea acum.
Romania este si ea intr-o pozitie similara in raport cu tarile grupului de la Visegrad, care deja se afla intr-o alta categorie din punctul de vedere al dezvoltarii, al atractivitatii pentru investitorii straini si, in final, al industrializarii. Iar datele sugereaza ca motivatia investitorilor pare sa fi fost mai putin legata de obsesia noastra nationala, si anume nivelul taxelor, si mai mult de lipsa de birocratie si de predictibilitate.
Conform unui studiu al firmei de consultanta PricewaterhouseCoopers intitulat Paying Taxes 2016, impozitul total platit de companii in Romania, calculat ca procent din profit, este de 42%, pozitionand Romania in prima treime a clasamentului (locul 1 avand cel mai scazut procentaj) si, de subliniat, sub media de 45% a tarilor Central si Est Europene. Adica a tarilor mentionate mai sus ca pol de atractie a investitiilor straine, ele ocupand pozitii inferioare in intervalul definit de pozitia 58 in cazul Poloniei pana la 122 in cazul Cehiei. Pe de alta parte, in ce priveste numarul de formulare si plati pe care o firma le face intr-un an, Romania cu 14 plati se afla deasupra mediei regionale de 9,5 plati.
In aceeasi idee, Consiliul Fiscal reliefa faptul ca in urma scaderilor sucesive de TVA din acest an si de anul viitor, Romania va ajunge in situatia de a avea unul dintre cele mai scazute TVA-uri medii din UE, in conditiile in care, adaug eu, are printre cele mai scazute rate de colectare a TVA din UE.
Elementele de mai sus sugereaza ca avem o intelegere superficiala a variabilelor care definesc atractivitatea unei tari pentru investitori in general si pentru cei straini in special. Focalizarea excesiva pe scaderea impozitelor nu ne face mai atractivi, vaduveste economia de fondurile necesare dezvoltarii si ne pozitioneaza ca outsider in regiune. Din contactele pe care l-am avut cu reprezentanti ai mediului de afaceri local am retinut ideea ca, din pacate, taierile de impozite recente au devenit maximaliste in conditiile in care ele au plecat initial de la o agenda mai degraba electorala si au sfarsit prin a include in plus si prioritatile mediului de afaceri. Inclin sa cred ca discutiile de acest fel, intre oficiali si mediul de afaceri, nu trebuie purtate in public, prin presa, tocmai pentru a evita alunecarile populiste ale unor dezbateri altminteri tehnice. Iar mediul de afaceri ar trebui sa fie primul constient de faptul ca aceasta este o victorie a la Pirus, neavand nicio sustenabilitate. Deci corectii ulterioare vor trebui facute, iar aceasta lipsa de predictibilitate va fi un impediment serios al oricarui plan de afaceri.
Din acelasi motiv privesc cu oarecare retinere ideea unei dezbateri publice a bugetului in 2016, deoarece pot anticipa inca de pe acum discutiile legate de alocarea de fonduri pentru educatie, sanatate, investitii la standarde europene. Poate suprinzator pentru unii, in perioada 2009-2013, cei 10% din buget alocati de Romania, de exemplu, pentru sanatate, au fost in linie cu tarile Central si Est Europene (cu exceptia Cehiei). Acelasi buget de sanatate raportat insa la PIB este cu 20-30% mai mic in Romania in comparatie cu aceleasi tari. Deci daca “standardele europene” le vom calcula raportat la PIB, in mod inevitabil vom sfarsi cu o gaura mare in buget in conditiile in care veniturile bugetare raportate la PIB sunt cu 25% mai mici decat aceleasi standarde europene, fiind cele mai mici din UE.
In aceste conditii, o filozofie pe care am intanit-o des in ultima perioada, de tipul “sa fie taxe cat mai mici ca sa se risipeasca cat mai putini bani publici”, este pur si simplu paguboasa si ne condamna la o inapoiere crescanda in raport cu restul Europei. Deci temele mele de gandire, sper ca nu doar pentru weekend, pentru guvern si, respectiv, mediul de afaceri sunt:
Cum faceti sa demonstrati mediului de faceri ca banii obtinuti la buget nu se risipesc, ci se intorc in beneficiul acestuia?
Care este solutia acceptabila din punctul de vedere al mediului de afaceri prin care putem creste veniturile bugetare cu 20%, sperand ca 10% in plus vor veni prin imbunatatirea colectarii ?
Un weekend placut!
