Industria de apărare a României trebuie să iasă din buncăr

Este o perspectiva care multora li se va parea, poate, contra-intuitiva, avand in vedere contextul geopolitic din ce in ce mai complicat in care traim. Insa o analiza atenta a provocarilor cu care se confrunta statele europene, in general, si Romania, in special, duce la o concluzie care merita sa fie atent analizata. O schimbare fundamentala de viziune si de operare a industriei de aparare este necesara, intr-un context in care statele medii ar putea avea o sansa neasteptata in concurenta tehnologica pentru produse si servicii militare de top.

Pentru Romania, provocarea este insa mult mai mare decat pentru alte tari din Europa, in conditiile in care, in ultimele decenii, industria de aparare a cunoscut un declin cantitativ si calitativ, din lipsa de comenzi si de interes. Din pacate, a fost modelul urmat de multe dintre companiile de stat care au “beneficiat” de eticheta de “importanta strategica” ce a adus, de fapt, prea multe concesii facute lipsei de transparenta si unei guvernante corporative indoielnice.

Rezultatul este ca, astazi, avem o industrie de aparare care pare ca decoleaza cu greu, in pofida oportunitatilor oferite de razboiul din Ucraina si, mai nou, de programul SAFE. Decoleaza greu pentru ca industria de aparare ar necesita o re-capitalizare masiva, menita sa sustina un program de investitii avand ca obiectiv stimularea calitatii si cantitatii produselor si serviciilor furnizate. Or, aceasta capitalizare ar putea fi realizata fie de statul roman, fie prin acceptarea intrarii unor noi actionari/investitori.

Statul roman, din pacate, nu se afla intr-o situatie in care sa poata aloca fonduri semnificative pentru dezvoltarea industriei de aparare. Si atunci, calea aleasa pana acum a fost cea a societatilor mixte formate cu firme consacrate din strainatate. Marele avantaj al unui astfel de aranjament este ca aduce rapid si capital si tehnologie gata testata.

Insa, daca intr-adevar industria de aparare este una strategica, ar trebui sa luam in considerare si un dezavantaj major. Crearea unei dependente puternice de tehnologia straina si inhibarea inovarii si a dezvoltarilor tehnologice locale. Dar chiar are Romania sansa sa furnizeze solutii tehnologice competitive pentru aparare, un domeniu rezervat cu predilectie marilor puteri?

Suntem intr-un moment in care strategiile militare cunosc o schimbare profunda. Tari care, in ultimele decenii, au fost campioane ale cheltuielilor militare si ale sofisticarii armamentului ajung sa fie incapabile sa isi asigure victoria pe front in fata unor tari cu mult mai putin dotate militar. Iar asta se datoreaza in esenta aparitiei a doua tipuri de arme, relativ mai ieftine si eficiente: dronele si inteligenta artificiala.

Realitatea din Ucraina, si mai nou din Orientul Mijlociu, ne arata ca succesul nu mai depinde doar de bugete de aparare imense, ci, din ce in ce mai mult, de eficienta cu care banii sunt cheltuiti in sisteme mai degraba ieftine si usor de inlocuit.

Distrugerea unei drone de cateva zeci de mii de euro cu o racheta de cateva sute de mii de euro poate fi o solutie urgenta pentru o situatie de criza. Dar, cu siguranta, nu poti purta un razboi in acesti termeni. Iar aici, una dintre provocari este cea legata de mentalitatea existenta la nivelul conducerilor militare.

Intr-un articol recent din Foreign Affairs, Paul Scharre, Vice-Presedinte al think-tank-ului Centre for a New American Security, remarca faptul ca, in SUA, in ultimele decenii, tendinta a fost catre arme din ce in ce mai scumpe si mai sofisticate. SUA, sutine domnia sa, nu a fost niciodata buna la a produce arme ieftine sau la a avea o reactie rapida de crestere a productiei militare. Este o traditie care vine acum in contradictie cu noile strategii militare care se bazeaza pe drone multe, ieftine si inteligente.

Aceasta decuplare a fost oglindita perfecta de conflictul dintre SUA si Iran, in care drone ieftine iraniene au fost distruse cu rachete americane scumpe si aflate in cantitati limitate. Ca urmare, stocurile americane de rachete interceptoare au scazut semnificativ. Domnul Scharre estimeaza ca, de la inceputul razboiului, stocurile de rachete Patriot ale SUA s-au injumatatit, iar stocurile interceptoarelor THAAD au scazut cu o rata de 50 pana la 80%. Si vestea proasta este ca, in pofida masurilor de crestere a productiei  luate de administratia americana, va dura ani buni pana stocurile vor fi restabilite. Iar asta va necesita o gramada de bani, as adauga eu.

 Ce relevanta au toate acestea pentru Romania? In esenta, totul se reduce la urmatorul deziderat: o schimbare de mentalitate privind modul in care industria de aparare locala este folosita si dezvoltata.

O prima provocare pe care d-nul Sharre o remarca – si care cred ca ar fi iluzoriu sa credem ca e doar problema ofiterilor americani – este provocarea culturala. ”Avansurile tehnologice necesita noi modalitati de a duce razboaiele, iar asta poate uneori sa vina in contradictie cu obiceiuri si identitati adanc inradacinate in serviciul militar.” Cu alte cuvinte, in ziua de astazi, nu tot ce e mare, sofisticat si scump e si util. E un lucru la care Romania va trebui sa fie atenta, avand in vedere ca acele companii care au investit in productia de arme, care acum ar putea fi ne-necesar de sofisticate si scumpe, vor dori sa continue sa le vanda.

A doua prejudecata pe care trebuie sa o eliminam este aceea ca Romania nu este capabila sa produca tehnologie militara moderna si ca acesta este doar apanajul marilor puteri militare.  Sumele imense care vor fi alocate in anii urmatori productiei de armament in Europa prin programul SAFE ofera o oportunitate unica pentru dezvoltarea cel putin a unei parti din industria de aparare din Romania. Iar pentru asta, primul pas necesar este o strategie de pastrare si chiar atragere din strainate a specialistilor care au absolvit facultatile tehnice de top din Romania, in primul rand a absolventilor de constructii aeronave si a celor din zona de IT si electronica.

Sigur ca e mult mai facil sa cumperi tehnologie militara sau duala din strainatate, dar asta va crea o dependenta pe termen lung pentru o industrie etichetata din start ca “strategica”. Romania are universitatile si resursa umana capabila sa furnizeze astfel de proiecte si, mai nou, si banii pentru a opri “brain-drain”-ul din sectoarele de top.

Insa, pentru ca acest lucru sa se intample, un alt pas important trebuie facut: intensificarea colaborarii intre companiile civile din mediul privat si cele din industria de aparare. O astfel de colaborare ar aduce spiritul antreprenorial, inventivitatea si flexibilitatea sectorului privat intr-o industrie care nu s-a remarcat prin astfel de calitati. Producerea de armament sau furnizarea de componente capata din ce in ce mai mult un caracter dual, care face ca, in Europa, producatori cu un istoric de productie exclusiv civila sa devina furnizori pentru industria de aparare.

Deci, comenzile companiilor din aparare ar trebui sa se indrepte catre cei mai buni si inovatori furnizori locali, atat din sectorul privat, cat si din cel de stat. Este o ocazie exceptionala de a stimula potentialul inovator al companilor romanesti si de constituire a unui grup profesional inalt calificat, de ale carui competente vom avea nevoie mult timp de acum incolo. Insa, pentru a incuraja sectorul privat sa intre in acest mecanism, transparenta si obiectivitatea proceselor de selectie si achizitie va fi esentiala.

Istoria ne arata numeroase exemple in care de dezvoltarea tehnologiilor in scopuri militare a beneficiat ulterior si sectorul civil. Astfel, companiile romanesti angrenate ar putea fi ajutate sa isi creasca competitivitatea inclusiv in aplicatii civile, devenind parte a mult doritului proces de reindustrializare a Romaniei. Un proces care cred ca nu ar trebui sa vizeze doar cate tone de otel sau ingrasaminte se produc in Romania, ci cata valoare adaugata, cata tehnologie, cate produse de top se produc in Romania.

Sa nu uitam ca evolutia careia ii suntem martori va duce rapid de la manevrarea unei drone sau a unui grup de drone, catre roiuri de drone care se vor coordona intre ele prin intermediul AI. Rolul uman va fi doar acela de a stabili obiectivul roiului de drone, pe care acestea ar urma sa il duca la indeplinire autonom. In acest scop, dezvoltarea de companii autohtone cu competente in AI va fi critica. Des invocatele competente in IT ale programatorilor din Romania vor avea ocazia sa fie aduse la un nou nivel.

In sfarsit, a treia prejudecata la care ar trebui sa renuntam este modul de finantare si de conducere a companiilor din domeniul apararii. Privind in NATO, nu vom vedea nicaieri un model unic prin care industriile de aparare sunt exclusiv proprietate de stat. Exista multe firme private in domeniu, unele dintre ele listate si pe bursa.

Aceasta observatie este deosebit de relevanta pentru Romania, in conditiile in care dezvoltarea industriei de aparare nu ar trebui sa fie conditionata doar de apetenta investitorilor strategici straini. Si pentru ca anticipez obiectii care sa atraga atentia ca Romania nu se poate compara cu Marea Britanie, Germania sau Franta, va propun sa ne uitam la o tara din regiune, fosta membra a Tratatului de la Varsovia.

Cel mare producator mondial de munitie de calibru mic si al doilea poducator european de munitie de calibru mediu si mare este compania Czechoslovak Group (CSG). Ea a pornit ca o afacere de familie in 1990 in comertul cu produse militare, pentru a ajunge astazi la 14.000 de angajati raspanditi in 6 tari si o cifra de afaceri de peste 4 miliarde de euro. In scopul continuarii dezvoltarii, anul acesta, a realizat la Amsterdam cea mai mare oferta publica din Europa in domeniul militar, in valoare de  3,8 miliarde de euro.

Ce vreau sa spun este ca dezvoltarea industriei de aparare din Romania va fi imposibil de realizat fara abordari mult mai flexibile si creative decat in trecut, care sa finanteze atat companiile mari cat si pe cele mai mici, private, aspirante la statutul de furnizori. Fara a exclude capitalul privat strain, statul roman trebuie sa creeze cadrul legislativ necesar si sa aiba o conduita care sa incurajeze participarea capitalul privat roman la dezvoltarea industriei de aparare.

Analistii pietelor de capital observa ca firmele din industria de aparare europeana au devenit parte a unei mega-tendinte, declansata de alocarile bugetare imense planificate pentru reinarmarea Europei in urmatorul deceniu. Actiunile acestor companii au performat deja pe masura, ca urmare a numarului mare de investitori care s-au grabit sa profite de noul context.

Mesajul este ca, atata vreme cat companiile romanesti din sectorul apararii sau furnizorii acestora vor reusi  sa vina cu un plan convingator legat de standardele de guvernanta pe care le au, de capacitatile tehnologice si de know how pe care vor sa le construiasca, de comenzi primite pe termen mediu si lung, investitorii institutionali romani – fonduri de private equity, fonduri de investitii, fonduri de infrastructura, fonduri de pensii – sunt convins ca nu vor ramane indiferenti.

Pentru dezvoltarea economica generala a Romaniei, intrarea in aceasta mega-tendinta este o ocazie unica, prin care sectorul militar ar putea deveni un catalist prin efectul de angrenare pe care l-ar putea produce in multiple sectoare ale economiei.

Reindustrializarea Romaniei poate porni si de aici.