Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Razboiul secolului care ne va defini viitorul

Publicat la data de: 09-12-2016

Posted on: December 9th, 2016 by RaduC No Comments

Traim intr-o lume din ce in ce mai complexa, mai agitata, mai instabila si mai impredictibila. In ultima instanta, din ce in ce mai tensionata. Iar tensiunile sunt manifeste pe multiple planuri: social, politic, economic, geostrategic si nu numai. Placile tectonice ale societatii umane pe care o stiam se misca incet, dar sigur, spre definirea unor noi realitati. Comentarii pe aceste teme sunt nenumarate, dar, de multe ori, ele se marginesc la analiza simptomelor si mai rar a cauzelor profunde care duc la evolutiile surprinzatoare carora le suntem martori. Pentru ca, de fapt,  prezentul arata mai degraba simptomele unei lupte dramatice, care a inceput in ultimele doua decenii si care, in functie de rezultat, ne va defini viitorul ca indivizi.

caut-job1Orice student la economie, intrebat fiind, va sti sa raspunda care sunt factorii de productie, acele ingrediente care intra in compozitia oricarei activitati economice care isi propune sa genereze profit prin productia de bunuri si servicii: Pamantul, Capitalul, Munca si, mai nou, Antreprenoriatul. Dar grosul literaturii economice se concentreaza pe doi dintre acestia, pe care ii considera a fi determinanti: Munca si Capitalul.

De-a lungul istoriei lumii capitaliste, cei doi factori de productie s-au aflat intr-o lupta constanta, fiecare incercand sa previna acumularea unei puteri excesive de catre cealalta “parte”. In perioada postbelica, dezvoltarea unei clase de mijloc prospere in occident a fost in final masura echilibrului atins de raporturile de forte dintre cei doi factori de productie concurenti. Un win-win care a facut ca atat Munca, cat si Capitalul, sa isi imparta castigurile prosperitatii.

Globalizarea a stricat insa aceste echilibru atins de societatile dezvoltate. In 2000, FMI indentifica patru trasaturi principale ale globalizarii: comertul si tranzactiile, miscarile de capital si de investitii, diseminarea cunostintelor si migratia. In contextul cursei declansate de globalizare, castigatori au fost cei care s-au miscat cel mai repede pentru a profita de oportunitatile existente la nivel global. Iar Capitalul a avut capacitatea de a se misca rapid oriunde au existat oportunitati pentru a produce profit. Detinatorii de Capital financiar, foarte putini la nivelul populatiei globului, au fost principalii beneficiari ai mobilitatii Capitalului si deci ai globalizarii.

In acelasi timp, accesul la pietele muncii din tarile emergente nu a facut decat sa creasca disparitatea dintre Capital si Munca. Minoritatea detinatoare a unei resurse rare, Capitalul, a capatat o putere de negociere din ce in ce mai mare in raport o resursa ieftina, gasita acum din belsug, Munca.

Aceasta a facut ca termenii economici ai relatiei dintrei cei doi factori de productie sa se dezechilibreze in favoarea Capitalului, a pietelor de munca alese de acesta, cele emergente, si in defavoarea pietelor de munca parasite, cele occidentale. Relatia de tip win-win dintre Munca si Capital care a stat in perioada postbelica la temelia prosperitatii societatilor occidentale s-a rupt. Capitalul era cel care dicta termenii relationarii cu Munca. Consecinta logica, dovedita statistic, a fost cresterea polarizarii economice la nivel international intre cei care detineau Capitalul si cei care detineau Munca.

In aceste conditii, cei multi, detinatori ai Muncii, au apelat la singurul instrument care il aveau pentru a incerca rebalansarea echilibrului fata de cei putini, dar cu multi bani: sistemul democratic. Un sistem care da o importanta egala tuturor indivizilor, indiferent cat de bogati sau saraci sunt: fiecare are dreptul la un vot. Si masina de vot a celor multi a inceput sa lucreze, promovand acele forte politice cu agende populiste si anti-sistem, adica impotriva celor care au beneficiat de pe urma administrarii Capitalului.

Reversarea procesului de globalizare pe care multi o doresc isi trage radacinile, de fapt, din dorinta de a restabili un echilibru intre Munca si Capital, din dorinta de revenire la situatia win-win benefica pentru ambii factori de productie. Dar va aduce deglobalizarea garantia restabilirii echilibrului? Nu neaparat.

Explicatia sta intr-o noua oportunitate oferita Capitalului in detrimentul Muncii. Iar aceasta oportunitate este a patra revolutie industriala, revolutia digitala. Inovatia tehnologica necesita capital si inteligenta educata, ambele resurse fiind in posesia unui numar restrans de oameni. Ceea ce risca sa transforme imensa majoritate a celorlalti in victime ale unui proces care va inlocui din ce in ce mai mult munca oamenilor cu activitatile robotizate.

In aceste conditii, riscul ca dividendele noilor schimbari istorice sa fie din nou distribuite intr-un mod disproportionat in favoarea Capitalului este foarte mare. Pentru ilustrare am sa folosesc un scenariu incitant si credibil trimis recent de un cititor, precizia anilor fiind cred mai putin importanta decat procesul in sine.

“In 2018 vor aparea public primele masini care se autoconduc. In jurul anului 2020, intreaga industrie va începe să fie perturbata. Nu veti mai dori sa detineti o masina. Veti apela o masina cu telefonul, aceasta va aparea la locatia dumneavoastra si va va conduce la destinatie. Nu va fi necesar sa o parcati, veti plati doar pentru distanta parcursa. Copiii nostri nu vor mai avea nevoie de un permis de conducere si nu vor detine o masina. Orasele se vor schimba, deoarece vom avea nevoie de 90-95% mai putine masini decat acum. Vom putea transforma fostele locuri de parcare in parcuri. La nivel mondial, 1,2 milioane de oameni mor anual in accidente de autovehicule. Acum avem cate un accident la fiecare 100.000 de km; odata cu conducere autonoma, numarul va scadea la un accident la fiecare 10 milioane de km. Acest lucru va salva un milion de vieti in fiecare an. Cele mai multe companii de automobile ar putea ajunge in stare de faliment. Companiile auto traditionale incearca o abordare evolutiva si construiesc doar o masină mai buna, in timp ce companiile tehnologice (Tesla, Apple, Google) revolutioneaza industria construind un calculator pe roti. Companiile de asigurari vor avea probleme masive, confruntate fiind cu mult mai putine masini si accidente. Modelul lor de afaceri de asigurare auto va disparea.”

Iata un crampei dintr-un posibil viitor care ne asteapta si in care munca are toate sansele sa fie marginalizata in favoarea capitalului financiar, tehnologic, de inteligenta educata.  World Economic Forum se asteapta ca 5 milioane de slujbe sa fie distruse pana in 2020 in urma revolutiei digitale, iar un studiu al Citi si Oxford University prezice ca 77% din slujbele din China risca sa fie automatizate.

Si atunci, in aceste conditii, intrebarea pe care mi-o pun si alaturi de dumneavoastra este „cum se justifica deschiderea granitelor pentru imigratie in tarile dezvoltate?”

Este o intrebare de 100 de puncte, la care as fi tentat sa raspund: nu se justifica. Nu reusesc sa vad nicio logica intre consensul care este pe cale sa se realizeze in ce priveste inlocuirea muncii umane cu echipamente robotizate si sisteme-expert si nevoia aducerii de forta de munca de peste mari si tari cu costuri si riscuri mari de integrare. Este o contradictie care pentru mine nu are sens si pe care nu o inteleg. Pentru ca, daca intr-o prima instanta, impactul ar putea fi cresterea puterii de negocierii a Capitalului in fata Muncii, in perspectiva apare riscul crearii unor tensiuni semnificative si a unor miscari populare anticapital. Deci o victorie a la Pirus…

Ceea ce insa inteleg este urmatoarea provocare a societatilor dezvoltate si nu numai: Cum va fi sustinut financiar un numar din ce in ce mai mare de pensionari de un numar din ce in ce mai mare roboti? Caci ultimii nu vor plati contributii la asigurari sociale, precum salariatii care vor fi in scadere marcanta. Iar solutia impusa de puterea votului popular nu va putea fi decat impozitarea suplimentara a capitalului. Adica o deplasare din ce in ce mai spre stanga a electoratului.

In ce priveste Romania, pe modelul de dezvoltare actuala, viitorul nu arata bine. In ultimii douazeci de ani, ca economie emergenta, Romania a beneficiat si ea, cu mai multa sau mai putina indemanare, de binefacerile globalizarii. Este probabil ca tendinta sa se inverseze.

Un studiu din 2016 al Bancii Mondiale anticipeaza ca tarile emergente vor fi semnificativ mai afectate de revolutia tehnologica care a inceput deja, estimand ca aproximativ 2/3 din slujbele existente in lume in tarile emergente sunt susceptibile de a fi inlocuite de automatizare. Logic. Viitorul este al Capitalului si, din pacate, nici Romania nu sta prea bine la acest capitol. Are forta de munca, mai ales cu calificare medie si scazuta. Astfel de oameni vor avea din ce in ce mai putin de munca in viitor.

Alternativa? Doar educatia. Dezvoltarea unui puternic capital de inteligenta educata, care sa fie incurajat sa inoveze in tara. Ceea ce insa nu va elimina riscul unei polarizari sociale si mai pregnante. Societatea se va imparti intre cei putini cu capital financiar sau capital de inteligenta educata si cei multi care vor fi inlocuiti fie de roboti pe liniile de asamblare, fie de sisteme-expert, in cazul unor dintre specialistii aflati acum in clasa de mijloc.

Avand in vedere cele de mai sus, cum priviti propunerea unora precum vizionarul antreprenor Elon Musk de a plati oamenii, inlocuiti fiind prin tehnologie,  pentru a sta linistiti acasa si a nu face nimic? Ca o mita pentru aceptarea unei societati dominata de suprematia Capitalului si a tehnologiei, care ar trebui refuzata din start, sau ca o masura de protectie sociala, pentru care ar trebui sa fim recunoscatori?

Un weekend placut!

Share on FacebookShare on LinkedIn

Cititorii acestui material sunt rugati sa consulte disclaimer-ul
prezent in Termeni si conditii de utilizare a continutului

Daca doriti sa lasati un comentariu cu privire la acest articol o puteti face aici

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :