Sapatamana aceasta Romania primeste vizita Fondului Monetar International, o vizita pe care o privesc ca un demers ce, in esenta, isi propune sa vada ce mai poate fi salvat din acordul existent. Relatiile sunt inghetate de aproape un an, graitor in acest sens fiind faptul ca FMI nu a mai aprobat o evaluare a Romaniei de aproximativ un an de zile, in conditiile in care aceste evaluari ar fi trebuit sa se faca trimestrial. In contextul alegerilor prezidentiale, o serie de masuri au fost luate fara ca FMI sa mai fie consultat, iar alegerile parlamentare din 2016 au facut ca tentatia pentru acest tip de abordare sa ramana.
In economia relatiei cu FMI exista mai multe zone de dezacord, dar cel mai important este cel legat de planurile de relaxare fiscala substantiala pe care noul Cod fiscal le preconizeaza. Obiectia, pertinenta din punctul meu de vedere, este aceea ca scaderi certe de taxe vor fi compensate printr-o presupusa, sperata, imbunatatire a colectarii taxelor. Logic ar fi fost ca relaxarea fiscala sa apara dupa o perioada mai lunga, care sa confirme ca imbunatatirea colectarii taxelor nu a fost doar rezultatul unui hei-rup de moment. Se merita sa mentionam faptul ca, in general, FMI nu se amesteca in intimitatea deciziilor de politica fiscala si bugetara. Pana la urma este treaba fiecarui guvern sa decida pe cine vrea sa impoziteze si cu cat sau catre cine si cum vrea sa aloce fondurile bugetare. FMI-ul insa vegheaza ca orice astfel de decizii sa nu duca la deficite bugetare in crestere si sa fie sustenabile pe termen mediu si lung. De exemplu, faimoasa crestere a TVA-ului din 2010 nu a fost impusa de FMI. FMI-ul dorea doar o ajustare severa deficitului bugetar, care putea fi facuta fie printr-o scadere severa a cheltuielilor si/sau o crestere a veniturilor. Decizia finala a apartinut guvernului. Aceasta abordare creaza pentru discutiile actuale un element de risc.
Incepand cu executia bugetului anului 2014, s-a constatat o importanta subutilizare a fondurilor pentru investitii publice, care a reprezentat principala cauza a unei deficit bugetar sub asteptari. Situatia pare sa continue si in 2015, ceea ce creaza aparenta unui spatiu pentru impozite mai mici. Trebuie subliniat faptul ca, chiar daca acordul cu FMI se va incheia teoretic in septembrie, Romania va ramane sub supravegherea unui “jandarm” cel putin la fel de strict, si anume, Comisia Europeana (CE). Romania s-a angajat ca in 2016 sa nu depaseasca un deficit structural (adica deficit ajustat cu cresterea economica) de 1% si CE urmareste cu foasrte mare seriozitate respectarea acestor angajamente. Marturie in acest sens sta decizia CE anuntata inca din februarie de a demara procedura de dezechilibru macroeconomic. Decizia a venit la scurt timp dupa anuntul facut in legatura cu taierile de impozite anuntate prin proiectul noului Cod fiscal si, fara doar si poate, a reprezentat o “salva de avertizare” intr-un moment in care excelentele date macro la zi ale Romaniei nu justificau demararea procedurii mentionate. In acest conditii, exista riscul ca veniturile bugetare in scadere, sa fie compensate tot pe seama mentinerii investitiilor publice la un nivel scazut, privand economia astfel de un important factor de crestere economica sustenabila.
Intrebarea care decurge insa de aici este: atata timp cat CE isi asuma rolul de supraveghetor pentru evitarea derapajelor economice, ce rost ar mai avea un acord cu FMI? Ma aflu printre cei care considera ca impactul relatiei cu FMI din ultimele aproape trei decenii a fost mai degraba benefic pentru evolutia Romaniei. Desigur, au existat si erori sau excese din partea FMI: fortarea finantarii Romaniei de pe piete externe la costuri prohibitive, corectii fiscale uneori excesive, privatizari cu termene mult prea scurte si altele. De exemplu, pe parcursul actualului accord, solicitarile de listare a unor firme precum Tarom sau CE Oltenia au parut foarte ciudate pentru cei care cunoastem piata de capital, fiind de-a dreptul “misiuni imposibile” in conditiile in care cele doua firme nu aveau un istoric de profitabilitate, deci interesul investitorilor ar fi fost nul. Dar, repet, prezenta FMI alaturi de Romania s-a dovedit utila in majoritatea cazurilor din mai multe puncte de vedere. In primul rand, de cele mai multe ori a fost “pompierul care a stins focul”, apelul la asistenta FMI fiind facuta in momente economice dificile in care pietele nu mai erau dispuse sa finanteze Romania din cauza derapajelor economice. Din acest motiv, FMI a fost permanent condamnata sa ia decizii nepopulare (si nu doar in Romania!) ceea ce i-a atras si renumele de care se bucura. Dar aceasta postura pe care si-a asumat-o FMI a fost una extrem de convenabila pentru decidentii locali, care au avut la indemana in astfel de situatii un “tap ispasitor”, ce a putut fi aratat cu degetul ca scuza pentru masurile nepopulare, chiar daca ele aveau mult sens economic. Retorica incetatenita si in prezent nu este “facem ajustari economice (fiscale, structurale etc.) pentru ca este o abordare prudenta si rationala” ci “ facem ajustari economice pentru ca asa ne cere FMI”.
Realist vorbind, FMI are, e drept, o experienta international extrem de bogata, dar nu detine in exclusivitate niste cunostinte unicat. Foarte multe din deciziile sugerate in ultimele decenii de FMI au fost decizii economice rationale, pe care multi experti local le sugerasera deja cu diferite prilejuri, dar fara sa fi fost ascultati. Teoretic, Romania se putea reforma si fara FMI. Exista suficienta expertiza locala care sa permita o reformare mult mai lipsita de socuri decat parcursul de “doi pasi inainte,unul inapoi” facut cu asistenta intermitenta a FMI. Dar know-how ul local a fost ignorat deoarece in Romania nu au existat si nu exista nici macar acum 1-2 centre de expertiza economica de o larga si indubitabila recunoastere locala, care sa poata influenta si justifica deciziile de politica economica. Principalul suspect aici ar fi putut fi BNR-ul, desi nu era o solutie ideala prin prisma statului sau, dar nici macar aceasta institutie de inalta competenta profesionala nu a gasit decat cateodata audienta la nivelul decidentilor politici, fiind obligata cateodata in disperare de cauza sa isi trimita mesajele prin presa. „Noi nu prea vorbim intre noi, avem probleme de feudalism tarziu” spunea recent guvernatorul Isarescu. Istoria perioadelor in care nu a existat un acord cu FMI-ul arata ca, mai devreme sau mai tarziu, deciziile economice discutabile si insuficient fundamentate, care au facut abstractie de mesajele primite in primul rand de la expertii locali, au dus la crearea de dezechilibre economice fortand o intoarcere la FMI. De altfel, acesta este riscul si acum, desi, fata de situatiile din trecut, monitorizarea furnizata de CE reprezinta o noutate esentiala.
In momentul de fata, Romania nu are nevoie de FMI. Datele economice arata foarte bine, economia este echilibrata, iar aceasta imagine impreuna cu lichiditatea in exces de pe pietele internationale duce costurile de finantare ale tarii la minime fara precedent. De altfel, acesta este si motivul pentru care de aproape un an de zile relatia cu FMI a fost lasata sa se prafuiasca pe un raft. Miza devenise neglijabila. As risca sa spun ca discutiile din zilele acestea vor fi critice pentru modul in care se va sfarsi actualul acord, dar si pentru eventualitatea unor acorduri viitoare. Daca discutiile de acum se vor sfarsi cu un esec, este putin probabil ca in urmatoarele 3-4 luni, pana la inchiderea formala a acordului prezent, se va mai deranja cineva sa aloce resurse pentru astfel de discutii. Acordul, probabil, nu se va rupe in mod formal, ci va fi lasat sa moara singur. Pe de alta parte, un esec al discutiilor pe tema politicii fiscale din 2016 va face imposibila si continuarea cu un nou acord de tip “precautionary”, similar Poloniei, de care s-a vorbit in ultima vreme, e drept, intr-un mod destul de inconsecvent, in functie de cine exprima opiniile.
Repet ce spuneam si mai devreme. Romania ar putea sa se descurce foarte bine si fara un accord cu FMI-ul cu singura conditie sa rupa cu traditia si sa isi ia soarta in propriile maini, ignorand alegerile parlamentare din 2016 si luand decizii de bun simt economic. Are avantajul memoriei scurte a investitorilor straini care nu se uita asa de mult ca noi, localii, la trecutul mai indepartat, dovada si faptul ca punerea la colt a relatiei cu FMI-ul din ultimele luni nu a fost si pentru ei un déjà vu, apetitul pentru activele romanesti ramanand ridicat. Dar amintirile vor reveni la suprafata indata ce primele decizii riscante vor fi luate si un investitor, care isi va aminti ca lucrul acesta s-a mai intamplat si in trecut, va incepe sa rostogoleasca bulgarele de zapada al neincrederii.
Un weekend placut!
