Asa cum probabil ati aflat din fluxurile de stiri economice, in cursul acestei saptamani am fost martorii unor volatilitati extreme, mai ales pe bursele din lume. Scanteia care a aprins totul a fost bursa chineza care, practic, a pierdut in doar cateva zile toate castigurile acumulate pe parcursul intregului an. Dar, din punctul meu de vedere, problemele sunt mai profunde, iar China are cel mult rolul unui “bobarnac” care face ca bulgarele de zapada sa se rostogoleasca la vale. Bulgarele de zapada al unei economii globale profund instabile.
Primul aspect de care trebuie sa fim constienti este faptul ca, odata cu demararea masurilor neortodoxe de evitare a unei recesiuni economice substantiale in SUA (unii zic chiar a unei depresiuni) prin decizia Fed de a pompa bani in economie, economia mondiala a intrat intr-o zona lipsita de harti. Pur si simplu nu exista precedente in istoria economica mondiala pentru un astfel de experiment si adevarul este ca habar nu avem cum se va termina. Ceea ce stim este ca, pe termen scurt, a produs intr-adevar rezultate. Economia americana a evitat o recesiune prelungita si acum da semne timide de relansare. Abordarea americana a facut prozeliti: din motive culturale si de afinitati – Marea Britanie, sau pe baza aparentului succes obtinut – zona euro. In Japonia, efectul a fost mai degraba de accelerare a injectiilor monetare, in conditiile in care Banca Nationala a Japoniei mai incercase astfel de abordari in trecut. Ultimul venit in aceasta grupa de mari experimentatori este China. Unde, insa, spre deosebire de predecesorii sai, nu se pune problema unei recesiuni, ci doar a unei incetiniri economice. Pentru o tara europeana, o crestere de 5-6% ar fi un vis. Pentru China, o tara obisnuita sa creasca in medie cu 10% pe an in ultimele trei decenii, o ajustare la valori de 5-6%, adica la jumatate, poate fi un soc major, cu consecinte interne importante din punctul de vedere al crearii de noi locuri de munca si al sustinerii tendintelor demografice.
Deci suntem intr-o situatie in care cele mai importante banci centrale din lume au injectat sau continua sa pompeze sume mari de bani in pietele financiare internationale. Au insa o mare problema. Chiar daca au puterea de a crea moneda, nu au si puterea de a o pune la lucru acolo unde vor. Iar statistica arata ca banii nu prea s-au dus unde trebuia. Planul initial al bancilor centrale era ca prin scaderea masiva a dobanzilor si crearea de moneda ieftina sa puna bazele finantarii relansarii economice: prin stimularea cererii agregate, adica a consumului si a investitiilor in capital fix. Dar pentru ca acest lucru sa se intample, mai era nevoie de un ingredient esential: optimismul. De o viziune pozitiva despre viitor a populatiei, a directorilor de firme, a antreprenorilor, care sa ii faca pe toti sa isi schimbe comportamentul economic in sensul stimularii cererii prin comenzile lor. Acest lucru nu doar ca nu s-a intamplat, dar comportamentul actorilor economici a fost opus: au preferat sa isi plateasca creditele luate anterior sau au continuat sa acumuleze economii. Economiile insa trebuiau plasate, si ele s-au regasit in depozitele bancare in crestere. Cum scaderea generalizata a dobanzilor le facea din ce in ce mai putin atractive, aceste economii au cautat alternative considerate a fi mai interesante, chiar daca mai riscante, precum investitii directe sau indirecte (prin fonduri) in obligatiuni, actiuni si active imobiliare.
La inceput, aceste investitii respectau canoanele unei abordari riguroase, bazandu-se pe datele fundamentale (economice) pe care le ofereau activele suport: performanta financiara si perspectivele in cazul actiunilor si obligatiunilor firmelor, profilul de risc al tarilor in cazul obligatiunilor suverane. Astfel bursele au inceput sa creasca, atragand noi si noi investitori in aceasta cursa aparent profitabila, cel putin pe termen scurt. Nimeni nu isi permitea sa stea deoparte si sa nu particpe la aceasta “goana dupa aur”. Astfel antrenati, investitorii au decis sa ignore faptul ca, intre timp, preturile activelor financiare nu mai aveau nicio legatura cu fundamentele economice. Asa cum aratam si in “Cu valul sau impotriva lui?”, perspectivele economice mediocre nu au cum sa justifice valorile fara precedent istoric la care au ajuns principalele burse ale lumii. Fara doar si poate, ne aflam in fata unei bule speculative alimentata de “drogul” banilor multi si ieftini creat de bancile centrale. Ce urmeaza?
Sincer, este greu de spus. Facand o paranteza, ma amuza analizele primite de la nume mari de banci din piata care isi propun sa anticipeze evolutiile viitoare ale pietelor pe baza evolutiilor istorice. Cum poti sa faci asa ceva cand joci deja intr-un scenariu scris in premiera, in care nimeni nu mai jucat niciodata? Dupa cum afirmam, suntem in teritorii pentru care nu exista harti. Am intrat in aceasta zona ca sa rezolvam o problema pe termen scurt. Am rezolvat-o, dar nu stim cum sa iesim din situatia creata si nu stim daca nu cumva am creat o problema si mai mare pe termen lung. Pentru ca surplusul de lichiditate va trebui sa dispara treptat si sa ne intoarcem la niste parametri de functionare normali ai economiei globale. Banii nu pot fi lasati sa balteasca asa, la nesfarsit, fara consecinte negative. Iar drenarea lichiditatii s-ar putea sa dureze mai mult decat lungimea unui ciclu economic. Cu alte cuvinte, principalele economii ar putea intra pe partea descendenta a ciclului inainte ca lichiditatea in exces din piata sa fie retrasa. Si atunci ce vor face bancile centrale? Vor injecta si mai multa lichiditate ignorand cea ramasa in exces? Deocamdata insa, vedem ca orice incercare de corectie a preturilor activelor, altminteri justificata, este intampinata cu teama si accese de panica. Curios, nu? Toata lumea stie ca activele financiare sunt supraevaluate raportat la fundamentele economice, dar nimeni nu vrea sa accepte corectia lor. Pur si simplu pentru ca, la fel ca in perioada crizei, investitorii au urcat in trenul castigurilor facile, profitand de banii ieftini si pariind pe castiguri pe termen scurt, dar subevaluand riscurile aferente.
Problema este ca acest tren este atractiv doar pentru investitorii financiari, care pot investi si dezinvesti rapid sume mari de bani. Firmele, cele care pana la urma pot creste economia cu adevarat, din pacate, investesc prea putin. Mediul economic fragil si “dopat” in care opereaza le face, pe buna dreptate, sa aiba semne mari de intrebare in legatura cu sustenabilitatea evolutiilor actuale si pericolul unor ajustari in viitor. Iar aceasta nu face decat sa duca la un cerc vicios: bancile centrale “dopeaza” economiile cu lichiditate, creand bule speculative, pericolul spargerii lor creste lipsa de predictibilitate, firmele raman prudente neinvestind, economiile arata rate de crestere scazute, decuplarea burselor de fundamentele economice creste, dar orice tendinta de corectie este blocata de bancile centrale prin taieri de dobanzi si noi injectii de lichiditate, crescand si mai mult temerile legate de viitor, si asa mai departe. Practic, consumatorii si firmele nu investesc, temandu-se de fragilitatea echilibrului curent, iar echilibrul curent este fragilizat de politicile monetare exagerat de laxe ale bancilor centrale.
Concluzia este ca acest cerc vicios trebuie interupt. Cine are curajul sa o faca? Problema este grava si, intr-un fel, similara celei din perioada crizei recente incepute in 2008. Solutiile gasite atunci au scandalizat opinia publica datorita faptului ca mari institutii financiare din SUA si Europa au fost salvate folosind bani publici. Investitorii privati, care ar fi trebuit sa plateasca pretul riscului asumat de firmele in care erau actionari sau pe care le-au creditat, au fost salvati prin folosirea de fonduri publice, adica bani platiti de toti contribuabilii. Un demers impotriva spiritului economiei de piata, nu-i asa? Multi au spus, si inca spun, ca acele institutii financiare ar fi trebuit lasate sa dea faliment, indiferent cat de mari erau. Nimeni insa nu stie cu adevarat ce s-ar fi intamplat atunci. Sistemul financiar mondial ar fi supravietuit, sau s-ar fi generat o prabusire in lant, terminata cu o criza mondiala devastatoare? Guvernele si bancile centrale au decis atunci ca pur si simplu sa nu isi asume acest risc, cu pretul incalcarii unor principii de bun simt. Sigur, intotdeauna se vor gasi oameni care sa spuna ca, de fapt, nu s-ar fi intamplat nimic. Dar adevarul este ca nu stim acest lucru si nimeni nu putea oferi nicio garantie in acest sens. In mod similar, si acum, bancile centrale prefera “raul”pe care il stiu in schimbul unei solutii de care nu sunt sigure. Exista doua intrebari esentiale aici, la care nimeni nu pare sa riste un raspuns clar: 1.Poate economia mondiala sa suporte o cadere a burselor fara sa intre in recesiune? si 2. In cazul intrarii in recesiune ar trebui bancile centrale sa vina cu si mai multe injectii de lichiditate? Pana cand? Pentru ca, deocamdata, bancile centrale par a fi intr-un fel “prizonierele” investitorilor financiari, ei intampinand orice perspectiva de crestere a dobanzilor sau de stopare a injectiei de lichiditate de catre bancile centrale cu ordine de vanzare in piata, in consecinta cu scaderi ale burselor, facand bancile centrale sa prelungeasca si mai mult perioada banilor multi si ieftini. Insa economia globala sufera de probleme structurale serioase, care nu vor putea fi rezolvate doar prin injectii de lichiditate.
Cert este ca, in contextul actual, Fed-ul din SUA este pe punctul sa isi reconsidere deciziile de politica monetara. Confruntati cu pericolul unei reactii de domino ca urmare a incetinirii economice in China, sansele ca Banca Centrala a SUA sa renunte la cresterea de dobanzi din septembrie, amanand-o pentru decembrie sau chiar anul viitor, sunt in crestere. Din fericire, Romania pare sa fie considerata a avea o economie mult mai rezistenta la crize decat cea din SUA, avand in vedere consensul politic de a merge in continuare pe varianta scaderii semnificative a TVA si a cresterii cheltuielilor bugetare cu salariile. Suntem asigurati ca deficitul bugetar va ramane sub 2%. O informatie esentiala insa lipseste in aceasta comunicare publica. Aceasta tinta de deficit va fi obtinuta pe ce scenariu de investitii publice? Pe cel din 2014, aflat la cel mai scazut nivel din ultimii 9 ani, raportat la PIB?
Un weekend placut!
