Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Umbrele, ligheane sau lingouri?

Publicat la data de: 27-05-2016

Posted on: May 27th, 2016 by RaduC No Comments

Politicile monetare ale bancilor centrale dau semne de oboseala, iar rezultatele intarzie sa apara. Relaxarea cantitativa (quantitative easing) a micsorat dobanzile, a furnizat lichiditate pietelor si, cu toate acestea, activitatea de creditare tot nu a decolat. Rezultatul a fost si ramane umflarea artificiala a preturilor tuturor claselor de active financiare. In disperare de cauza, pasul urmator al unui numar important de banci centrale din economiile dezvoltate a fost sa treaca dobanda de referinta in teritoriul negativ, in speranta ca penalizarea bancilor pentru lichiditatile pe care nu le pun la treaba le va obliga sa accelereze activitatea de creditare, in timp ce lipsa de remunerare a economiilor populatiei o va face sa se orienteze mai mult spre consum.

Rezultatele nu au fost spectaculoase pur si simplu pentru ca activitatea de creditare are nevoie de mai mult decat de lichiditate si dobanzi scazute. Are nevoie de sentimentul pozitiv dat de o minima predictibilitate legata de evolutiile pozitive ale contextului economic si politic. Or, din acest punct de vedere, asa cum razbate si din majoritatea comentariilor mele, lucrurile nu stau catusi de putin bine. Mai mult decat atat, unele tari precum SUA se confrunta deja cu perspectiva unei posibile recesiuni dupa un ciclu deja prea lung de crestere economica neintrerupta. Iar o recesiune in SUA are sanse maxime sa se propage in restul economiilor dezvoltate. Dar in conditiile in care gloantele dobanzilor extrem de scazute si cele ale injectiiilor de lichiditate sunt deja trase, ce ale gloante mai sunt disponibile?

Acestea sunt motivele pentru care disperarea bancilor centrale si a guvernelor de a crea cerere, adica consum si investitii, le-ar duce duce pe acestea pe noi carari. Carari neincercate pana acum si care duc spre abordari considerate pana nu de mult drept utopice, daca nu chiar hilare. Iar astazi, iata, incepe sa se vorbeasca despre ele. Este si cazul „banilor din elicopter”.

Ideea a fost aparent evocata pentru prima data in 1969 de Milton Friedman , care aprecia ca un guvern poate intotdeauna adresa problema unei cereri slabe tiparind bancnote si aruncandu-le din elicopter. Bineinteles ca este o metafora. Sa nu va imaginati o flota de elicoptere care vine deasupra unui oras si incepe sa arunce cu bancnote pentru care lumea ia cu asalt strazile si se bate pentru ele. Este o metafora prin care este sugerat faptul ca bancile centrale creeaza moneda (nu neaparat cash) care ulterior este folosita la consum si investitii. Este o masura de ultima instanta despre care unii economisti (inclusiv fostul presedinte al Fed, Ben Bernanke) considera ca ar trebui macar discutata pentru impiedicarea alunecarii in deflatie si stagnare/recesiune economica.

Spre deosebire de o relaxare fiscala, care si ea poate produce cerere, o abordare de tip „bani din elicopter”nu creeaza datorie, banca centrala putand sa creeze cati bani considera a fi necesari. Pentru ca sa aiba un impact asupra economiei, acesti bani trebuie cheltuiti fie prin consum, fie prin investitii. Varianta dezirabila ar fi, de departe, cea a cheltuirii lor prin investitii, deoarece efectul de multiplicare asupra economiei este mult mai mare.

Pe de alta parte, o astfel de abordare ar necesita trecerea unei linii rosii fundamentale care separa politica monetara de politica fiscala. Este un principiu fundamental, care se gaseste la baza functionarii bancilor centrale din intreaga lume. Odata aceasta linie rosie depasita ar exista modalitati tehnice nu foarte complicate prin care banii ar ajunge in bugetele statelor respective. Fie prin anularea unor datorii existente, fie prin virarea de bani spre trezorerie, ca sa dau doar doua exemple.

Exista precedente? Si ce ne spun ele? Exista de exemplu precedentul Argentina, tara in care in perioada 2007-2015 banca centrala a tiparit bani pentru finantarea deficitului bugetar. Rezultatul a fost garantat, inflatia ajungand pana la o estimare neoficiala de 25%, in conditiile in care valorile oficiale erau manipulate. Ceea ce ne duce la principalul risc al unei astfel de abordari. Acela ca banca centrala sa se comporte ca „ucenicul vrajitor”. Adica sa declanseze o reactie pe care sa nu o mai poata controla. Dozajul injectiilor de lichiditate este dificil de calculat si pericolul generarii de hiperinflatie este real.

Deci impedimentele, dupa cum vedem, sunt majore si demersul nu pare sa fie unul extrem de atractiv. De altfel, Mario Draghi cataloga o astfel de abordare ca fiind „plina de dificultati operationale, legale si institutionale”. Dar el nu este inca un atractiv raportat la situatia economica in care ne gasim astazi. O evolutie mult mai proasta spre deflatie si stagnare economica sau chiar recesiune ar putea face ca pretul platit pentru „aruncarea banilor din elicopter” sa merite sa fie platit. Un experiment de acest gen sfarsit in hiperinflatie ar avea impact si asupra Romaniei?

Fara doar si poate, mai ales daca vorbim de zona euro. Cu o economie euroizata in mare masura, cresterea preturilor in euro ar fi transpusa rapid in cresterea preturilor in lei, ceea ce ar avea un impact inflationist important. Solutia de contracarare ar fi aprecierea leului in raport cu euro, ceea ce ar presupune o crestere a dobanzii de referinta de catre BNR. Impactul ar fi negativ asupra cresterii economice atat din punctul de vedere al pretului banilor cat si al scaderii de competitivitate prin intarirea monedei. Din acest motiv, motivatia BNR de a lupta impotriva importului de inflatie din zona euro ar fi limitata.

Pe de alta parte, inflatia importata ar duce la cresterea randamentelor la titlurile de stat, ceea ce ar induce pierderi in portofoliile de titluri ale institutiilor financiare: banci, firme de asigurari, fonduri de investitii. In conditiile cresterii costurilor de finantare si ale inflatiei ridicate, impunerea unei politici fiscale restrictive ar deveni obligatorie, ceea ce ar insemna impozite mai mari si/sau cheltuieli bugetare mai mici.

In ce priveste pretul actiunilor analizele facute sugereaza ca nu se poate stabil o relatie clara intre evolutia inflatiei si evolutia preturilor pe burse. Pe de alta parte sunt cateva categorii care probabil vor beneficia mai mult decat altele intr-un astfel de context: value stocks (cele cu un cash flow pozitiv si stabil, fara perspectiva unei cresteri sepctaculoase a afacerii) in timp ce growth stocks (cele cu un cash flow mic dar un potential semnificativ de crestere si dezvoltare) for fi mai degraba defavorizate. De asemenea preturile materiilor prime si ale metalelor pretioase vor beneficia de un mediu inflationist si, ca urmare, probabil ca si firmele care le extrag sau produc.

Dar mai e mult pana acolo si este de neimaginat acum ca o tara precum Germania, membru de frunte al zonei euro, ar fi de acord cu asa ceva, in conditiile in care deja da semne fatise de nemultumire in legatura cu dobanzile ultra scazute care ameninta economiile pensionarilor germani. Sa nu uitam si faptul ca relaxarea cantititativa a BCE, care a evitat in cele din urma intrarea zonei euro in deflatie, a fost intarziata semnificativ tot ca urmare a opozitiei Germaniei.

In concluzie, in varianta in care banii vor fi „aruncati din elicopter”, fiind vorba de o figura de stil, nu veti avea nevoie nici de umbrele, nici de ligheane. Cat despre lingouri…

Un weekend placut!

Share on FacebookShare on LinkedIn

Cititorii acestui material sunt rugati sa consulte disclaimer-ul
prezent in Termeni si conditii de utilizare a continutului

Daca doriti sa lasati un comentariu cu privire la acest articol o puteti face aici

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :