Mi se pare ingrijorator faptul ca, in Romania, mai mult decat in alte tari europene, decidentii par sa priveasca inflatia inalta cu o anumita detasare: nu e generata de consum, e pe parte de oferta, adica energie, gaze, produse agricole, e ceva temporar si lucrurile isi vor reveni in timp, ca urmare sa nu ne agitam excesiv.
In acest rationament, pare sa se ignore un fenomen care, daca privim cu atentie in jur si in unele date macroeconomice, incepe sa fie din ce in ce mai prezent. Este vorba de psihologia inflationista.
Adica de acele schimbari persistente de comportament al populatiei, care duc la mentinerea inflatiei pe termen mediu, chiar si dupa ce cauza originara a disparut. O astfel de schimbare de comportament presupune, de exemplu, declansarea unei spirale salarii-preturi, plecand de la puterea substantiala de negociere a salariatilor, care nu mai au incredere in curmarea rapida a inflatiei. Dar, poate un proces si mai problematic este bucla de feedback pozitiv, de amplificare a presiunilor inflationiste, prin devansarea cheltuielilor populatiei de teama preturilor viitoare mai mari.
Cresterea PIB-ului din primul trimestru al anului a luat pe toata lumea prin surprindere printr-o rata semnificativ peste asteptari. Insa, oricat de contraintutiv ar fi, trebuie sa spunem ca, desi prezentata ca o veste buna, aceasta crestere peste asteptari a economiei este, probabil, tocmai expresia instaurarii psihologiei inflationiste: cresterea ratei consumului a depasit cresterile salariale.
Intr-o prezentare recenta, Economistul-sef al Unicredit pentru Europa Centrala si de Est observa un lucru extrem de important si relevant: toate economiile facute de populatie in Romania in perioada pandemiei au fost cheltuite doar in trimestrul I al anului 2022. Este aceeasi perioada in care fondurile de investitii au fost confruntate si ele cu retrageri semnificative, afectate fiind de subperformanta simultana a obligatiunilor cat si a burselor in care au investit. Astfel, o performanta nominal negativa a fost amplificata in termeni reali de explozia inflatiei.
Iar daca va intrebati ce fac romanii cu banii pe care ii scot, raspunsul il da acelasi raport care remarca ca rata de crestere a vanzarilor cu amanuntul depaseste atat rata de crestere a salariilor cat si pe cea de crestere a creditelor de consum. La o concluzie similara a ajuns si publicatia Curs de guvernare care, intr-o analiza, remarca faptul ca romanii au scos in martie 1,1 miliarde de euro din banci si fonduri mutuale si i-au bagat in consum. Acesta ar trebui sa fie un semnal teribil de ingrijorator pentru BNR, care nu emite un comunicat fara sa mentioneze cu sfintenie ca obiectiv “ancorarea asteptarilor inflationiste”. Datele sugereaza in mod clar ca ancora a disparut. Iar motivatia cred ca nu este doar legata de comunicarea panicarda din zona politica, ci si de cea excesiv de calma din partea BNR.
Ca sa fiu mai exact, cred ca din partea unei astfel de institutii ca BNR romanii au nevoie de un moment “whatever it takes”. Psihologia inflationista nu o schimbi nici cu comunicate institutionale aride si greu de inteles, si nici cu abordari umoristice. Intr-un astfel de context de tip “bulgare de zapada”, e nevoie de o comunicare puternica si ferma, a carei greutate sta in faptul ca e facuta de o persoana care se bucura de o mare incredere. Asa cum Draghi a anuntat in 2012 ca guvernator al Bancii Centrale Europene ca va face orice e necesar (“whatever it takes”) pentru apararea euro, in mod similar si in Romania ar trebui trasata o linie rosie a intolerantei la inflatie. Doar un anunt ferm, bazat pe credibilitatea si prestigiul de care se bucura Guvernatorul BNR ar avea sansa sa puna bazele schimbarii perceptiei populatiei, sa ii dea incredere si, in final, sa ii schimbe comportamentul.
Dar doar declaratiile ferme nu vor fi suficiente. Ele vor trebui sa aiba acoperire si in fapte. E nevoie de o crestere mai accelerata a dobanzilor, care sa dea substanta oricarui angajament ferm venit din partea BNR. Doar o astfel de tendinta ar putea sa descurajeze comportamentul consumerist in crestere pe seama economiilor care isi pierd din valoare sau pe seama creditelor suficient de ieftine. Asa cum explicam intr-o alta postare, inflatia ii loveste pe toti romanii si, in primul rand, pe cei saraci. Cresterea dobanzilor ii loveste doar pe unii, din care o buna parte nu sunt dintre cei mai defavorizati. Economistul Unicredit remarca ca spre deosebire de tarile din jur, in Romania, creditarea se accelereaza, ceea ce sugereaza, alaturi de fuga de depozite, ca dobanzile sunt inca prea scazute.
Desigur, nu este realist sa ne asteptam la dobanzi real pozitive pe termen scurt, dar, daca nu va exista o tendinta clara in directia unor dobanzi peste rata inflatiei, comportamentul populatiei nu se va modifica pe termen mediu. Tolerarea unui deceniu de dobanzi real negative ne arata cat de greu porneste bulgarele psihologiei inflatiei. Insa, odata pornit, el va fi la fel de greu de oprit fara o serie de masuri ferme.
Temerile legate de o potentiala recesiune produsa de o eventuala crestere a dobanzilor mi se par exagerate si nimic din realitatea economica inconjuratoare nu sugereaza un astfel de pericol. Exista insa cu adevarat pericolul ca masuri de “racire” economica sa fie din ce in ce mai dificil de luat pe masura ce ne apropiem de perioada alegerilor.
Stabilitatea cursului de schimb, un alt succes sarbatorit, e pe punctul sa reprezinte un handicap. Intr-o analiza a cursul real efectiv (care tine cont de cosul de valute al comertului Romaniei si de diferentialul de inflatie), economistul Unicredit observa ca deprecierea leului este prea lenta pentru a compensa pierderea de competitivitate din perioada 2018-2022. Cu alte cuvinte, politica de curs a facut exporturile romanesti mai necompetitive si importurile mai ieftine.
O accelerarea a deprecierii leului ar sprijini economia , confruntata cu dobanzi in crestere, ar incetini cresterea deficitelor externe si, poate in mod surprinzator, ar stimula achizitia titlurilor de stat romanesti denominate in lei de catre investitorii straini. De ce spun asta?
Intrigat de motivul pentru care emisiuni in lei cu un randament extrem de generos nu atrag mai mult interes din strainatate, am aflat ca, cel putin la Londra, unii investitori se tem de … stabilitatea excesiva a cursului. Este ceva ce recunosc ca m-a luat prin suprindere pentru ca as fi perceput-o mai degraba ca un avantaj al Romaniei. Nu-i asa, curs stabil inseamna predictibilitate, deci mai putin risc valutar pentru un investitor care isi va repatria castigurile.
Aparent, zilele acestea rationamentul unor investitori este exact opus. Prefera tarile care au monede cu fluctuatii mai putin administrate, deoarece le e teama ca aceasta stabilitate prelungita a leului, atipica pentru regiune, va duce la o corectie abrupta in viitor, ce le-ar putea provoca pierderi majore in cazul unor investitii in lei.
Toate cele de mai sus presupun schimbari importante in modul in care politica monetara este comunicata si condusa. Miza este insa prea mare pentru a nu invita la reflexie. Inflatia psihologica este deja aici.
Un weekend placut!
