Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Cum mai arata radarul meu la mijlocul lui 2016?

Publicat la data de: 22-07-2016

Posted on: July 22nd, 2016 by RaduC No Comments

Am inceput anul cu un comentariu intitulat „Pe radarul meu in 2016”, in care va semnalam care vor fi evolutiile pe care le voi urmari cu atentie, suspectand ca vor fi principalele surse de socuri in 2016. Ajungand la jumatatea anului, cred ca ar fi interesant sa facem o actualizare a „ecranului radar” si sa vedem daca avem iesiri sau intrari noi. Am sa pastrez structura acelui comentariu de inceput de an.

Orientul Mijlociu ramane mai departe pe radar, pentru ca situatia continua sa fie extrem de fluida. Dincolo de faptul ca zona ramane in continuare un teatru de concurenta intre marile puteri, esecul loviturii de stat din Turcia nu a facut decat sa complice si mai mult situatia. Turcia este un post avansat important al NATO in zona, suportul ei logistic si material fiind extrem de important. In plus, Turcia a actionat, cel putin pana acum, in directia limitarii influentei Rusiei si a Iranului in zona Orientului Mijlociu.

Dar, asa cum remarca analistii geopolitici, in momentul de fata Turcia pare sa incerce o distantare de SUA si o apropiere de cele doua puteri regionale deja mentionate. Intr-o declaratie recenta, dupa esecul loviturii militare de stat, presedintele Erdogan declara ca „Turcia este gata sa restabileasca pacea regionala impreuna cu Iranul si Rusia”. Mai mult, pilotul turc care a doborat avionul rusesc ce intrase in spatiul aerian turc a fost arestat sub suspiciunea ca, da, ati ghicit, a actionat la ordinele pucistilor ascunsi in structura de comanda a armatei. Evolutiile deja mentionate, precum si represiunea interna, l-au facut pe Marc Pierini, un fost amabasador al UE in Turcia, sa declare: „Democratia si afilierea vestica a Turciei s-a putea sa sfarseasca in a fi primele victime ale loviturii de stat”.

In momentul de fata o rupere a relatiilor dintre SUA si Turcia nu ar fi in interesul celor doua parti, dar, pe de alta parte, este destul de plauzibila ipoteza lui George Friedman, conform careia Turcia nu este pregatita sa-si asume costul economic si de imagine pe care il atrage postura de soldat fidel al intereselor americane in regiune. Turcia are propriile sale interese, pe care doreste sa le aduca in prim plan. Din pacate, o astfel de re-pozitionare nu pare sa ajute interesele Romaniei in regiune, care spera sa constituie o alianta pe flancul sud-estic al NATO, similara celei realizate de Polonia in flancul nord-estic, e adevarat, cu parteneri mult mai mici.

In ce priveste pretul petrolului, imi pastrez mai departe opinia conform careia am intrat in zodia petrolului ieftin. Producatorii nu au nicio intentie sa reduca productia, motiv pentru care presiunile pe pret vor ramane. O confirmare in acest sens a venit acum cateva zile, cand ministrul rus al energiei a declarat pentru Reuters: „Nu discutam despre o coordonare a actiunilor intre Rusia si OPEC. Nu putem agrea reduceri de productie deoarece nu avem astfel de mecanisme…”. Merita remarcat si faptul ca, in timp ce oficiali ai Arabiei Saudite au declarat ca e nevoie de un pret al petrolului de cel putin 50 de dolari pentru a sustine investitiile, oficialul rus a anticipat un pret al petrolului intre 40 si 50 de dolari pana la sfarsitul anului.

In ce priveste China, aceasta performeaza inca bine, insa cu observatia esentiala ca mai ales datorita implicarii statului. Incetinirea marcanta a investitiilor sectorului privat, de la o crestere an la an de 40% in 2011 la 2,8% in prima jumatate a lui 2016, a fost compensata de o accelerare a investitiilor statului de 20% an la an anul acesta, dublul ratei de crestere din 2011. Insa chiar si acest stimul nu face decat sa rezolve partial problema capacitatilor de productie excedentare si a firmelor indatorate din sectorul de stat. Din acest motiv, China ramane o tara care merita sa fie monitorizata in continuare, in pofida cresterii mai mult decat decente de 6,7% raportate in trimestrul doi al acestui an.

SUA merita si ea pastrata pe radarele noastre. Datele economice sunt suficient de volatile ca sa faca pana si Presedintele Fed sa isi schimbe opinia o data pe luna. La inceputul lui iunie, traderii in contracte futures atasau o probabilitate de 60% unei cresteri a dobanzii in septembrie. Apoi, odata cu raportarile slabe de pe piata muncii din luna mai si cu Brexit-ul, probabilitatea implicita a scazut la 12%. Acum suntem in momentul in care cifrele oferite de piata muncii au fost din nou bune, ceea ce a facut ca probabilitatea implicita a cresterii de dobanda sa ajunga la 18%. O schimbare minora, pentru ca e e nevoie de mai mult de o floare ca sa se faca primavara.

Va fi nevoie ca si in iulie si august  sa vedem semnale bune venind dinspre piata muncii americane pentru ca o crestere a dobanzii in septembrie sa apara in carti. Altminteri, o astfel de decizie ar putea fi amanata inclusiv pana in anul urmator. Din punctul meu de vedere, economia SUA este departe de a da semne de supraincalzire care sa justifice un ciclu de crestere a dobanzilor. Suspectez ca Fed este mai degraba dornic sa creasca dobanda, pentru ca, in eventualitatea unei recesiuni, sa aiba de unde sa inceapa procesul de scadere a dobanzii, cu speranta ca astfel nu va trebui ca si SUA sa intre in zona dobanzilor-cheie negative.

De altfel, pe aceasta tema, economistul John Mauldin remarca evolutia discursului d-nei Yellen, Presedintele Fed, in legatura cu posibilitatea utilizarii dobanzilor negative ca mijloc de sustinere a economiei in caz de recesiune. In februarie, d-na Yellen spunea ca nu investigase in intregime consecintele legale ale ratelor negative. In mai, d-na Yellen a dorit sa nu declare daca Fed are autoritatea legala pentru rate negative. In iunie, insa, domnia sa declara ca nu exista nicio indoiala ca Fed poate sa duca legal dobanzile in teritoriu negativ.

UE, pe de alta parte,  nu da semne ca se indreapta in directia rezolvarii problemelor pe care le are. Mai mult, au aparut noi focare de tensiune economica in Italia, dar si in Spania si Portugalia. In Italia exista o problema economica indusa de slabiciunea sectorului bancar, care are un portofoliu substantial de credite neperformante. In aceste conditii, recapitalizarea bancilor va fi absolut necesara si este putin probabil ca acest lucru sa poata fi realizat fara implicarea statului. Pe de alta parte, Consiliul European a constatat ca Portugalia si Spania nu au luat masuri de corectie a deficitelor excesive. Chiar daca amenzile vor fi probabil mai degraba simbolice, mesajul dat in economie si pietelor financiare va fi suficient de puternic ca sa puna presiune pe cele doua tari.

Pentru stoparea tendintelor centrifuge din UE va fi esentiala capacitatea de coordonare a raspunsului la Brexit, si el aflat pe radarul meu la inceputul anului. Socul referendumului a scuturat intr-o prima faza, sub imperiul emotiilor, pietele financiare, care intre timp si-au revenit si tind spre noi maxime. Pe buna dreptate, WSJ remarca legat de evolutia pietelor de capital: „Singura ingrijorare este ca orice ingrijorare (a investitorilor) a disparut”.

Asta nu inseamna insa ca impactul acestei decizii s-a consumat. El va fi de lunga durata si se va manifesta la toate nivelurile: politic, economic si social. Din punct de vedere comercial, Barclays se asteapta ca Olanda si Irlanda sa fie in primul rand afectate de decizia britanica datorita deschiderii economiilor lor si ponderii mari pe care o au exporturile catre Marea Britanie. In partea „periferica” a zonei euro, Italia si Portugalia ar fi principalele victime, avand in vedere slabiciunile pe care aceste tari deja le au si care ar putea fi amplificate de o criza generala de incredere in proiectul european.

De altfel, in urma Brexit, FMI si Comisia Europeana si-au si revizuit prognozele de crestere economica. FMI de exemplu prognozeaza o incetinire in 2017 a cresterii in in zona euro euro cu 0,2 puncte procentuale, iar in Marea Britanie cu 1 punct procentual, neanticipand insa recesiunea pe care alti analisti o vad venind in aceasta tara. Sigur, BCE e asteptata sa incerce sa limiteze impactul asupra zonei euro prin continuarea programului de relaxare cantitativa, care insa, in curand, s-ar putea lovi de o problema majora: lipsa obligatiunilor care sa se califice pentru a fi achizionate de BCE. Fie datorita dobanzilor negative pe care multe deja o ofera, fie din cauza lipsei de noi emisiuni. Motiv pentru care, vrand nevrand, BCE va trebui sa se gandeasca la noi clase de active in care sa investeasca. Poate active imobiliare, poate actiuni. Banca Centrala a Japoniei a creat deja astfel de precedente.

In ce priveste Romania, asa cum mentionam la inceputul anului, am monitorizat simptomele supraincalzirii economice, care raman manifeste. Asta chiar daca inflatia creste mai incet decat ma asteptam. Consumul in exces se regaseste insa in deficitele externe, in crestere marcanta an la an. Pe de alta parte, suspectez ca inflatia extrem de scazuta din zona euro a tinut sub capac preturile produselor de import, dupa cum si anul agricol remarcabil isi va aduce si el contributia la limitarea cresterii preturilor. Din acest motiv, in pofida asteptarilor initiale, e posibil sa incheiem anul cu o inflatie aproape de zero, sau chiar negativa.

Acest context duce si la o revizuire a anticipatiilor legate de politica monetara a BNR, care va lua o decizie de crestere a dobanzii de politica monetara mai degraba spre sfarsitul lui 2017 sau inceputul lui 2018. O astfel de decizie va fi insa influentata si de masura in care politica fiscala a noului guvern va deveni sau nu mai restrictiva. Pentru ca din aceasta zona provine de fapt pericolul de destabilizare a economiei.

Un weekend placut!

Share on FacebookShare on LinkedIn

Cititorii acestui material sunt rugati sa consulte disclaimer-ul
prezent in Termeni si conditii de utilizare a continutului

Daca doriti sa lasati un comentariu cu privire la acest articol o puteti face aici

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :