Intr-un comentariu facut la sfarsitul lui 2016 intitulat “Razboiul secolului care ne va defini viitorul”, remarcam ca globalizarea a dus la ruperea echilbrului de tip win-win dintre doi factori de productie esentiali: Munca si Capitalul. In esenta, explicam ca, in timp ce globalizarea a crescut intr-un mod exploziv oportunitatile/cererea pentru capital, oferta de capital a ramasa mai degraba limitata si extrem de selectiva, avand ca urmare o putere de negociere semnificativa, cu forta de munca, cu guvernele, cu institutiile internationale. Aceasta a dus la doi castigatori si un perdant al globalizarii. Elitele detinatoare de capital si forta de munca din tarile emergente au castigat, iar forta de munca din tarile dezvoltate a fost defavorizata.
Statisticile economice au indicat in contextul globalizarii o stagnare si chiar un declin al bunastarii clasei de mijloc din tarile dezvoltate, o continua imbogatire a elitelor si iesirea din saracie a unei parti semnificative a populatiei din tarile emergente, cap de lista fiind China. Cu alte cuvinte, tendinta a fost de micsorarea a polarizarii economice internationale si de crestere a polarizarii economice “intranationale” in tarile dezvoltate.
In acelasi context, mai spuneam ca singura arma ramasa la dispozitia Muncii era votul, in conditiile in care, indiferent de avere, fiecare individ are dreptul la un vot. Iar exersandu-si acest drept ca semn de protest, masele dezavantajate economic au adus in prim-plan forte politice nationaliste sau extremiste. Mai remarcam si faptul ca frustrarea economica a maselor a fost redirectionata intr-un mod abil spre teme mai degraba ne-economice, astfel de forte politice venind la putere prin promovarea unor teme legate de emigranti, apartenenta la UE, amenintarea Chinei si asa mai departe. Inechitatile economice in crestere din tarile dezvoltate si faptul ca randamentul in crestere obtinut de capital s-a reflectat intr-un mod limitat in tarile de povenienta nu au dus la initiative nici in campaniile populistilor, nici in ale nationalistilor. Aduceam ca exemplu pe presedintele Trump, declarativ un politician preocupat de bunastarea gulerelor albastre, care insa a gasit de cuvinta sa scada impozitele pentru cei mai bogati americani.
Mentionam si faptul ca acest lucrul poate nu ar trebui sa mire avand in vedere influenta marcanta pe care cercurile de afaceri o au asupra partidelor din tarile dezvoltate. In acest context, mentionam ca, probabil, Munca a ramas fara munitie in “Razboiul Secolului” in conditiile in care banii alocati media si partidelor politice vor putea indrepta votul maselor in orice directie se doreste.
Venirea pandemiei si identificarea Muncii ca fiind factorul de productie cel mai vulnerabil m-au dus la concluzia ca Munca va pierde acest raboi fara drept de recurs, prin marginalizarea unor categorii socio-profesionale si avantul economic al celor cu capital financiar sau de inteligenta.
Insa o serie de evolutii recente ma fac sa constat schimbari importante, care ofera Muncii oportunitati ce o fac sa rechilibreze intr-o buna masura raportul de forte cu Capitalul. De ce?
In opinia mea, este vorba de doi factori determinanti. In primul rand, tehnologia nu inlocuieste resursa umana in ritmul preconizat astfel incat sa duca la cresterea somajului. In al doilea rand, suntem martorii unei accelerari a deglobalizarii produsa de tensiunile geopolitice aduse de razboiul din Ucraina si cresterea pana la un nivel fara precedent a tensiunilor geopolitice dintre China si SUA. Aceste evolutii au dus la disparitia totala (in Rusia) sau partiala (in China) a oportunitatilor pe care Capitalul le avea in doua dintre cele mai mari tari ale lumii. Iar daca pandemia reclama o deglobalizare prin eliminarea dependentei de un lant de furnizare (supply chain) prin introducerea altora in paralel, segmentare geopolitica si economica in curs impune disparitia totala a anumitor lanturi de furnizare pentru a fi inlocuite cu altele, in zone aflate in acelasi bloc geopolitic.
Astfel de evolutii fac ca cererea pentru forta de munca in tarile din blocul Atlantic sa fie in crestere. Cifrele ne arata tensiunile existente pe piata muncii atat in SUA cat si in UE precum si o vanatoare intensa de talente in toate sectorele economice. Dintr-o data, puterea Muncii nu a mai fost data doar de dreptul de a stabili pe cine este dispusa sa voteze, ci si dreptul de a alege pentru cine este dispusa sa lucreze. Reprezentativa in acest sens este miscarea “Marea demisie” (Great Resignation) prin care, in SUA, a fost atins la sfarsitul anului 2021 un record al celor care au decis sa isi paraseasca locul de munca. Asa cum studiile au aratat majoritatea s-au reangajat apoi in companii ce le ofereau conditii superioare de munca (salarii, avans profesional, beneficii, echilibru munca-viata).
Bascularea pozitiei de negociere dintra Munca si Capital pune Munca acum intr-o pozitie de forta, capabila sa-si negocieze aspiratiile cu determinare. Problema este ca, asa cum dezechilibrul precedent in favoarea Capitalului a dus la excese avand consecinte negative, si dezechilibrul in favoarea Muncii risca sa produca efecte similare. Cel mai evident este cresterea costului cu forta de munca si impactul inflationist pe care aceasta il are.
Unul din efectele globalizarii a fost o lunga perioada de inflatie mica, in conditiile in care costul cu forta de munca a scazut prin relocarea activitatilor economice. In mod similar, o relocare a activitatilor in tari cu costuri mai ridicate ale fortei de munca va avea un impact inflationist. Mai mult decat atat, in conditiile unei cresteri generalizate de preturi din cauza costurilor cu energia, exista acum sansa unui cerc vicios format din alimentarea reciproca a cresterii preturilor si a salariilor.
In paralel, a mai parut un fenomen important, mai ales in zona gulerelor albe: o presiune in crestere in directia limitarii pana la disparitie a prezentei la locul de munca, in favoarea activitatii la domiciliu. Privita initial ca un beneficiu care va creste motivatia si angajamentul (engagement) angajatilor, ulterior s-a dovedit ca acest gen de abordare a adus o serie de provocari nu lipsite de importanta. Numerosi manageri sau antreprenori mi-au semnalat ca separarea fizica prelungita sau permanenta de locul de munca a dus la o detasare mentala semnificativa de angajator, de colectivul profesional si la o slabire pana la irelevanta a culturii organizationale. Tesatura socio-profesionala a fost slabita. Procesul de integrare a noilor angajati a avut de suferit si el atat prin prisma conexiunilor personale care se stabileau in timp prin prezenta la birou, cat si prin educarea in spiritul valorilor comune ale organizatiei.
In timp ce la nivel individual o prezenta cat mai scazuta la birou era ideala, la nivelul managerilor dezavantajele acestei detasari spatiale si relationale a devenit preocupanta prin consecintele pe care le producea in activitatea companiilor. Iar o reversare a acestei situatii este greu de imaginat, mai ales pe segmentele profesionale care isi vor conserva puterea de negociere.
Pe toti cei care formeaza factorul de productie Munca nu ar trebui sa-i bucure avantajul noii pozitionari? Doar pana la un punct. Deoarece o buna parte a dezvoltarii noastre profesionale rezida in capacitatea de a “fura meserie” observandu-i pe altii la locul de munca, dupa cum vizibilitatea ramane un ingredient important al unei promovari. Pe langa aceasta, nu suntem doar prestatori, dar si clienti. Or, o crestere a preturilor indusa de costurile cu forta de munca sau o deteriorare a calitatii activitatii din companiile de la care cumparam servicii sau produse vor inrautati experienta noastra de client.
Indica aceasta o repozitionare finala dintre Munca si Capital? Cred ca este vorba mai degraba de o perioada de tranzitie. Per ansamblu, cererea de forta de munca va scadea pe masura ce sistemele bazate pe tehnologiile revolutionare vor fi din ce in ce mai mult folosite. De altfel, ma astept ca vulnerabilitatile aduse de pandemie, preconizatele pandemii viitoare aduse de schimbarile climatice, dar si cresterea costurilor cu Munca din motivele enuntate, sa accelereze investitiile Capitalului in tehnologii care sa micsoreze dependenta de Munca.
Pe de alta parte, profesionistii greu de inlocuit isi vor pastra puterea de negociere, folosindu-se de acest atu pentru a dicta conditiile de munca. Detasarea fizica a acestora de locul de munca va creste sansele unei “mercenarizari” prin faptul ca in lipsa elementelor de retentie care tin de calitatea interactiunii umane din colectiv si a culturii organizationale, elementele pecuniare vor prevala ducand la o crestere a fluctuatiei de personal si la instrumente de retentie mai putine si mai scumpe pentru angajatori.
In cele din urma, in pofida ultimelor evolutii, numele castigatorilor in “razboiul secolului” vor ramane neschimbate: capitalul financiar si cel de inteligenta.
Un weekend placut!
Materiale de referinta:
» Razboiul secolului care ne va defini viitorul
