Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Un model “socialistoid”?

Publicat la data de: 07-07-2016

Posted on: July 7th, 2016 by RaduC No Comments

Postarea de acum o saptamana a generat o multime de reactii intr-un larg diapazon: de la laude si sugestia extrem de generoasa a unui cititor de a reprezenta Romania la Bruxelles la reactii si etichetari negative. Chiar daca minoritare, la acestea din urma vreau sa ma refer pentru a incerca sa lamuresc o serie de neintelegeri.

Probabil cea mai dura etichetare si de aceea prima la care vreau sa ma refer este aceea ca modelul propus de mine este unul “socialistoid”. Sugestii similare au venit si in alte expresii de tip “leftish” sau “ii impozitam pe cei care lucreaza si dam la trantori”.

Am sa mai spun odata: modelul propus este pentru finantarea de catre un numar in scadere de angajati a pensiilor celor care se retrag din activitate. Cred ca putem fi de acord ca oamenii pensionati nu ar trebui etichetati ca “trantori” si ca au tot dreptul sa fie asistati de societate in spiritul solidaritatii sociale. In conditiile in care cei care vin din urma se imputineaza, iar modelul economic actual ramane neschimbat, in mod inevitabil pensiile lor vor fi atat de mici incat vor trebui sa munceasca pana la adanci batraneti. Este o societate care are grija de proprii batrani o societate “socialistoida”? Cred ca este o exagerare.

In acelasi context, as raspunde si temerilor ca o automatizare prea rapida a societatii ar face ca multi oameni sa isi piarda locurile de munca. Trebuie sa subliniez cateva lucruri. In primul rand, vorbim despre un proces care va avea nevoie de cativa ani buni pentru a lua amploare. In al doilea rand, sa nu uitam de ce facem acest lucru. In conditiile unei politici de imigrare din tari non-UE care, conform dorintei majoritatii cetatenilor europeni, ar deveni mult mai restrictiva, disponibilitatea fortei de munca va cunoaste o scadere naturala in urmatorul deceniu. Deci tehnologia va fi chemata sa compenseze declinul fortei de munca din cauza tendintelor demografice negative.

Subiectul cresterii impozitelor a fost si el o sursa de ingrijorare in feedback-urile primite. Din nou, nu trebuie sa uitam ce ne propunem: o tesatura economica in stare sa sustina un buget de asigurari sociale in crestere, in conditiile micsorarii fortei de munca disponibile.

Valoarea creata prin munca angajatilor are in esenta trei destinatii: a) angajatorul, b) statul prin impozitele platite (implicit si bugetul de asigurari sociale) si c) angajatul insusi. Inlocuirea angajatilor prin tehnologie pastreaza valabilitatea punctului a), in timp ce punctul c) devine irelevant: nu mai ai cui sa dai salarii. Ceea ce ne duce la punctul b): in lipsa salariilor si contributiile sociale scad substantial odata cu disparitia angajatilor. Deci aceste venituri bugetare in scadere vor trebui nu doar compensate, dar chiar marite pentru a face fata unui buget de asistenta sociala marit. Cum altfel decat prin cresterea impozitelor pe profiturile mai generoase induse de noua competitivitate tehnologica? Cum si-ar putea justifica insa statul aceasta pretentie?

Prin faptul ca un program de accelerare a tehnologizarii economiei va avea nevoie de sprijinul financiar al statelor, direct sau indirect. Unele cititori cu opinii liberale mi-au spus: ”dar de ce sa se implice statul? Sa lasam initativa privata sa se manifeste!” Manifestarea spontana a intiativei private duce la o evolutie tehnologica mult prea lenta pentru pasul urias pe care va trebui sa il realizam. Sunt suficiente  exemple in istoria dezvoltarii economice si tehnologice cand statele au indeplinit un rol esential in accelerarea ei. Un exemplu tipic in acest sens sunt generoasele bugete alocate programelor militare, care apoi au dus la un salt tehnologic al aplicatiilor civile.

Sprijinul financiar al statelor poate sa ia forma unor scheme diverse: deductibilitati fiscale, un fond suveran care sa investeasca participatii minoritare in sectorul privat doar pentru dezvoltare tehnologica, un institut de cercetare avansata europeana de la care sectorul privat ar putea achizitiona solutii tehnologice, etc. etc. Si sa nu imi spuna cineva ca nu exista resurse financiare…

Conform Wall Street Journal, Ministerul german de finante estimeaza ca, in urmatorii patru ani, costurile legate de hrana, adapostirea si instruirea imigrantilor vor ajunge la 78 de miliarde de euro. Da, ati citit bine: 78 de miliarde de euro doar in Germania. Haideti sa ne imaginam ce impact economic ar produce crearea unui fond suveran german de 70 de miliarde de euro pentru o revolutie tehnologica.  Dar unul european de 140 de miliarde de euro? Bani alocati nu producatorilor de mancare, nu productorilor de ciment si caramizi, nu formatorilor profesionali, asa cum se va intampla conform planului german de integrare, ci cercetarii si dezvoltarii tehnologice. In conditiile in care Europa este codasa marilor puteri economice cand vine vorba de inovatie, nu ar fi un plan care ar avea al naibii de mult sens? Cum ar privi europenii alocarea de fonduri pentru un astfel de plan in comparatie cu alocarea curenta a banilor? Ar avea astfel mai multa sau mai putina incredere in UE? Nu e greu de ghicit, nu-i asa?

Reactiile sceptice generate de comentariul meu de acum o saptamana chiar nu ma surprind. Le gasiti in orice curs care discuta despre managementul schimbarii si care analizeaza simptomele rezistentei la schimbare. Nimeni nu va recunoaste public ca se opune schimbarii. Toata lumea este pentru schimbare! Dar… “Am mai incercat si nu a mers…”, “nu avem resurse…”, “nu exista un precedent similar…”, “este prea riscant…”, “este o utopie…”.

Da, rezistenta este mare, dar este pe masura amplorii schimbarii. Intr-adevar, e o schimbare profunda de paradigma. De 2000 de ani lumea s-a dezvoltat economic prin directionarea fluxurilor de imigranti. Ca a fost vorba de marile imperii ale lumii antice, de imperiile coloniale sau, mai recent, de lumea moderna, acesta a fost si este modelul prin care tarile dezvoltate au progresat si s-au dezvoltat economic. Petrecerea este insa aproape de sfarsit.

Demografia nu mai ajuta acest model de dezvoltare, iar incapatanarea utilizarii lui pana in panzele albe duce la distrugeri importante la nivel social si cultural in tarile dezvoltate. Avem atata inteligenta macar noi, ca europeni, ca sa ne adaptam la noile schimbari demografice si sa schimbam modelul vechi de doua milenii? Vad in jurul meu si in raspunsurile primite, de multe ori, o atitudine fatalista: “ne indreptam inevitabil spre un nou razboi care va rescrie hartile si regulile” sau “nu avem ce face, este imposibil sa mai schimbam ceva”.

Schimbarea este in primul rand o problema de atitudine. Mari civilizatii au disparut din cauza atitudinii fataliste sau a incapacitatii de a se adapta noilor provocari ale evolutiilor lumii. Respingerea unei solutii, catalogand-o de la bun inceput ca fiind utopica, doar pentru ca excede modelul de gandire cu care ne-am obisnuit, nu are nicio justificare. Si, ca sa fim sinceri, cuvantul utopie s-a devalorizat extrem de mult in ultimul deceniu si as evita sa il folosesc. Ce calificativ ar fi primit acum zece ani previziuni conform carora bilantul Fed va creste de sase ori, doua treimi din titlurile de stat ale tarilor dezvoltate vor avea dobanzi negative, Rusia va anexa teritorii ale Ucrainei, Marea Britanie va iesi din UE si va fi pe punctul sa se dezintegreze? “Utopii”, iar cel care ar fi anticipat asa ceva si-ar fi pierdut toata credibilitatea. Deci haideti sa mergem mai usor cu pianul “utopiei” pe scari si sa ramanem cu mintile deschise. Never say never!

Un weekend placut !

P.S. Un mesaj pentru cei care adora teoria conspiratiei si care au vazut in ultimele decenii Romania ca pe o victima a uneltirilor tarilor dezvoltate in cautare de noi “colonii”. Uitati-va cu ce se confrunta acum Marea Britanie, cu largul concurs al celorlalte tari europene: oferte de pasapoarte UE pentru tinerii britanici, curtarea marilor firme financiare din City de catre Paris si Frankfurt, incurajarea multinationalelor prezente in Marea Britanie sa inchida si sa se relocalizeze pe continent, oferte pentru un tratament special al scotienilor in relatia cu UE. Ceea ce nu face dacat sa confirme o data in plus ceea ce mentionam si in “Industrializarea Romaniei si teoria conspiratiei”: spre dezamagirea celor care vad “guverne mondiale” la carma, economia mondiala este de fapt o jungla in care cei puternici nu vor avea nicio retinere de a profita in orice moment de tarile slabe sau slabite (indiferent ca se cheama Romania sau Marea Britanie). Este o lupta pentru influenta si supravietuire, in care domina interesul, nu se fac cadouri si nu ai prieteni dezinteresati. Aviz Romania…

Share on FacebookShare on LinkedIn

Cititorii acestui material sunt rugati sa consulte disclaimer-ul
prezent in Termeni si conditii de utilizare a continutului

Daca doriti sa lasati un comentariu cu privire la acest articol o puteti face aici

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :