O serie de declaratii publice facute in cursul saptamanii care se incheie ii aduce din nou cu picioarele pe pamant pe cei excesiv de optimisti … sau care nu au citit Gandurile pentru weekend din 27 martie intitulate “Privim la euro printr-o fereastra”. Meritul in acest sens ii revine guvernatorului BNR, care a pus in mod clar sub semnul intrebarii realismul obiectivului ca Romania sa intre in zona euro in 2019. In mod corect, asa cum am argumentat si eu si altii inca din 2014, cand acest obiectiv a fost anuntat pentru prima data. Si iata cum, la lunga lista de date-tinta pentru aderarea la euro, anuntate oficial in ultimii 8 ani de catre decidentii cei mai importanti ai acestei tari, se mai adauga inca una.
Graficul alaturat face inventarul acestui joc de imagine, dar lipsit de substanta economica si o planificare serioasa. Axa orizontala arata anul in care obiectivul de aderare a fost anuntat public, iar varful sagetii data de aderare anuntata in acel moment.
Aceste anunturi repetate din partea oficalitatilor pun Romania intr-o situatie unica in comparatie cu tarile din regiune, care fie au ramas tacute pe aceasta tema, fiind multumite deocamdata cu pastrarea monedei nationale, fie au aderat dupa un calendar precis. Chiar guvernatorul sublinia ca “Bulgaria, Cehia, Ungaria si Polonia nu au stabilita o data tinta de aderare”.
Nu imi propun sa reiau in acest comentariu elementele deja prezentate acum cateva saptamani, in care subliniam importanta accelerarii cresterii economice prin reforme de substanta in scopul micsorarii decalajului de dezvoltare fata de zona euro. Ma voi focaliza mai degraba pe “traducerea” unora dintre comentariile facute de guvernator care, fiind formulate mai degraba cu diplomatia pe care o presupune functia pe care o detine si de multe ori metaforic, pot parea inconsecvente sau neclare.
Un prim mesaj dat de guvernator este ca data de 2019 nu este o data realista, chiar daca in momentul de fata Romania indeplineste 4 dintre cele 5 conditii de aderare. Un prim motiv este legat de dificultatea indeplinirii celei de-a cincea conditii, si anume intrarea in mecanismul ERM 2 (Exchange Rate Mechanism). Acest regim valutar este un mecanism prin care valuta unei tari ne-membre euro face dovada stabilitatii sale structurale si sustenabile in conditiile in care interventiile BNR vor avea mai degraba un caracter exceptional si vor fi facute doar in acord cu Banca Centrala Europeana. Practic, timp de cel putin doi ani, leul ar trebui sa fluctueze intr-o banda de +/-15% in jurul unei valori centrale stabilite la intrarea in ERM. Acest mecanism isi propune sa simuleze situatia post-aderare la zona euro, cand ajustarea dezechilibrelor economice nu se va mai putea face din cursul de schimb, ci doar prin masuri de politici economice.
In cazul Romaniei, aderarea la 1 ianuarie 2019 ar presupune ca in 2016 sa aderam deja la ERM 2. Volatilitatea istorica a leului fata de euro pare sa sugereze la prima vederea ca incadrarea in banda de variatie generoasa mentionata ar fi certa si lipsita de probleme. Adevarul este insa ca aceasta stabilitate a fost atinsa prin anumite “artificii”, care in ERM 2 si ulterior in zona euro nu ar mai fi posibile. Aceasta face ca, in momentul de fata, sa nu avem certitudinea ca avem o imagine exacta a cursului de schimb “corect” care ar putea reprezenta valoarea centrala in jurul carei leul ar putea fluctua. Nu avem inca aceasta imagine din cauza ca pietele financiare romanesti sunt inca atipice dupa standardele zonei euro: stabilitatea cursului de schimb este asigurata adeseori prin interventiile BNR sau prin volatilitatea dobanzilor interbancare pe termen scurt, dobanda de politica monetara este decuplata de dobanzile interbancare pe termen scurt care au valori mai mici, rezervele minime obligatorii sunt de 5-6 ori mai mari decat cele din zona euro si asa mai departe.
O intrare in normalitate a tuturor acestor parametrii va avea un impact asupra cursului de schimb, impact care nu poate fi cuantificat, ci trebuie mai degraba sa fie constatat. Pe de alta parte, aceasta perioada de ajustare ar trebui sa fie de cel putin 2 ani, motiv pentru care aderarea la ERM in 2016-2017 este de nerealizat fara asumarea unor riscuri majore de destabilizare.
Un al doilea element semnalat de guvernator este faptul ca, chiar daca situatia macroeconomica actuala este “cea mai buna din ultimii 25 de ani”, exista riscul derapajelor, iar aici trimiterea a fost directa la politici fiscale nensustenabile care ne-ar aduce inapoi in zodia deficitelor mari. “Suntem uneori preocupați să facem deficite bugetare cât mai mari și facem chiar o obsesie din asta” spunea guvernatorul, referindu-se fara doar si poate la proiectul noului cod fiscal care prevede taieri majore de taxe fara a furniza si solutii certe de compensare a scaderii veniturilor. Pe aceasta tema, guvernatorul se aliniaza semnalelor venite atat dinspre Comisia Europeana, care a pus Romania sub supraveghere pentru riscul unui deficit bugetar excesiv, cat si dinspre FMI, care a inghetat practic acordul existent. “În 25 de ani niciodata nu am vazut situaţia macroeconomica de acum, dar sa nu ne imbatam cu apa rece, sa nu gasim un bun prilej sa ne abatem de la acest traseu si sa intram iarasi in derapaj.”
In sfarsit, al treilea element semnalat este nevoia unui calendar de reforme care sa fie agreat traspartinic si care sa duca la o micsorare a decalajului de dezvoltare dintre Romania si tarile zonei euro printr-o abordare consecventa, care sa traverseze fara sincope ciclurile electorale.
Principala provocare pentru guvernatorul Isarescu este de a convinge clasa politica din Romania ca aderarea la zona euro este un demers total diferit fata de aderarea la UE. Pregatirea economiei pentru zona euro se poate face doar inainte, deoarece parametrii de aderare si in special cursul de schimb nu mai pot fi modificati ulterior. In acelasi timp, guvernatorul isi doreste sa obtina consensul clasei politice pentru o data concreta de aderare, care sa reprezinte apoi o ancora care sa stea la baza unui program de reforme clar definit. Data de 2019, chiar daca anuntata la inceputul anul trecut intr-un rar consens de presedintele si primul ministrul de atunci, nu a produs efecte in planul politicii economice, care pare ancorata in continuare in logica ciclurilor electorale.
In ce priveste evolutiile pe termen scurt, guvernatorul confirma asteptarile noastre si pe cele ale pietei conform carora continuarea politicii de relaxare monetara se va face mai degraba prin scaderea rezervelor minime obligatorii decat prin noi scaderi ale dobanzii de referinta: “… dobanzile sunt unde trebuie…. Dar noi nu suntem cu rezervele minime obligatorii unde trebuie!” Lichiditatea suplimentara adusa de eliberarea rezervelor va face ca dobanzile interbancare sa ramana in continuare foarte scazute, punand in continuare presiune pe dobanzile comerciale, pe dobanzile la titlurile de stat si limitand aprecierea leului fata de euro.
Un weekend placut!
