Prima pagina Despre mine Ganduri pentru weekend Invitatii mei Contributii editoriale Contact

Economia e intr-un punct de inflexiune

Publicat la data de: 20-07-2018

Posted on: July 20th, 2018 by RaduC No Comments

Cum anume putem descifra ceea ce se întâmplă azi în economie? Presupunând că suntem oameni normali, cu cunoștințe medii în domeniu. Ce anume ar putea însemna fraze aparent contradictorii, de genul ”inflația pe care o putem combate a coborât, e chiar frumos” și ”incertitudinile și riscurile asociate perspectivei pe termen mediu a inflației sunt semnificative”? Ambele, în aceeași zi: prima de la Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a doua din raportul asupra inflației al aceleiași instituții. Înseamnă că partea gravă e cea pe care nu o poate combate BNR: riscuri externe, explozia salariilor și altele. Faptul că veniturile cresc cu două cifre și consumul duduie, dar bugetul nu încasează niciun leu în plus la TVA e bine? E rău?

Chiar dacă a coborât de la peste 6% la puțin peste 4%, creșterea economică e, totuși, foarte solidă, nu? Și exporturile cresc. Iar 0,88% deficit bugetar nu e cine știe ce cifră. Și de ce ne-am îngrijora când creditul de consum e la cel mai mare nivel din istorie? Ce dacă nu găsim angajați? Șomajul mic e de bine, până la urmă.

În această conversație cu Radu Crăciun, CEO al BCR Pensii și unul dintre economiștii pe care îi respect și admir cel mai mult, am vrut să descâlcim – pentru un om normal – pentru ce și dacă e momentul să ne îngrijorăm. Este. Nu imediat. Dar e un punct de inflexiune.

Am păstrat aproape intacte răspunsurile lui Radu, cu o minimă editare. Pentru ușurința lecturii (e un text destul de lung), am împărțit toată conversația pe capitole. Dar merită fără doar și poate parcursă până la final. Am vorbit despre:

1. Cum ne păcălesc ”mediile statistice”

2. Cât timp va mai bubui economia?

3. Capcana în care ne aflăm și cum ieșim din ea.

4. De ce nu putem rămâne pentru totdeauna la creștere de 4%.

5. Care e legătura între creștere și bugetul public.

6. Cât timp ne putem considera în siguranță.

Cum ne păcălește economia „medie”

Pe medie, o familie compusă din doi membri și jumătate locuiește într-un apartament de 1,75 camere. În realitate, așa ceva nu există. Creșterea medie de 4% are în spate discrepanțe uriașe: aproape jumătate din tot ceea ce se întâmplă în România, se întâmplă în București. Aici, se trăiește ca în Spania. 400 de kilometri mai încolo, țara de comparație e Albania: un raport de 6:1. În Argeș, cifra de afaceri a crescut cu 250% din 2008 în 2016. Aici, singurul factor determinant e creșterea de la Dacia. În zone precum Timiș sau Sibiu, unde se concentrează multinaționale care produc în România pentru piețe din întreaga lume, fenomenul este asemănător.

Așadar, dacă auziți lucruri contradictorii despre economie, e normal. România e un teritoriu foarte fragmentat, în care se pot întâmpla simultan lucruri opuse, deși pe medie stăm bine.

Radu, dincolo de media statistică, unde să ne uităm ca să înțelegem puțin mai bine realitatea?

Ideea e următoarea: datele macroeconomice la care ne uităm noi au o mare hibă, și anume faptul că ele reprezintă în esență niște medii care au pretenția să surprindă realitatea dintr-o țară. Dar adevărul este că în spatele mediilor se pot ascunde niște dispersii majore. Adică aceeași medie o ai și din 1 cu 9, din 5 cu 5, dar și din 4 cu 6. Acesta este un aspect si am sa-ti dau exemple de fragmentări majore care pot să ducă în eroare. Pe de-o parte, avem multinaționalele care sunt prezente în România doar ca să exporte, nu pentru că România e piață pentru ele. Au venit aici pentru forță de muncă ieftină, calificată. Toate aceste companii au contribuții la economie și la produsul intern brut, cu toate că ele nu produc pentru România.

Pentru aceste companii, politica monetară a BNR-ului e total irelevantă. Pentru că ele nu se împrumută în lei, ele se finanțează de la firma mamă. Iar cât de mulți sau puțini bani are consumatorul român este irelevant pentru ele.

Sunt insule în România, care nu sunt influențate de politica monetară, de evoluțiile macroeconomice din România. Dar au ele însele impact asupra datelor statistice ale României.

Pentru că fac investiții, produc, angajează…

Valoare adăugată și așa mai departe. Putem să ne imaginăm un context în care, de exemplu, economia României să aibă o performanță bună iar aceste firme să meargă totuși prost, pentru că piețele europene în care exportă au creșteri scăzute. Sau viceversa: să ne imaginăm că economia României merge așa și așa, iar ele bubuie.

Desigur, au un efect de angrenare, pentru că au niște angajați care au salarii și, dacă ele merg bine, și angajații lor vor avea mai mulți bani să cumpere chestii. Dar impactul nu este major. Investițiile pe care ei le fac sunt în general în echipamente importate, deci folosesc destul de puțini producători locali.

Care este al doilea gen de fragmentare care ne induce în eroare?

Fragmentarea geografică. Și mă refer la faptul că poți să ai o zonă a țării de tip Transilvania, care duduie, iar pe partea cealaltă poți să iei Teleorman, Vaslui unde, practic, nu se întâmplă nimic. Semnalele diferă după zonă. Dacă sunt niște antreprenori care produc pentru multinaționale, lor le merge bine. Dacă ai alții care depind foarte mult de ceea ce se întâmplă în Moldova, tabloul e diferit. Pe unii îi vezi că angajează oameni, pe alții că dau afară oameni.

Sau ești pe o nișă care are un comportament complet diferit, în funcție de industrie. Să ne gândim la curierat, care explodează datorită creșterii din online…

Sau o firmă de construcții care e specializată în rezidențial, pentru că rezidențialul bubuie, iar, dacă ai avut ghinionul să te specializezi în lucrări publice, este super rău.

Aceasta este explicația pentru care aceste cifre agregate la nivel de economie națională se văd foarte diferit în economia mică, reală.

O să mai bubuie țara peste un an?

Atunci când o economie își atinge limitele, care sunt semnele care spun că ne aflăm acolo? BNR, în raportul legat de inflație, vorbește despre ”perspectiva continuării decelerării creşterii economice în trimestrele II şi III, într-un ritm uşor mai pronunţat decât cel prognozat în luna mai”. Cu alte cuvinte, ce speram noi în mai nu se va întâmpla. Economia încetinește. Salariile cresc și sunt din ce în ce mai puțini oameni de angajat. Totuși, puterea de cumpărare a scăzut, pentru a doua lună consecutiv. Cererea, care a condus până acum creșterea, scade mai repede decât credeam, spune BNR. Politica publică nu ajută. Dimpotrivă. Avem încredere în economie cât să fim pe locul 16 în Europa

Așadar, o să mai bubuie economia peste un an?

Nu. Pentru că, în momentul de față, creșterea economică este mai mult decât ceea ce ne putem permite. Evidențele se concentrează deja într-un singur indicator, care asta sugerează.

Care?

Inflația. Apoi cursul de schimb și, mai ales, dobânda. Toate sunt în creștere. Și asta înseamnă că firmele româneșți nu sunt capabile să producă mai mult, și-au atins limita de sus a producției. Am auzit deja companii care spun că nu mai fac față cererii.

De ce n-ar investi în capacitate mai mare?

În momentul în care toată lumea zice că ceea ce se întâmplă acum nu e sustenabil, nu mai investește nimeni. Și, atunci, varianta este să crească prețurile. Și asta crează un fenomen inflaționist. În condițiile în care aici prețurile cresc, importurile devin mai interesante. Și, atunci, îți crește deficitul extern. Și apare presiune pe curs. Iar inflația și cursul erodează creșterile salariale.

Ceea ce se vede în consum. Scăderea de consum se vede în PIB.

Da. Încetinirea creșterii economice. Nu e musai să intrăm pe minus. Dar o încetinire la 2% pot ușor să îmi imaginez. Și, atenție, asta în condițiile în care nu se întâmplă nimic nasol în străinătate. Pentru că, dacă intră în recesiune SUA, trecem pe minus cu brio.

Care sunt primele semne că focul se stinge în economia reală?

Primele semne sunt cele despre care am vorbit: deficitele și inflația. Pentru că, în condițiile în care inflația crește, pompierul care apare este Banca Națională, care nu are de ales decât să crească dobânda. O creștere a dobânzii e o modalitate de a pune frână, de a stinge focul.

Creditele sunt mai scumpe și atunci fenomenul este că lumea cumpără mai puțin, firmele investesc mai puțin și economia începe să încetinească. Obiectivul BNR, prin statut, este inflația. Dacă își ating ținta de inflație, nimeni nu poate să-i acuze de nimic.

Ce înțelegem din faptul că avem 0,5% dobândă la depozite?

Asta este o altă modalitate prin care, din păcate, se reglează economia: distruge valoarea acumulată de gospodării, prin faptul că economiile sunt remunerate sub rata inflației. Deci este o sărăcire a populației, a celor care au economisit, care au pus bani deoparte.

Dobânzile minuscule la depozite înseamnă că băncile au exces de numerar, bani cu care nu știu exact ce să facă?

Băncile au, în momentul de față, prea multe lichidități. Zonele în care ei pot să pompeze aceste lichidități nu sunt foarte multe. Pentru că, pe de-o parte, ai toate multinaționalele care se finanțează din străinătate, ele nu iau credite din România. Numărul firmelor locale care să fie creditabile e relativ mic și pe ele se bat toate băncile. Și îți mai rămâne sectorul de firme mici și mijlocii, care are o capitalizare slabă și care are un profil de risc mai ridicat. Și, așa, expunerile băncilor românești la titlurile de stat sunt foarte mari. De ce să cresc dobânda la depozite bancare?

Unde se va vedea prima oară reducerea motoarelor economiei? La Carrefour? La Toyota? La vânzarea de carne de vită?

Cred că se va vedea în primul rând în toate acele achiziții bazate pe credite: automobile, locuințe, materiale de construcții.

Capcana în care ne aflăm. Ca să ieșim, ne trebuie bani mulți sau minte multă

O economie e un animal simplu: poate să crească fără să se rupă exact atât cât îi permit capitalul, forța de muncă și inovația care există, la un moment dat. Dincolo de asta, asemenea unei mașini pe care o forțezi, începe să cedeze pe la încheieturi. Iar România e într-un punct de inflexiune. 4% creștere economică e cam tot ceea ce poate, pe modelul actual. Cu o creștere record a costului muncii, de aproape 13% (mai ales în zona publică) și o creștere de productivitate de doar 4% (în scădere de la 6,7%), modelul nostru își atinge limitele. Veniturile cresc de cinci ori mai repede decât economia. Chiar și așa, suntem plătiți, în medie, cu doar 6,3 euro pe oră, față de 24 în Uniunea Europeană. E simplu: dacă vrem să închidem diferența, nu mai merge cu creștere de salarii.

Care problema cu modelul în care suntem azi?

E o soluție total naivă, creșterea salariilor și a consumului, la o problemă foarte serioasă pe care România o are. Problema este cea a capcanei din venitului mediu. În lumea asta există zeci de țări care de 20-30 de ani nu au reușit să iasă din această capcană. Soluția guvernului român a fost să crească salariile la stat și așa să-i oblige și pe privați să crească salariile. Dar salariile pot crește sănătos doar în măsura în care ai creștere a productivității. Antreprenorul nu are cum să-și crească productivitatea dacă nu are infrastructură care să-l ajute.

Din ce motiv se întâmplă acest fenomen de capacană a venitului mediu?

Într-o prima fază a creșterii, ai o creștere bazată pe câștiguri de poductivitate care se obțin mai ușor, fără a avea o abordare mai sofisticată. De la un punct încolo însă, vei crește numai dacă ai inovație, infrastructură, guvernanță corporativă. Multe țări nu reușesc să facă acest salt la nivelul următor.

Nu e de mirare că țări pecum Israel și Coreea de Sud, care pun accent pe inovație, au reușit să facă pasul. Dacă nu reușești, ca țară, să creezi valoare din deșteptăciune, rămâi locului decade întregi. Până la urmă, cheia succesului este să devii mai competitiv decât celelalte.

Cum știi care e punctul acela de inflexiune al modelului actual? Când începe să devină alarmant?

Aici este vorba de ceea ce se cheamă PIB-ul potențial. O economie, pe baza capitalului, a forței de muncă și a inovației de care dispune la un moment dat, are capacitatea de a produce un anume PIB, înainte să deraieze. Acesta este un dat. Dacă vorbim de un potențial mai mare, trebuie să investești: fie în inovație, fie în oameni.

Noi suntem acum peste acest potențial, care e undeva pe la 3 sau 4%. În măsura în care tu ai o perioadă din ce în ce mai lungă în care România evoluează peste PIB-ul potențial, acolo se crează premisele dezechilibrului: inflație mare, deficit de cont curent și așa mai departe. Greșeala care se face este că noi ne imaginăm că un stimul fiscal sau creșterea de salarii merg pe termen lung, de unele singure. Nu merg. Trebuie să crești capacitatea economiei.

Deci care e ieșirea?

Să crești PIB potențial înseamnă investiție în capital uman. Și mai înseamnă să ai capital pe care să-l investești. Important e capitalul autohton. N-ai ce investi dacă n-ai capital. Iar banii altora trebuie întotdeauna returnați. Problema României este că e într-o lipsă masivă de capital autohton.

Capitalul autohton se poate acumula prin bănci, prin fonduri de pensii, fonduri de investiții. Noi avem o istorie foarte scurtă de capitalism, nu avem nici o istorie de metropolă colonială și, ca urmare, noi suntem foarte departe de situația în care sunt țările dezvoltate care au reușit, de-a lungul a sute de ani de istorie, să acumuleze acest capital de dezvoltare pe care îl au. Și asta e o discuție legată inclusiv de Pilonul II. Adică, dacă îți distrugi și bruma aceea de capital pe care ai strâns-o și stai la mâna altora să investească sau nu în România, n-ai făcut nimic.

Deci ne trebuie bani mulți sau multe creiere…

Tu, ca țară, vei reuși să te dezvolți atâta vreme cât ai capital financiar sau când poți să compensezi lipsa capitalului financiar cu capital de inteligență. Pentru că frumusețea care este? O firmă de IT nu are nevoie de mult capital, are nevoie de creiere. De aceea nu este deloc întâmplător că, la nivel internațional, cea mai de succes firmă românească este o firma de IT – Bitdefender. Niciodată nu ar fi putut fi vorba de o oțelărie sau un combinat chimic românesc care să se extindă în lume, pentru că sunt mari consumatoare de capital.

De ce nu putem rămâne pentru totdeauna la 4% creștere

Dacă ne uităm în cifre (acelea medii, pentru că altele nu prea există), vedem o înlănțuire de lucruri: o încetinire a industriei combinată cu creștere de prețuri, o creștere a deficitului extern (în primele cinci luni, importurile au urcat cu peste 12%), un număr de insolvențe dublu față de media Europei Centrale și de Est. Salarii în creștere, productivitate în coborâre. Putem rămâne în modelul acesta?

Așadar, de ce nu putem continua să creștem cu 4%? E o cifră foarte bună, până la urmă.

Avem două probleme aici. Importantă nu e doar creșterea, ci și ce fel de creștere ai. Ca structură. Pentru că noi suntem în situația în care avem această creștere de 4% care în proporție de 80% e dată de consum.

O creștere dată doar de consum nu poate să îți asigure o sustenabilitate pe termen lung. Dacă tu nu ai câștiguri de productivitate la nivel național, înseamnă că, treptat, firmele românești vor fi din ce în ce mai puțin competitive raportat la firmele străine. Consumul se va îndrepta spre produsele mai bune, de calitate, deci spre importuri, iar firmele românești vor fi din ce în ce mai puțin atractive din punct de vedere al produselor.

Mai mult decât atât, firmele românești au o problemă cu forța de muncă…

Presupunând că ar vrea să crească pentru că au cereri, firmele românești nu găsesc oameni cu care să crească. Și, atunci, sunt condamnate cumva la înapoiere, ca să zic așa. Cu excepția situației în care investesc mai mult în automatizare. Ori asta costă, nu e la îndemâna tuturor.

Treptat, treptat, în condițiile în care economia locală își pierde suflul din lipsa infrastructurii, a oamenilor calificați, focul se stinge. E un foc de paie. De îndată ce paiele au ars, focul se stinge.

Cum influențează bugetul public toată ecuația creșterii

Am putea presupune că e treaba statului să rezolve măcar în parte problema investițiilor. Nu poate. Cu doar 26% sau 27% venituri bugetare în total produs intern brut, nu are de unde (țările mari ajung la 40% sau 50%). Mare parte din bani se duc pe salarii. Iar creșterea economică de până acum nu s-a văzut cum ne-am aștepta în încasările publice: un plus de 7,4% în venituri vine mai ales din schimbarea sistemului pentru contribuțiile sociale. Deficitul bugetului, chiar dacă pare ridicol de mic la 0,88%, e de câteva ori mai mare ca anul trecut.

Care este legătura între economie și buget?

Am sacrificat termenul lung de dragul câștigului imediat?

Ideea este următoarea: tu ai un buget pe care poți să-l administrezi în diferite feluri. Poți să ai un buget în care dedici cheltuielile ca să consumi sau ca să investești. Problema cu investirea este că îți aduce rareori rezultate pe termen scurt. Durează ani ca să apară efecte concrete în toată economia.

Pe când, dacă dai direct bani pe salarii și pe pensii, beneficiul este imediat. Din punctul acesta de vedere, oamenii merg pe varianta ”ce-i în mână nu-i minciună”. Și, atunci, avem această gândire pe termen scurt, în care cheltuielile sunt alocate pentru consum. Salarii.

Nu îmi dau seama dacă 0,88% deficit bugetar e mult sau puțin…

Nu are nici o relevanță în faza asta. Deficitul are un puternic caracter sezonier și grosul vine în ultima parte a anului. Atunci sunt marile cheltuieli și crește deficitul foarte mult.

E relevant doar când compari cu anul trecut în aceeași perioadă. Asta îți dă măsura că suntem într-o situație mult mai proastă decât acum un an. Eu nu m-aș grăbi să trag concluzii după timestrul I. Dar după două trimestre poți să tragi niște concluzii.

Ce se întâmplă dacă ajungem la 4% deficit?

E o problemă să fim la maxim cu deficitul bugetar, în condițiile în care România are rata de creștere pe care o are. Cheltuielile bugetare, în marea lor majoritate, sunt cheltuieli fixe. Nici măcar la investiții nu mai poți să lucrezi, pentru că ele au fost ani de zile calul de bătaie, sunt la limita minimă. În momentul în care încetinește creșterea, automat vor scădea și cheltuielile bugetare. Și, atunci, ca să nu rămâi pe un deficit public imens, va trebui să iei niște măsuri dramatice: să concediezi oameni din zona publică. Să crești impozitele. O mare parte din consum vine acum din zona publică, din salarii mult mai mari. Asta se va vedea imediat în economie.

Cu cât deficitul va crește, ratingul tău că țară se va înrăutăți. Costurile de finanțare cresc, că te-ai împrumutat mai scump. Un deficit prelungit e cheia sigură spre inflație.

Suntem în siguranță. Cam un an.

O economie este precum un vapor mare. Din momentul în care face o manevră, durează destul de mult până e vizibilă întoarcerea. Semnele există deja. Dar mai avem un timp.

Deci putem sta liniștiți cel puțin un timp?

Ca să deraiezi o economie ai nevoie de ambiție și de timp. Deci rareori există una sau mai multe decizii care să îți întoarcă cu roțile în sus economia în trei sau șase luni. Asta e valabil în ambele sensuri. Poți să ai încă un an de zile deficit și să continui să persișți în eroare și totuși să nu vezi efecte palpabile.

Din punctul meu de vedere, pe termen scurt, șase luni, nu se va întâmpla ceva extraordinar, ceea ce nu înseamnă că nu ne afundăm și mai mult. Deci încă șase luni s-ar putea să funcționăm destul de bine.

Deci care e problema?

Problema este că, cu cât vom funcționa mai mult așa, ajustarea inevitabilă va fi mai severă. Și ai două variante: ori o ajustare administrată pe care ți-o aplici singur prin măsuri de politică monetară, fiscală; ori îi lași pe alții să-ți facă ajustarea. Iar în 2008 ne-au făcut-o alții. Și a durut al dracului de tare.

În acest moment, ca anteprenor, poți spune “călăresc banul și am cerere” și, când vine aterizarea spui “ups! Am supracapacități, am angajat credite, ce mă fac?”. Sau poți să spui că e prea frumos ce se întâmplă și atunci rămâi la capacitatea pe care o ai, dar crești prețurile. Ceea ce se întâmplă azi.

Cum, necum, tot la încredere ajungi.

Dacă mediul de afaceri ar avea confortul că genul acesta de creștere este o creștere sustenabilă, ar fi mult mai relaxat în proiectele de investiții pe care le are. Și asta e partea perversă a situației. Dacă ai avea o creștere mică, fără semne de întrebare, ai un mediu de afaceri mai dispus să se angajeze în investiții pe termen lung.

Dacă te uiți la evoluția PIB-ului din România o să vezi că e cel mai volatil din Europa. Zona asta de volatilitate extremă a economiei, mai mult strică. Oamenii își doresc impozite neschimbate nu neapărat mai mici.

Stimulentul pe care Guvernul îl dă mediului de afaceri e greșit. Mediul de afaceri își dorește o creștere economică decentă și sustenabilă, își dorește niște impozite care să nu fie cele mai mici din Europa, dar care să fie constante, să nu mai umble nimeni la ele. Este exact ceea ce politicienii nu dau.

Interviu realizat de catre Andreea Rosca si publicat pe site-ul autoarei, www.andreearosca.ro.

Share on FacebookShare on LinkedIn

Cititorii acestui material sunt rugati sa consulte disclaimer-ul
prezent in Termeni si conditii de utilizare a continutului

Daca doriti sa lasati un comentariu cu privire la acest articol o puteti face aici

Vreau sa primesc notificari despre noile postari la :