Este primul gand care imi vine urmarind comportamentul bizar al liderilor europeni, de la est la vest, cand vine vorba despre acest proiect al Europei in doua viteze.
Haideti sa privim mai intati la tarile de la Visegrad, Romania si Bulgaria. Toate clameaza ca sunt impotriva unei Europe cu doua viteze deoarece un astfel de proiect le-ar marginaliza, riscand sa nu mai beneficieze de influenta unui membru cu drepturi depline.
Si cu toate acestea, prin tot ceea ce fac si spun, continua sa se auto-marginalizeze fata de restul tarilor din UE. Polonia a refuzat sa ii reinnoiasca mandatul lui Donald Tusk, Presedintele Consiliului European, adica al institutiei care reuneste toti liderii tarilor UE. Deci o pozitie in care calitatea de negociator, facilitator si capitalul de incredere, in final persoana, sunt probabil mult mai importante decat tara de provenienta. Reinnoirea mandatului, agreata de toate tarile din UE, nu a contat pentru liderii polonezi preocupati mai mult sa plateasca polite compatriotului de alta culoare politica. Si pentru a fi siguri ca vor castiga in final premiul de popularitate, polonezii au blocat adoptarea declaratiei finale a summit-ului de la Bruxelles.
Nici Romania nu se lasa mai prejos, servind argumente pentru necesitatea Europei cu doua viteze. Suntem tara individualizata ca avand cea mai mare crestere a deficitului bugetar din Europa si ni se cere sa venim cu planuri credibile de tinere a deficitului in limita a 3%. Adica, mai direct spus, planurile actuale sunt fanteziste. La asta mai puteti adauga si toate dezbaterile pe tema statului de drept, care, din pacate, ne plaseaza intr-un pluton aparte.
Pe de alta parte, presedintele Bulgariei a anuntat zilele acestea ca “nu este si nu va fi niciodata de acord” cu tratatul de liber-schimb CETA semnat intre UE si Canada. Faptul ca tratatul reprezinta rezultatul unor negocieri dificile purtate de-a lungul anilor si al compromisurilor facute pe ultima suta de ambele parti nu il impiedica sa isi propuna ca, odata aprobat de parlament, sa il atace la Curtea Constitutionala.
Cat despre Ungaria, ce sa mai vorbim…
Astfel de atitudini nu fac, din pacate, decat sa singularizeze Europa Centrala si de Est ca o regiune care functioneaza dupa alti parametri decat cea mai mare parte a UE, oferind o justificare instantanee pentru proiectul unei Europe cu doua viteze. Cei care vor sa stea de o parte, sa ramana de o parte.
Dar dincolo de justificarea pusa pe tava de tarile din regiune, chiar are sens proiectul unei Europe cu doua viteze? Depinde din ce parte il privesti… Privit dinspre est, desigur ca este identificat cu marginalizarea si cu temerea incetarii procesului de convergenta. Pledoaria Romaniei de a face parte din nucleul dur? Realist vorbind, cred ca a trezit zambete in cancelariile europene. Ce o califica pentru aceasta? Intarzierea economica de 10 ani, niciodata recuperata fata de o tara precum Polonia, care pana si ea este pe punctul sa piarda trenul?
Pe de alta parte, din perspectiva vestului, mai precis a politicienilor vestici, proiectul este cat se poate de necesar. El este de natura sa nu mai oblige statele UE sa se alinieze la cel mai mic numitor comun dat de statele cu ambitii de integrare mici si preocupari mari pentru pastrarea unei suveranitati nationale cat mai putin stirbite. El ar trebui, in viziunea lor, sa dea frau liber acelor tari care isi doresc o integrare economica si politica mai puternica. Insa cred ca politicienii din vest fac o mare greseala furnizand o solutie la o falsa problema.
Problema de identitate si integritate a UE nu e legata de tarile est-europene. Ea este legata in primul rand de apetitul europenilor de a accepta o integrare si mai profunda. Si cand vine vorba despre asa ceva, numarul scepticilor este mult mai larg si se gaseste inclusiv in randul populatiei din tarile dezvoltate ale UE. Sa ne amintim ca acest scepticism a precedat emergenta nationalismului in Europa Centrala si a fost alimentat, pe de o parte, de incapacitatea clasei politice europene de a construi in toate aceste decenii o identitate europeana care sa estompeze identitatile nationale puternice care inca exista in Europa. Entuziasmul europenilor pentru o integrare din ce in ce mai profunda a scazut odata cu timpul, in timp ce miopia politicienilor a persistat. Agenda lor nu mai coincidea cu agenda europenilor.
Acest esec a ramas neobservat sau subestimat, in contextul unei Europe prospere, dar a potentat divergentele nationale odata cu socul provocat de criza. Din acel moment, diferentele culturale, nationale, au devenit un impediment major pentru solutiile propuse. Solidaritatea care functionase la bine nu mai era functionala si la rau. In acest context, faptul ca prezumtivul nucleu dur al Europei cu doua viteze ar fi suprapus peste zona euro mi se pare lipsit de sens. Zona euro este in continuare labila si va ramane asa atata timp cat nu va include tari mult mai asemanatoare din punct de vedere economic si cultural.
Lectia esecului crearii zonei euro pe criterii politice continua sa fie ignorata si vedem acum din nou un nucleu european dur creat in primul rand pe criterii politice. Ce altceva poate sugera faptul ca Germania, Franta, Italia si Spania intrunite la Versailles sustin proiectul unei Europe cu doua viteze. Adica sustin, bineinteles, ca ele toate sa fie in viteza intai.
Nici Spania, nici Italia si nici macar Franta nu par dispuse sa accepte ca economiile lor, cultura lor, guvernanta lor au prea putin de a face cu Germania. Chiar poate convietui lejeritatea bugetar-fiscala din tarile flancului sudic cu rigoarea si austeritatea germana? Chiar este de imaginat ca vom vedea o politica fiscala comuna a acestor tari care va include transferuri fiscale dinspre Germania spre Italia fara un control strict al modului in care italienii vor folosi banii contribuabilului german? Intre timp a crescut dramatic popularitatea stilului de viata german in tarile sudice fara ca noi sa stim? Se va supune Germania deciziilor unui ipotetic organ de decizie in care tarile mediteraneene vor avea un cuvant majoritar de spus dupa ce isi vor fi facut siesta? Mi se pare o amagire.
Ceea ce ma conduce la concluzia ca proiectul unei Europe cu doua viteze:
a) identifica in mod fals niste tapi ispasitori in Europa de Est pentru nerealizarile istorice ale UE, profitand de comportamentul discutabil al celor dintai
b) intretine iluzia omogenitatii in excelenta a stalelor vestice dezvoltate in pofida un proces de divergenta evident
c) esueaza in a furniza o solutie reala pentru problemele zonei euro
d) ignora reticenta europenilor in ce priveste continuarea procesului de integrare
e) pare o solutie facila scoasa din joben, care ignora complexitatea problemelor cu care se confrunta Europa.
Din acest motiv, o Europa cu doua viteze, chiar daca poate fi inteleasa din perspectiva unei anumite exasperari a vestului fata de est, nu are cum sa fie o solutie. O solutie mult mai corecta economic este si cea mai complicata: o UE cu trei viteze si doua spatii monetare comune, un euro “tare” si un euro “slab” pentru viteza intai si respectiv a doua.
Asta va presupune insa ca Germania sa accepte o moneda mult mai puternica decat euro, care va lovi exporturile ei. Deci suferinta si vanzarea de iluzii va mai continua cativa ani de acum incolo, plasand viitorul UE in continuare sub semnul incertitudinii.
In ce priveste Romania, cheia succesului pentru a ramane macar in plasa tarilor mai avansate nu tine nicidecum de rugamintile fierbinti catre mai marii Europei, ci de suflecatul manecilor si predictibilitate. Pur si simplu.
Un weekend placut!
