Singura data cand am mai scris despre demersurile Academiei Romane a fost in anul 2016, cu referire la documentul de 500 de pagini intitulate “Strategia de dezvoltare a Romaniei in urmatorii 20 de ani”.
Recunosteam atunci ca nu am avut timpul si rabdarea de a citi in totalitate sutele de pagini, ceea ce insa nu m-a impiedicat sa fac cateva constatari legate de capitolele citite. Ïn esenta, era un document care, in opinia mea, suferea de ceea ce am etichetat intr-un mod politicos a fi “neadecvare”. In primul rand era un document eteroclit care aborda la gramada subiecte constitutionale, precum alegerea presedintelui Romaniei, cu strategii de dezvoltare economica, strategii culturale si altele. Un fir central de urmarit lipsea cu desavarsire.
In al doilea rand, venea cu recomandari de dezvoltare a unor industrii de secol 20, precum investitiile in dezvoltarea capacitatii de rafinare a petrolului, intr-o perioada in care rafinariile in Europa se inchideau, iar Arabia Saudita isi propunea o strategie de dezvoltare nedependenta de hidrocarburi. O alta defazare pe care nu puteam sa o ignor era tratarea cu toata seriozitatea a aderarii Romaniei la zona euro in anul…2020, in pofida lipsei evidente a unui program serios de aderare. Ironia sortii face ca, exact in anul 2020, Romania nu mai indeplineste niciunul din criteriile de aderare la zona euro.
Tot in aceasta categorie, a propunerilor “exotice”, intra si propunerea de reducere a rezervelor minime obligatorii tinute de banci la BNR si punerea banilor intr-un fond de investitii national. Ca si cum banii nu s-ar afla in rezerve la BNR tocmai pentru a face managementul masei monetare si a fi scosi din circuitul economic.
Toate aceste elemente mi-au revenit in memorie odata cu publicarea recenta de catre Centrul pentru cercetari financiare si monetare al Academiei Romana a documentului intitulat „Analize privind identificare posibilelor solutii din domeniul financiar-bancar pentru evitarea unei crize majore si pentru refacerea postcriza a economiei Romaniei.” Este un document care, la fel ca si cel din 2016, face referire printre altele si la pilonului 2 al pensiilor private. Si tot ca in 2016 reuseste performanta de a face evaluari care se bat cap in cap.
In anul 2016 se vorbea despre importanta pilonul 2 pentru diversificarea surselor de capital autohton si despre „promovarea implicarii capitalului privat in administrarea si finantarea investitiilor” pentru ca, tot in acelasi document, sa se propuna nationalizarea pilonul 2. In aceeasi linie total confuza, in documentul proaspat aparut se vorbeste despre faptul ca „pe bursa românească este prezent pilonul II de pensii, un câștig față de criza precedentă” pentru ca ulterior sa se propuna „oprirea plăților către fondurile de pensii din pilonul 2 (2020-2021), economii mari la bugetul de stat; mai mult, orientarea celor 13,5 miliarde de EUR disponibile la Fondurile private de pensii către susținerea unor afaceri strategice de stat”.
Nu am sa insist asupra unui lucru demonstrat de acum in studii independente, precum cel al CFA Romania, care arata ca lipsa de contributii la pilonul 2 echivaleaza cu scaderea veniturilor la pensie pentru generatiile acum active. Dar vreau sa fac cateva remarci legate de orientarea celor 13,5 miliarde de euro „disponibile (…) catre sustinerea unor afaceri strategice de stat”, care mi se pare socanta prin lipsa de intelegere, intr-o institutie atat de erudita, a modului in care opereaza pilonul 2.
In primul rand, ar trebui sa explicam ca suma de 13,5 de eur nu este catusi de putin „disponibila”. Ea este investita in cvasi totalitatea ei. Ultima data cand cineva o considera „disponibila” si isi imagina ca poate fi transferata in cash pentru plati, bursa a reactionat printr-o cadere semnificativa in anticiparea vanzarilor fortate pe care fondurile de pensii ar trebui sa le faca. Pentru ca banii imaginati de Academia Romana si altii practic nu exista.
Dar sa mergem mai departe. Presupunand prin absurd ca acestia ar exista, se considera ca ar trebui dati pe mana statului pentru sustinerea unor afaceri strategice. Formularea nu lasa loc la indoieli. In locul unei administrari private, care sa isi propuna investitii in zonele cele mai profitabile ale economiei, se doreste mandatarea statului roman pentru administrarea banilor cu un profesionalism de care nu a dat niciodata dovada in ultimele decenii. Mai precis utilizarea banilor de pensie ai romanilor pentru sustinerea unor companii de stat. Si dati-mi voie sa remarc ca „sustinere” nu suna chiar deloc bine din perspectiva unui randament investitional.
Este regretabil faptul ca o institutie de referinta precum Academia Romana nu isi propune sa aiba o contributie mai documentata si mai credibila la dezvoltarea Romaniei.
Un weekend placut!
